Vandalismul puterii
- 17-01-2012
- Nr. 608
-
Carmen MUŞAT
- Editorial
- 12 Comentarii
De vineri seara, România tăcută, România răbdătoare şi imobilă a început să-şi facă auzită vocea. La început, doar pentru a protesta împotriva plecării medicului Raed Arafat de la Ministerul Sănătăţii. Apoi, treptat, oamenii care au ieşit în stradă şi-au extins protestul nu doar la adresa jalnicelor figuri ale actualilor guvernanţi, ci împotriva unui anumit mod de a face politică: nu în interes public, ci în beneficiul unei clientele transpartinice. Picătura care a umplut paharul a fost cinica aroganţă cu care preşedintele tuturor românilor a înţeles să trimită la plimbare un specialist ce şi-a permis să dezbată public o lege supusă, de altfel, dezbaterii. Reacţia de orgoliu a preşedintelui a arătat tuturor ce înţelege domnia sa prin dezbatere şi prin dialog: Puterea impune, poporul se supune. Sau, cu alte cuvinte, aveţi libertatea să dezbateţi dacă şi numai dacă ajungeţi la concluzia că tot ceea ce fac guvernanţii e minunat. E o formă de „dezbatere“ pe care o practică intens toţi cei ce îi cîntă în strună preşedintelui, elogiindu-i prestaţia şi iniţiativele. E o formă de „dialog“ care nu ţine cont de opinia Celuilalt, dispreţuit şi umilit constant. Singura formă de „dialog“, de altfel, pe care coaliţia aflată la guvernare a […]
Soluția?
Mișcările stradale cu care a debutat anul 2012 nu sunt și nu vor fi zadarnice. Reculul samavolniciilor din anii 1990-1991 se simte acum cu intensitate. Omul este născut să trăiască decent și să i se respecte demnitatea. Nu numai corupția deșănțată, falsul capitalism sau adevăratul mafiotism, dar Marea Minciună în care se complace o clasă politică pe cât de ignorantă, pe atât de lacomă au adus o mare parte a populației la disperare. Dacă Iliescu a mințit cu „schepsis”, dacă Emil C. a fost nul sub aspect politic, actualul președinte care își arunca haina și sticla de șampanie în mulțime nu din simpatie pentru bieții alegători, ci dintr-o pornire de actor de slabă calitate a demonstrat că noi nu știm ce și cum votăm. Omului necăjit nu-i pasă nici de UE,FMI, nici de bazele de la Kogălniceanu, Deveselu, nici de nesfârșitele dezbateri cu săli goale sau pline din Parlament. El vrea un trai decent și un loc de muncă. Nu vrea nici șampanie, nici hore, aplauze la scenă deschisă, vrea să știe cum vor trăi de acum înainte el și copiii săi. Un popor nu poate pleca în alte țări. Cine pleacă, fie sănătos, știe ce face. De agitația populară din București, în special, încearcă să profite demagogi ca Ponta, cu acel zâmbet permanent ridicol, afișat ca într-o reclamă turistică, Crin Antonescu, care nu spune niciodată nimic nou, noul „salvator”, roboțelul Dan Diaconescu, dar și Noua Dreaptă, alții și alții. Din acțiunile șovăielnice ale forțelor de ordine față de provocatori violenți se vede că ceva este putred și prin birourile șefilor lor. Se știe că NC a fost răsturnat cu acordul ferm al propriilor paznici. Nu știu pe ce se bazează actualul președinte. În mod sigur nu vor veni pușcașii marini americani să-l scoată din apă. România s-a scufundat în datorii pe care nu are cum să le acopere pentru că munca în România nu mai este de mult respectată. Din acest motiv a dispărut și dictatura lui NC. Actualul președinte nu este un dictator, manifestanții cad în eroarea de a aplica vechi sloganuri anti-ceaușiste într-o situați mult mai proastă. Există o dictatură a oligarhilor, a mogulilor, a hoțomanilor cu mult mai puternici decât vechii activiști peceriști. Actualul președinte nici nu luptă împotriva acestei stări de lucruri, nici nu este capabil să lupte. El se joacă și ne aruncă praf în ochi. Mititelul , la figurat și la propriu, prim-ministru are proasta inspirație de a amenința că orice agitație periclitează salariile și pensiile oamenilor. Deci protestatarii vor fi de vină dacă lucrurile vor merge tot mai prost. Este o invenție lipsită de orice bun simț – ca și cum un prost dascăl acuză elevii că nu știu materia pe care dascălul nu o cunoaște nici el. Iar Emil Boc este și profesor, ba chiar universitar. Nu ne mirăm. Soluția? Pe moment – niciuna. Forța politică necesară lipsește. Cine visează o dictatură nu cunoaște istoria. Nici un dictator nu a terminat bine treaba și a mai și murit violent. Un exemplu de constructor a fost regele Carol I. Monarhia ar fi o îmbunătățire cosmetică. Nu avem un candidat serios la funcția înaltă de șef al unui stat monarhic. Peste câțiva ani, poate că va fi. Eu îmi pun mari speranțe în tineret, dar , din păcate tinerii nu sunt încă pregătiți să ia atitudine. Nici populația. În situația actuală, pe stradă ar fi trebuit să se afle sute de mii de protestatari, desigur, fără nici un act de violență. Provocatorii violenți reprezintă cel mai mare pericol pentru momentul actual și pentru viitorul țării. Nici xenofobia nu trebuie încurajată, am văzut undeva, cineva a scris cu litere mari, Jos maghiarii. Este o diversiune cu grave consecințe posibile. Acum este nevoie de unitatea tuturor cetățenilor români indiferent de etnie. Cine dorește puritate etnică să meargă în Africa Centrală să vadă câte milioane de negri s-au ucis între ei din motive de ură tribală. Personal, am toată simpatia pentru cei care au curajul pe care l-au avut și cei din decembrie 1989. Atunci am stat acasă, din diverse motive. Acum am să văd. Dar speranțe am. Românii nu sunt proști, nici un popor nu este prost.
