Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Utopia împotrivirii sau neputerea utopiei?
Livius Ciocârlie după 34 de ani
- 23-10-2015
- Nr. 795
-
Alexandru MATEI
- POLEMICI
- 6 Comentarii
Mă bucur că, deşi s-ar spune că lucrurile stau altfel, Roland Barthes mai face polemică în România. Desigur, nu trebuie să ne aşteptăm la dispute teoretice, la tetrapilectomii despre ce înseamnă neutrul, nimic din toate astea. Important este dacă Barthes a fost sau nu vinovat. Corneliu Porumboiu a detectat bine, printr-un titlu de film, firul roşu şi referinţele dezbaterilor noastre. Afirmarea asentimentului Livius Ciocârlie este autorul celui mai bun eseu românesc din numărul triplu al Secolului XX dedicat, în 1981, lui Roland Barthes. Acolo recunoştea că Barthes este cel mai mare scriitor francez din ultima vreme, în ciuda faptului că enunţurile lui pot provoca dezacorduri. Dar, scria Livius Ciocârlie, te pun pe gînduri. Livius Ciocârlie este şi va rămîne un eseist pe care-l admir chiar şi dacă nu avem multe opinii comune. După 1990, ceea ce altădată punea pe gînduri a fost repede înşfăcat, fie ca un cuţit, fie ca o rană. Între rană şi cuţit, gîndurile se sufocă repede. Un astfel de cuţit a mînuit Al. Călinescu în opinia sa despre Barthes-cel- orbit. În tentativa de a-l apăra, confratele timişorean execută două deplasări. Prima e simplă. OK, Carnetele lui Barthes nu prea au cum să fie atacate ca dovadă […]
Stimate domn, Va rog atat, sa publicati dumneavoastra un text, in care sa-mi explicati ca Barthes a fost orbit de propaganda comunista. De fapt de aici a inceput polemica. Tot restul este, desigur, discutabil. Sper ca ati fost la colocviul de la Bucuresti, puteati vorbi si acolo. Cu bine, AM
(sau cordiala invitatie la o dieta lotofagica)
Asadar domnul Alexandru Matei persista, caci a staruitorilor e imparatia cerurilor din adancuri ( vorba-nteleptului, inversunatii nu-l vor vedea pe Dumnezeu…). De profesie barthesien-en-chef dar , in acelasi timp, si sacerdot idolatru, a “reusit” sa “convinga” data trecuta, (http://dev.observatorcultural.ro/Ce-si-aminteste-Al.-Calinescu-despre-Roland-Barthes*articleID_32447-articles_details.html) si mai deschide un front impotriva altei “fosile” impii ( parca, totusi, ceva mai “atent” si mai “elegant” decit data trecuta). Are probitatea sa trimita, decent, la texte “incriminate” insa pare sa citeasca /retsina din ele doar ceea ce ii “cauzeaza”, aduce atingere blasfematorie idolului. Am incercar sa-i arat, cu cartile pe masa, ca insusi instigatorul voyage-ului in tsara lui Mao, Philippe Sollers, a ajuns sa se “minuneze” dupa zeci de ani, cind au fost publicate Carnetele chinezesti, de “rodul mirific” al calatoriei, de impactul ei asupra “constiintei” lui Barthes. Cu regret, fantanarul barthesian vrea cu tot dinadinsul sa probeze ca virtutea bunei credinte ii este fie indiferenta, fie straina. Cum mi se pare o sarcina sisifica a “dialoga” in asemenea conditii, ca sa nu ma intind intr-o argumentatie inutila adresata unui interlocutor blindat cu teflon, am sa ma refer doar la iteva dintre proptelele premize ale raspunsurilor sale (cine ar crede ca raspuns si responsabilitate sint rudenii?)
“Cum poţi reduce orice, mereu, la inocenţă versus vinovăţie sau la dreptate versus minciună?” (se) intreaba A.M. Cu alte cuvinte, e vorba de obsesia patologica a celor care pun in discutie discursul “suprarealist” (ma rog, “sui generis”) al lui Barthes in chestiunea regimurilor totalitare (comuniste) cind el se nimerea sa poata fi un martor “privilegiat” al mecanismelor acestora. Asta era in discutie, nu “orice”, “mereu”, nu intreaga opera si/sau biografie a /le lui Barthes.
