USR in cautarea prestigiului pierdut

Inainte de ’89, calitatea de membru al USR era rivnita si se obtinea cu greu, din diverse motive – de pilda, eu fac parte dintr-un lot care, desi a depus dosarul prin ’85-’86, a fost primit abia in ’90, validarile fiind interzise in ultimii ani ai ceausismului. Iata un motiv pentru care primul conclav scriitoricesc la care am participat si eu ca membru cu patalama – congresul din ’90, unde a fost ales ca presedinte fostul dizident Mircea Dinescu – mi s-a parut ceva extrem de onorant si emotionant. Dupa revolutie, prestigiul celei mai importante organizatii a scriitorilor romani a intrat intr-un declin vizibil cu ochiul liber, si asta de mult, inca de pe vremea lui Laurentiu Ulici, cel care a „democratizat“ la extrem primirile. Fara sa tina cont – sau poate tocmai tinind cont – de faptul ca libertatea insemna si edituri aparute precum ciupercile dupa ploaie si care livrau cel putin cite doua sute de autori pe minut. Insa, o data cu cistigarea alegerilor de catre succesorul sau, Eugen Uricariu, lucrurile au luat o turnura atit de maligna, incit calitatea de membru al Uniunii a devenit ceva mai degraba compromitator: tinerii valorosi fug ca de dracu’ de ea. […]