BORIS MARIAN
nu cu mult timp în urmă mă întrebasem când oare ne vom îndrepta coloana…
ne-am săturat
chiar acum când scriu îmi vine să urlu
dacă mă uit în jur
minciună peste minciună peste minciună
carieriştii
pisălogi sfătuitori atotştiutori enervanţi
nu-s decât bieţi găunoşi
trăgători de sfori
şi
prea mulţi mult prea mulţi
umiliţi de nevoi şi capul plecat
e-atâta nepace-n sufletul lor
încă mai aşteaptă şi-acum
trăiesc îndurând
rostul lor s-a rătăcit
totul e tăcere până când se va răsti furtuna
şi-mi vine să urlu
mă-ntreb răsti-se-va oare
învăţa-vom a fi
vreodată
ne-am săturat de vorbe de nimic aducătoare!
Dear pierre,
Yes, we can !!
A RǍMÎNE ÎN PICIOARE
Cînd ei aşeazǎ-n groapǎ lent aceeaşi povestire rǎsucitǎ de mii de ori
nu-ţi mai rǎmîne decît sǎ pleci
De-aceea plictiseala-acolo nu se mai zǎreşte oricît de-atent o cauţi şi-n
plǎmîni
Ea putrezind, cu ea odatǎ putrezeşti şi tu.
Existǎ-n Univers un joc d-idei şi de cuvinte, urlete de lup, din cînd în cînd.
Cǎci rostu-i aşezat demult fǎrǎ de noimǎ-n craniul, de ei cu grijǎ calmǎ, infinitǎ,
dezghiocat de creier, lent
nici d-ieri şi nici de mîine
ci doar
din totdeauna, sigur “blînd”, perfect.
La kilometrul ZERO-un HǍU, imens, din veci, ucis. Precis. Exact.
Existǎ amǎgiri şi sunete şi poezia-atît
totu-i deja pecetluit
Umblînd n-ai timp sǎ te aşezi
ci doar
sǎ cînţi
sǎ te încînţi
şi eventual
sǎ afli cum poţi fi liber
dacǎ meriţi.
Privesc, Citesc şi Scriu.
Restul sînt vorbe pentru mulţi.
ACUM e totul prea tîrziu şi nefiind lunǎ plinǎ, TAC!
În întuneric totu-i negru, tot un DRAC !
M-am aşezat demult într-un sicriu, în el am fost nǎscut, crescut şi împuşcat
ACUM plutesc pe-un rîu
Ce pot sǎ fac dacǎ din cînd în cînd privind cu capu-ntors îmi amintesc şi plîng
E bine sau e rǎu ?!? Poate cǎ nu sînt mort de tot, poate cǎ încǎ-n parte-s viu ?!?
Scheletu-acesta pe care tot îl car de-atunci o fi al meu ?!?
cǎ doar n-o fi a lor şi el, atît mi-a mai rǎmas!
Şi-i alb şi e frumos şi pur, din os, şi zornǎie cînd mǎ foiesc, ACUM, foşnesc duios.
In aceste zile, recunosc, toti vorbim dar nu prea ne intelegem… Dvs. credeti ca a fost ok cu Iliescu pentru a dus tara pana in 2000 (parca era totusi 2005).