“tocmai pentru că dispoziţia lui afectivă nu se lasă montată negativ a priori”. In regula, nu montare negativa, nu a priori. Dar, critic, detasat, eventual “subiectiv-obiectiv”, a posteriori (caci de experiente a avut parte si de “teren” si de lectura/mediatice)? Si i-am citat, in sensul asta, pe Istrati, Orwell, Gide care, ca si altii, n-au luat nada potemkiniadelor si a auto-amagirii in perpetuitate.
“dreptate versus minciună?” citam mai sus. Si se potriveste de minune. Intelectualii au drepturi (ruda cu dreptate) inalienabile dar, daca nu-i asupreste categorisirea, de ce n-ar avea si responsabilitati (nu e straniu cum mai intotdeauna e invocata o carta a drepturilor, nu si una a responsabilitatilor, cum fu ab initio?) . Un intelectual care numai de “dreptism” nu poate fi acuzat, Chomsky (alt “dinosaur”, dar tinar –ma rog, virsta autorului de mai sus-la vremea redactarii , in 1967-) scria (The Responsibility of Intellectuals) : “It is the responsibility of intellectuals to speak the truth and to expose lies .” E remarcabil , in ce priveste totalitarismul comunist, vazut nemediat de Barthes, ne-au ramas de la el, vorbite si expuse, o curajoasa punere in garda de istorie orala confidentiala si , poate de acelasi “ordin”, o insemnare din Carnetele chinezesti care a facut, din China maoista, “kikina” intelectualului (da, fara ghilimele) francez, abisala meditatie transcendent-turistica: « Et avec tout ça, je n’aurai pas vu le kiki d’un seul Chinois… ».
Oricum, e clar, cine se “atinge” de idol, comite dublul pacat capital al fobiei homo-sinistrozice.
In ultimul rind o observatie. E parasutat, cum ne sta bine noua, dreptul la opinie/comentariu fara obligatia minima (si morala) de a citi textele in cauza. Ni se pomeneste, vocal, volumul pugilistico-metafizic in coproductie Vishinski-J.Saul Partre : Tratatul despre boritura. Voilà qui est beau!
Chiar nu putem sa discutam despre Barthes fara sa dam cu pumnul in masa? Barthes n-a fost un ticalos, n-a sustinut comunismul si stalinismul, n-a fost orbit de „realizarile” Uniunii Sovietice. De cand Alexandru Calinescu si Livius Ciocarlie si-au pierdut subtilitatea in discutarea unui eseist francez, cu opera caruia s-au intersectat/ au citat/ au facut trimiteri in cursurile lor universitare?
Pentru Livius Ciocarlie ramane de lamurit cum, in 1981, il lauda pe Barthes si ii aprecia subtilitatea, iar dupa 34 de ani nu-si mai recunoaste autorul despre care a scris elogios acum 34 de ani. Acum 34 de ani , Livius Ciocarlie manca Barthes pe paine, acum vomita … Cred ca lui Alexandru Matei e nevoie sa i sa dea mai mult credit in „cazul Barthes”. Alexandru Matei cunoste bine opera lui Barthes. In plus, tocmai pentru ca a publicat studii despre Barthes in reviste europene, Alexandru Matei a reusit sa aduca la Bucuresti peste 20 de cercetatori europeni, in cadrul Colocviului Barthes organizat de Institutul Francez. NU-I putin lucru sa ai prezenti la Bucuresti atatia cercetatori europeni care vin sa discute despre Barthes. Alenxandru Matei a fost prezent in organizarea si moderarea in cadrul Colocviului Barthes. Ceea ce , pe profesorii Calinescu si Ciocarlie, ar trebui sa-i bucure. Dialogul european despre Barthes este posibil la Bucuresti, iar romanii sunt parte importanta in acest dialog.
Sartre era personajul odios al stangii franceze (de fapt, nerusinat prosovietica) inclin sa-i dau dreptate lui Livius
Ciocarlie !
Pe Barthes in 1981, acum nu-l suporta… Trebuie citit si interviul din numrul trecut al revistei, cu Virgil Tanase, ca sa se inteleaga ca adevarata jugodie, la Paris, era Sartre, care astepta sa-l sprijine comunistii. Barthes rupsese ritmul inregimentarii, in stanga sau in dreapta.
Excelent!
„Într-o lume care geme de crime, subtilitatea – oriunde o relevăm, în cele din urmă, e – nu-i aşa, Livius Ciocârlie? – lipsită de conţinut.”
Subscriu! („rece”, fără „sentiment”).