Acum cand ma uit la ce am scris vad ca in aceste cifre e o adevarata drama: asta-i societatea in care traim ! Ne aflam abia de nici 8 ani (nu mai stau sa socotesc) in epoca post-iliescu. Maine poimaine, iese si el in P.U. si face un discurs de la balcon. Va puteti inchipui ce fericit va fi cand va deveni si el „cetatean” al km 0 ! Sa nu zicem ca nu avem umor … ca si figurile si tot ce am mai vazut ca interventii publice, de la Costi Rogozanu, V. Ernu (pe el l-am citit, nu l-am vazut), pana la dna Hossu-Longin (sper ca a remarcat-o toata lumea). Cititi ce spune V.Tismaneanu – nu sunt o fana a lui, dar imi place „factualitatea” din textele lui, punctul de pornire al unui comentariu trebuie sa aiba o baza faptica. Pa cand in textul distinsei autoare a editorialului de aici sunt numai formule suav-persuasive, faptele sunt undeva in viitor, ca in doctrina comunista, va mai amintiti ?? Dvs. sperati in succesul lui Occupy Romania, a indignatilor (Engagez-vous ! Chemins de l\’esperance) despre care vorbeste S. Hessel si asteptati poate in succesul mondial al acestei paradigme cu Iliescu in frunte – care o sa ne spuna maine poimaine ca a inteles „necesitatea istorica”, si se alatura dnei Pralong, care, cu gesturi delicate, cu ton bland, ne va explica precum tovarasa educatoare, ca «nu e bine sa stai cu batistuta murdara in buzunar, trebuie sa-ti ceri frumos iertare, si sa spui ca nu mai faci…» . Deh, orice putem spune de romania, numai ca ne plictisim nu !
Nemultumirea mocnita rabufnita recent constituie un test Rorschach politic: in vanzolelala amorfa fiecare vede ce vrea. In absenta unui motiv politic clar, punctul de vedere subiectiv al celui care interpreteaza (observer bias) este factorul decisiv in atribuirea semnificatiei evenimentelor. Problemele semnalate de Carmen Musat: lipsa de rusine, coruptia, ticalosirea sistemului sunt toate adevarate, dar sunt simptome si nu boala insasi. Pancartele demonstrantilor cer un govern competent, dar de unde? Cei care au guvernat vreme de 22 de ani au facut tot posibilul ca sa previna emergenta unei alternative competente. Realistic, ne putem astepta la un regim similar (ote toi que je m’y mete) sau la un populism nationalist si autocratic de dreapta ca in Ungaria. Nici una dintre alternative nu este atractiva si nu rezolva problemele esentiale: o economie bazata pe preturi europene si salarii si pensii Romanesti nu este viabila, matusa Tamara nu exista si politicienii imbogatiti trebuie trimisi la puscarie, deteriorarea sistemului educativ trebuie oprita si reversata, accesul la servicii medicale trebuie revizuit radical, mostenirea nostra totalitara trebuie reconoscuta si adresata. Altfel ne putem astepta la izbucniri periodice care nu rezolva nimic.
Stimata doamna , daca dv.v-a placut \”Iliescu la externarea de la Elias\” este treaba dv. Eu nu pot uita dorinta lui Iliescu , clamata cam tot anul 1990, privind acumularea capitalului de catre cetatenii scumpei noastre patrii prin orisice mijloace. Si au inteles chemarea cei care azi dorm pe saci de bani, vorba vine , ca nu dorm , ci sunt atenti (si cu ochii la clienti) sa-si asigure neamurile pe viata.Nu pot uita puloverul lui P. Roman cu care era imbracat in 22 dec. si care dupa cateva zile condamna \”mormanul de fiare\”construit de Ceausescu , nici pe Basescu , cel care dadea o nava pe 1 $ , nici pe M. Cozma , chemat de Iliescu , dar transportat , bine merci , de Basescu , nici pe Verestoy Attila sau Laszlo Borbely , indispensabili de 21 de ani tuturor guvernarilor si de multi , multi altii.Vad ca savurati \”Hai sa vedem ce anume este in stare,,,,, adunati la un loc\”.Este drept ca l-au pus la Cotroceni pe Ilici , ca asta aveau , credibil , atunci si a mers aceasta incredere pana in 2000 (?) , iar apoi au pus altul , care a fost destul de onest.Basescu este si el in scaun la al doilea mandat , dar mai lung ca al lui Ilici si nu mai este dorit la Cotroceni. Care este problema?O fi fiind si el un Ataturk ? Ca tot vrea sa reformeze totul! Pai ce treaba are el cu reformarea statului? Il mananca , scuzati-mi expresia, gaoaza (citez din vocabularul basescian) , ori cocoselul (ca pasarica are alta destnatie)?Stai dracului in banca ta , ca sunt oameni destepti in tara asta ,nu doar un vaporean turnator!Alianta DA se lauda cu 15.000 de specialisti. Nu contest ca nu au fost atatia , dar nu s-a apelet decat la ff putini , restul fiind Basescu in multiple ipostaze. Daca va place postura contemplativa , puteti opta pentru nu stiu ce \”pustie\” , ca tot ne invita Basescu sa plecam , daca nu ne convine. Mie nu imi convine Basescu si ai lui , dar nu plec. Sa plece el si ai lui , dar fara averi , ca nu au muncit pentru ele , ci sunt din banii pe care si eu , alaturi de milioanele de furati, trebuie sa-i dau inapoi .Cam asta-i pohta ce-am vroit a spunere!
@pierre
« Hai sǎ vedem ce anume e în stare poporul român, cu intelectualii toţi, adunaţi într-un tot !» = antologic.
Aici intervine un paradox : de acord intru – numai ca intervin niste strigate, plansete, infierari tovarasesti, niste reactualizari gen „gazarea evreilor ” (citat: Lucian Avramescu, acum 10 min) sau : „ne-a batjocorit, ne-a umilit…” (apud gral Abraham) … Mai devreme, intrand in hol, am auzit o rostire poetizanta, suna ceva gen Nina Cassian .. Superb !… sau vers gen «luati-l pe boier … si dati-l pe razatoare !”Ma gandeam de unde au scos aceste „texte” !?? Oricum cine le-a scos afacut o lectura eronata. Asa ca, ok, intelectualii… Ba nu, mie mi-au facut urechile knock out.
Conditia pe care o pun este de retorica.
(Mie cel mai mult mi-a placut «Iliescu la externarea de la Elias» –
si mai e ceva, acum se fac dedicatii, «sunt pentru fiica mea sa aiba noroc in viata – zice acum o doamna ok. Parca imi suna totusi a acatist.
Frumos si inspirat joc de cuvinte la titlul tabloului lui Goya.Nu sunt convins ca natiunea doarme, poate mai motaie si ea , obosita de hartuielile politicului . Poti sa o condamni? Insa si hibernarea asta are un sfarsit , vine si primavara , poate ca mai tarziu , dar tot vine!Vazand , totusi , ca unii il doresc pe Basescu pana la adanci batranete , ma gandesc la faptul ca ideea de perenitate la putere a unui partid sau persoana a iesit definitiv din mintea noastra , dupa 1990. Dar vaz ca ma insel. La un actiune politica a PDL , congres sau ce-o mai fi fost, acela in care d-nei Udrea i se aduceau elogii , lideri ai acestei formatiuni politice ne declarau , noua , tuturor , ca boborul este atat de multumit de guvernarea portocalie incat vor fi la putere inca 15-20 de ani. Si asta nu o zicea unul mai marunt , ci era afirmatia mai multora dintre liderii PDL.In Cuba , Fidel Castro i-a lasat puterea fratanelui mai tanar , in Koreea de Nord sceptrul puterii trece din tata in fiu , iata de trei generatii , in Libia se avea aceeasi intentie . La noi „formarea” odraslelor proprii pentru politica , vad ca este luata in serios de unii ajunsi sus. Iliescu nu are copii si deci nu a avut pe cine din familie sa initieze in politica. Emil Constantinescu l-a lasat pe Dragos in ale sale. Dar , iata , ca Basescu miroase pleasca si face tot posibilul pentru mezina familiei si incet-incet o duce in Parlamntul Europei.Becali , cel putin isi vede lungul nasului si nu tine cuvantari de sa-ti crape obrazul de rusine ca esti de aceeasi nationalitate cu „retorul”. Eba in schimb are sarcina de la papa sa nu se lase. Familia aplica din plin „Obraznicul mananca praznicul”.Dar sa revenim la evenimentul zilei , acela al protestelor anti-Basescu , pentru ca asta este realitatea. PDL nu exista fara Basescu! Saul Brukner , alias Silviu Brucan , zicea ca PCR a disparut in gusa lui Ceausescu si poate ca a avut dreptate pentru ca nici Verdet , nici Mohora , nici Paunescu nu au reusit sa reanimeze acest partid. Cam la fel stau lucrurile cu partidul portocaliu. Cum a luat nastere?Basescu l-a lucrat pe Roman si aripioara este azi MONSTRUL de la carma tarii.Iata ca daca Romania nu are un Havel , om de cultura , are in schimb un fost marunt bisnitar care a evoluat in NASUL unei puternice famiglia. Cu indemanare si rabdare a adunat pe cei mai priceputi in ale hotiei in cele mai diverse domenii . Ma duce gandul la Harap Alb si trupa lui , dar aia erau eroi de basm si mai erau nu numai utili , ci si simpatici. Si ai lui Basescu sunt simpatici , in proprii lor ochi . Nu zicea T. Paleologu colegei de partid Udrea ca sunt cei mai draguti? Gandire politica profunda , nu gluma si preocupari pe masura!Astazi , odrasla lui A.E.Baconski , s-a intalnit cu „societatea civila” si au pus tara la cale. Care era de fapt „Societatea civila” ? Erau niste asistente medicale , care in loc sa se duca in Germania , sa munceasca pe bani buni , au venit la intalnirea cu excelenta sa Ministru de Externe. Vor fi participat la „dezbateri ” si asociatia moaselor comunale?Sigur ca asistentele , care ori venisera in tara de sarbatori , ori inca nu s-au indurat sa-si lase copiii in grija rudelor , il vor intelepti pe inovatorul votului prin corespondenta. Mai este in atentia Puterii si dialogul cu un alt fragment al „Socitatii Civile” numit sindicate.Care sindicate? Poate cu fostii lideri Ciorbea , Miron Cozma , Croitoru . Hora , Mitrea , Matei Bratianu , Luca s.a.m.d. ca sunt la indemana .As sugera ca dl. Baconschi sa mai vada ce e cu procesul ala cu Ucraina , castigat de maestrul Aurescu , dar are si omul niste limite ale competentei sale . Sunt multe de facut la Externe , nu trebuie sa te ocupi da masluirea urnelor. Tarile care stiu ce inseamna politica externa mentin la Externe multi ani aceleasi persoane , cahiar daca la putere vin alte partide. Normal, pentru ca sunt adevarati partioti si …profesionisti in ale meseriei lor.Basescu a invatat si el asta; Baconschi e util pentru voturi , Patapievici il mai balacareste pe Eminescu m dar si poporul din care (asa credeam )face si el parte. Convorbirile pot avea loc chiar intr-un cadru mai intim ; la Gloden Blitz , ori la Predeal , la dom’ Stolo , insa nu port eu grja asta , ca ministrul Oprea ii duce cu elicopterul unde „vrea muschii lor”.Ne este teama de alegeri anticipate?In alte tari (de ex. Italia si nu numai) nu exista o astfel de temere. Nici schimbarea guvernelor nu este o problema. Intr-o anumita perioada , intr-o tara din apusul Europei se succedau guvernele la cateva luni. Si nu s-a intamplat nici o nenorocire ci au iesit din criza.Cand candidatul este abil , isi face o buna campanie electorala si mai are si oarece carisma , reuseste in alegeri . Chiar daca este o lichea , electoratul a fost imbrobodit si pacalit. Pai , dom’le draghe , aiasta nu se poate! Ne dam seama ce-i poate pielea si nu-si respecta promisiunile , jos , afara ! Altul! Pana la urma gasesti si pe cel valoros. Formula cu cheltuielile de campanie sunt false.Nu mai umple toate gardurile , toti copacii de langa caile rutiere, toti pereti cladirilor cu afise si benere si nu ne va costa mult .Unde mai pui ca unele dintre afisele electorale , cele care pot fi distruse ca sunt la indemana opozantilor , rezista doar o zi sau doua si trebuie inlocuite, iar campania este lunga.Sunt afisere stradale , pune acolo ce ai de zis , pune „jandariu” sa-l pazeasca , nu sa protejeze galeriilor de la fotbal sa nu se incaiere , sau gastile de interlopi sa” lupte in sabi sau pistoale”.Partidele sa-si trimita pe cheltuiala lor observatori la sectiile de votare sau unde cred ca pot fura adversarii.Poti avea alegeri cu cheltuieli minime. Cine este interesat sa fie corect reprezentat , se informeaza de valoarea candidatului , nu de continutul sacosei ! Iar cine candideaza sa convinga alegatorii cu argumente , cu ce a facut , care este trecutl sau , ce referinte are , nu cu promisiuni si cadouri.Se poate intalni in CV-urile unora ca au terminat nu stiu cate facultati , cate doctorate au , cate carti au scris , de cazi pe spate. Creatia proprie nu poate ocupa dulapuri intregi. Cat de intinsa este opera poetica alui Eminescu?Sadoveanu , recunoscut prin viteza lui da a scrie este un „subtirel” la cat a scris , fata de un X , actual , de care poate doar in cecruri restranse s-a auzit , insa cu o lista de titluri (productie proprie) intinsa pe pagini. In urma cu ceva ani un ministru era acuzat (mi se pare ca si dovedit) de oarece compilatie.Daca el a fost singuru caz , atunci tara noastra e plina de genii si daca nu casti bine ochii , poti da peste un Havel si cand traversezi strada .Dom’ deputatele , pentru a avea credibilitate , trebuie sa fie cunoscut de bun gospodar in ale comunitatii prin ce a facut pentru altii , nu pentru el. Ce a facut BINE un Videanu sau un Basescu pentru ALTII?Nimic! Numai rau! BINELE facut a fost si este doar pentru ei insisi.Si nu numai ei sunt in aceiasi situatie , nu numai actuala putere , ci si multi din guvernarile anterioare.Comdamnam demonstrantii care-l vor afara pe Basescu si tot ce reprezinta el?De ce? Nu a adus el si trupa lui tara in situatia asta? Si cei dinainte au „pus umarul” , dar el a intrecut orice inchipuire. Ce democratie? A lu’ Basescu? Adica sa raspundem toti cu „Am inteles!” si sa salutam militareste , indiferent ce-i fata mintea bolnava ? Nu va este inca in ochiul mintii cum saluta el militareste si zicea”Sa traiti bineeeeeeeee!”. Nu numai ca trebuie zvarlit afara , ci trebuie dus si in fata justitiei , sa dea socoteala pentru toate. Dar in fata unui complet de judecata corect nu al unuia alcatuit din clientela instalata de el.
Domnule Pierre, am incredere ca se va face si dreptate in tara asta, chiar de ar fi sa facem alegeri trimestriale. Gunoiul va ajunge , in final , acolo unde-i este locul:la halda de deseuri.Catifeaua nu-si are eficienta in tratarea borfasilor politico-economici!Un pamfletar avea indemnul: Ia-l pe ciocoi , ca hreanul si da-l pe razatoare!Asta esteacum de aplicat.
Extrem de dureroase si la obiect adevarurile reclamate de musiu Pierre ! Toate acestea necesita trezirea din letargia noastra vesnica si o mentalitate total diferita de aceea pe care o avem acum.Imi pare extrem de rau,dar trebuie sa marturisesc ca eu,unul ma declar sceptic,chiar asa,sceptic.
Lumea noastra mioritica e asa cum este,greu de definit si circumscris in cateva cuvinte.Oricum,eu consider ca traim in Mamonia,un cuvant care spune totul.Degeaba ne lamentam,degeaba ne rasculam si facem rivolutii,degeaba acuzam pe unul (unii) si pe altul(altii),atata vreme cat noi,cu totii,suntem asa cum suntem.De toate felurile,acoperind tot spectrul,de te ingrozesti.specialistei in toate si-n nimic.Hoti si lenesi si carcotasi si paraciosi,etc.,etc.Ce democratie sa instaurezi cu asemenea podoabe ? Nu asistam noi de 22 de ani la MAREA TRAGI-COMEDIE jucata de noi toti ?Nu ne-am ales noi reprezantii ? dintre noi,pentru noi ? Iata ce a iesit ! D-aia sunt totasl sceptic,domnilor ! Responsabilitatea ne lipseste.Spiritul muncii a murit de mult.Respectul pentru sine si pentru Celalalt e o simpla vocabula.Cu cine sa luptam si sa construim,cu cine ? Tot ceea ce vedeti ca se petrece,se datoreaza tocmai celor mentionate mai sus.
As fi fericit sa n-am dreptate,realitatea sa ma contrazica,cel putin in perspectiva apropiata.dar,ti-ai gasit ! Inca odata,cu cine ?
Dacǎ nici acum nu va fi, niciodatǎ nu va mai fi
Sîntem mari meşteri la analize, la arǎtat cu degetul înapoi-înainte, în sus şi în jos, sîntem petrecǎreţi, grozavi, gargaragii, nervoşi, indignaţi, iritaţi, revoltaţi.
Sîntem mari meşteri la potrivit cuvintele pînǎ la a ne poticni definitiv în ele şi a ne culca pe-o ureche mîndri de aceastǎ frumoasǎ poezie, de acest amplu veşnic tandru poem în care cu talent şi cu farmec ne plîngem de milǎ de cînd ne-am nǎscut pînǎ la adînci bǎtrîneţi.
Dar oare sîntem în stare sǎ şi facem ceva, ceva cu adevǎrat bun ?!?
Tocmai este momentul, Acum, sǎ ne gîndim CE ESTE DE FǍCUT ?!?
Ce facem noi ǎştia nemulţumiţii ?!? Ce facem concret ?!!?
Ce va urma dupǎ aceste toate proteste, strigǎturi, dat Jos şi alte tot felul de revolte spontane PAŞNICE ?!?
Care-i urmarea ?!?
Vom continua tot cu “ǎştia”, tot cu “ǎia”, tot cu aceeaşi, tot cu ǎilalţi ?!!? Tot cu “fripturiştii” instalaţi de 22 de ani în jilţurile palatelor, pǎlǎţelelor, ministerelor, senatelor, vilelor şi altor avantaje de pseudo-revoluţionari şi “post revoluţionari” şi “neo-revoluţionari” ?!?
Dacǎ nici acum, în 2012, elitele intelectuale, inteligente, cinstite, specialiştii, oamenii de culturǎ şi oamenii pur şi simplu nu se vor implica civic, responsabil direct şi politic, în a se organiza de-a gǎsi un consens, un program şi un “Leader” pentru a face ceva, pentru a munci pe brînci pentru aceastǎ ţarǎ şi acest neam, acum mai mult ca niciodatǎ, “normalitatea” aia atît de doritǎ nu va mai reveni niciodatǎ la “normal”.
Acum este un moment unic în a reuni şi a trezi conştiinţa celor care doresc cu adevǎrat o schimbare radicalǎ a acesteiea, intolerabilǎ, în care s-a ajuns azi.
Dacǎ poporul nu va pricepe nici de data aceasta, cǎ nu politrucii, nomenclaturiştii, inculţii, hoţii, analfabeţii şi mitocanii vor face din ţara asta “ceva normal”, pe care ei oamenii i-au ales în mod democratic, degeaba vor ieşi de fiecare dat în stradǎ zbierînd “JOS CUTARE”.
Dacǎ nimeni nu va pricepe cǎ, într-un ‘’LOC’’ unde buruienile au ajuns cît casa, molozul cît dealurile, mizeriile şi jegul cît Casa Poporului, a sosit momentul sǎ se treacǎ la treabǎ, sǎ se suflece mînecile, sǎ se strîngǎ curelele şi tare din dinţi ( DA ! iar !) şi sǎ se treacǎ la fapte şi muncǎ ( DA ! iar!) pentru încǎ multǎ vreme de-acum înainte, alergînd înţelept şi ALEGÎND RESPONSABIL pe cei care sǎ ne conducǎ şi sǎ facǎ ceva bun, nimic nu se va realiza vreodatǎ.
Dacǎ doar, vom cere, veşnic, ceva ce nu înfǎptuim, producem, creǎm noi singuri, cu propriile noastre inteligenţe şi forţe, pentru a putea da, oferi, vinde, sta drepţi şi fǎrǎ de ruşine, vom rǎmîne doar “cerşetorii” istoriei, autentici cîntǎreţi-lǎutari talentaţi, lǎlǎindu-ne, plîngîndu-ne şi vǎicǎrindu-ne poetic şi mioritic, beţi şi îmbǎtaţi de propria noastrǎ milǎ de sine.
Degeaba ne vom certa la gura cortului ca chiorii, ne vom pǎrui în ideii sau vom polemica şi pǎlǎvrǎgi la infinit, DEGEABA !
Dacǎ toţi cei care au datoria s-o facǎ, nici de data acesta, nu vor face nimic, NIMIC NU VA FI !
Acum este momentul sǎ aparǎ acel VACLAV HAVEL român !
Hai sǎ vedem ce anume e în stare poporul român, cu intelectualii toţi, adunaţi într-un tot !
[ Acestea sînt doar nişte simple adevǎruri, dacǎ v-aţi şifonat prea tare, le puteţi “formula”altfel, dar GREUL de-abia acum începe continuînd adînc, profund şi din plin,
ŞI NU E TIMP ! ]
SINCERITATEA CU NOI ÎNŞINE
Eufemisme, eufemisme, drǎgǎlǎşenii cǎlduţe, cǎlîi, stîlcite, chircite, cîrpite, cam tot aşa, tot timpul de vreo 22 de ani încoace, zi de zi, orǎ de orǎ, bucǎţicǎ cu bucǎţicǎ, Citez : ‘’tǎcutǎ, rǎbdǎtoare şi imobilǎ’’,‘’guvernanţi actuali’’, ‘’un anumit mod de a face politicǎ’’, ‘’au încetat de mult să mai reprezinte interesul public”, „orbiţi cum…”.
„Democraţia”, „Oamenii s-au săturat să voteze ceva”
Poate mai corect ar fi: Pseudo-democraţia, democraţie Originalǎ, din 1990 oamenii voteazǎ „CEVA” dar fǎrǎ sǎ ştie „CE”; Iliescu = 86% +, +, etc.,etc.
Aşa e în Democraţie, în cea adevǎratǎ, dacǎ ai votat greşit, trebuie sǎ aştepţi la rînd urmǎtoarele alegeri, la care poporul nemulţumit îi va vota pe „ceilalţi”, adicǎ tot pe „ǎia”,
nu pe aceeaşi, ceilalţi „foşti guvernanţi”, ceilalţi „oameni politici”, pe ceilalţi hoţi.
Cǎ-s actuali, cǎ nu, cǎ-s „politici” sau nu, toţi sînt o apǎ şi-un pǎmînt.
Ne place de Bǎsescu îl votǎm, Nu ne place Bǎsescu îl dǎm jos. „Foarte Bine !”
Numai cǎ nu e de loc bine. NU AŞA se vor rezolva în România lucrurile.
Au trecut 22 de ani, sǎ fim sinceri cu noi înşine, un popor care s-a înghesuit dupǎ „certificate de revoluţionar” şi a acceptat asta fǎrǎ sǎ iasǎ în stradǎ revoltat de aceastǎ INCREDIBILǍ IPOCRIZIE – BǍTAIE DE JOC, spune şi aratǎ multe, are ceea ce a semǎnat.
„Vrem o ţarǎ normalǎ” scrie în poza de-aici.
Sǎ fim sinceri cu noi înşine, ce-i aia „VREM” ?
Cu toţi vrem cîte ceva, ne dorim, am vrea, visǎm. „Parǎ mǎlǎiaţǎ în gura lui Nǎtǎfleaţǎ !”
O ŢARǍ, se construieşte greu, cu sacrificii, cu dureri, muncind, muncind, greşind şi revenind, mereu şi mereu, fǎrǎ zǎbavǎ, fǎrǎ sǎ aştepţi sǎ-ţi dea cineva, asumînd, fiind treaz, responsabil, şi iar din nou şi de la capǎt, CU OCHII LARG DESCHIŞI.
Oare celor care strigǎ şi scriu „VREM” nu le este ruşine ?!? Vrem = Cerşim.
Dupǎ 22 de ani de harababurǎ totalǎ le-a cǎşunat iar pe cineva, au gǎsit Vinovatul, cauza, ţapul ispǎşitor.
Dupǎ 45 de ani de comunism în decembrie 1989 , „poporul” a fǎcut la fel, alţii au fǎcut pentru el, „ǎştia” care azi sînt aici guvernanţii, mai vechi sau mai noi, mai prǎfuiţi sau mai actuali.
L-au prins pe Vinovat, l-au împuşcat, şi s-au spǎlat pe mîini de tot şi de toate.
S-au felicitat, decorat, certificat şi şi-au zis cǎ GATA, s-a rezolvat. S-au pus pe bǎute, pe furat, pe dormit, pe chefuit, pe afaceri, pe politicǎ, şmecherii şi-au acceptat toatǎ aceastǎ mascaradǎ a aşa zisei Democraţii autentice, neaoşǎ, de Bǎrǎgan, jucînd fotbal şi amuzîndu-se cu alde Becali, deputat european la Strasbourg. Alt exemplu ?!? VREŢI ?!?
Cît de simplu pare jocul adevǎrului simplist, întortocheat perpetuu în socoteli atît de ieftine-ridicole ca pentru copilaşi de grǎdiniţǎ, şi-n continuare cumpǎrate cu veselie în tîrg, talcioc şi bîlci într-un extaz-beţie de om uşor de dus de nas, care VREA, doar sǎ-i dai, bagǎ repede în gurǎ, cap şi-n buzunar. Trai pe vǎtrai , neneacǎ !
Din 1990 în România nu se face Politicǎ, se FURǍ, iar poporul alege „democratic” HOŢII-HOŢUL şi-aşteaptǎ veşnic tot VRÎND ceva NORMAL. Cade drobul, nu cade drobul ?!?!?
Vor mai trece multe decenii (nu doar douǎ cum zicea un şmecher de-ǎla de-al lor, de-ai noştri) pînǎ cînd în România, poporul şi lucrurile se vor schimba. Multe !
Cîte proverbe am putea înşira : „dupǎ faptǎ şi rǎsplatǎ”, „dupǎ cum îţi aşterni aşa dormi”şi ar mai fi o grǎmadǎ.
Ar fi timpul sǎ avem curajul sǎ ne privim în ochi exact aşa cum sîntem, şi sǎ nu ne mai tot ascundem dupǎ tot felul de „plopi”, bandiţi, hoţi, vedete, manele şi tot felul de „derbedei politici”, „preşedinţi” şi partide îmbibate tot cu de-ǎia, tot cu ei, pe care noi i-am acceptat, „ales democratic”, mîngîiat, ridicat în slǎvi, dat jos, iar ridicat în slǎvi şi iar huiduit şi luat la mişto.
Puţini sînt cei care au priceput atunci în 1990 cǎ „hazul de necaz” nu mai serveşte la nimic, decît la sǎ te afunzi şi mai tare în mlaştina putredǎ a amǎgirilor mioritic-eterne.
Bǎsescu nu-i decît şi el „un preşedinte”, ca toţi ceilalţi, mai bun sau mai rǎu, tot de-ǎla, de-al lor, de-al nostru, ales democratic, cu mandat şi patalama, degeaba vǎ enervaţi.
Sǎ nu ne furǎm iar cǎciula singuri, cǎ nu asta e calea.
SOMNUL CEL DE VECI NAŞTE MONŞTRI.