Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
VECINĂTĂŢI ŞI INCOMPATIBILITĂŢI
- 16-04-2010
- Nr. 520
-
Observator Cultural
- Rubrici
- 27 Comentarii
n A devenit Hegel francez? Săptămîna trecută, am urmărit pe TVR Cultural un episod din emisiunea realizată de H.-R. Patapievici, „Înapoi la argument“, consacrată lui B. Fundoianu/Benjamin Fondane. Mihai Şora şi Luiza Palanciuc au răspuns întrebărilor realizatorului, e drept, mai mult Luiza Palanciuc decît Mihai Şora. La întrebarea moderatorului „Era Fundoianu îngîmfat?“, traducătoarea lui Fondane, foarte sigură de sine, a răspuns afirmativ şi a explicat, doct, că Benjamin Fondane avea un orgoliu profesional profund înrădăcinat în conştiinţa propriei valori. Din fericire, dl Mihai Şora a intervenit şi a corectat afirmaţia doamnei, disociind între îngîmfare şi orgoliu profesional şi insistînd pe firescul şi modestia lui Fondane. Dar comedia erorilor, debitate cu aerul că autoarea ne împărtăşeşte informaţii de mare acurateţe şi inestimabilă valoare, a continuat. Astfel, „experta“ în biografia lui Fundoianu/Fondane a vorbit despre medicul infirmeriei lagărului de la Drancy, nimeni altul decît Serge Moscovici, tatăl viitorului ministru într-un guvern francez, Pierre Moscovici. Dna Palanciuc, acompaniată discret de dl Patapievici, a evocat înduioşătoarea întîlnire dintre Fondane şi Serge Moscovici şi ipoteticele lor discuţii în limba română (ipotetice pentru că n-au existat decît în imaginaţia celebrei traducătoare). Nimeni din platou nu părea să ştie că sociologul Serge Moscovici, născut la Brăila […]
Să fie într-un ceas bun! Mă bucur să aflu că ceva-ceva s-a mişcat până la urmă în toată această poveste!
Benefică este şi precizarea că ediţia nu va fi una critică. Tocmai acest lucru m-a intrigat în mod special: ştiam că aşa ceva nu se poate realiza, din motivele pe care le-aţi precizat.
În rest, „felicitările, masa şi dansul”… în 2015! Ceea ce, la urma urmei, nici n-ar fi chiar aşa de rău!
Mulţumim tuturor pentru comentarii, observaţii.
Mai cu seamă Doamnei Lucia Fetcu şi Domnului Sorin Vieru.
@ Mihai Lemeni, Agonistul, Belphegor, M. Florea, A.-M. Comanescu:
ne-ar face plăcere să vă cunoaştem personal.
Despre volumul ’Strigăt întru eternitate’, evocat aici de Doamna Nedeea Burcă:
aveţi dreptate: este un volum excelent, bine gândit şi bine alcătuit.
Domnul Geo Şerban ne-a autorizat, în urmă cu un an, să difuzăm acest volum în format electronic, pe siturile consacrate lui Fondane. Este ceea ce am şi făcut, lucru care va putea fi verificat imediat ce vom deschide siturile în mod oficial. Excepţie fac traducerile din acest volum unde, din motive de acurateţe, preferăm să difuzăm versiunile noastre.
Tuturor celorlalţi:
Ediţia pregătită de noi este o ediţie adnotată şi comentată, nu este o ediţie critică.
Nu putem alcătui, în momentul de faţă o ediţie critică deoarece multe din manuscrisele documentele – schiţe, ciorne, variante ale operei lui B. Fundoianu/Benjamin Fondane se află în fonduri private, inaccesibile nouă. Când aceste fonduri vor fi depuse în biblioteci publice, atunci va deveni posibilă şi întocmirea unei ediţii critice.
Este lucrul pe care l-am spus şi scris de fiecare dată când s-a ivit prilejul, inclusiv în această revistă.
De pildă, în articolul „Ce înseamnă Restitutio Benjamin Fondane?“, apărut în urmă cu doi ani (numărul 411 din 21 februarie 2008).
Cităm:
„Cert este că monumentul editorial Fundoianu-Fondane va trebui să fie clădit, odată şi odată. Dar, ca orice monument, nici acesta, daca îl vrem solid, nu poate apărea pe nisipuri mişcătoare sau în vid. Or, opera franceză a lui Fondane este aproape necunoscută cititorului român. Prin urmare, aici se află, întâi de toate, urgenţa… Aici şi exigenţa: în restituirea acestei opere, traducerea ei in limba română, punerea ei în circulaţie, într-o ediţie accesibilă tuturor.
Odată creat orizontul de aşteptare, iar Fondane intrat în circuitul larg, aşa cum s-a întâmplat, după 1990, cu Eliade, Ionesco şi Cioran, graţie perseverenţei Editurii Humanitas, se poate începe şi construcţia monumentului ediţiei critice Fundoianu-Fondane.“
Nimic nu s-a schimbat, de acum doi ani, în programul şi în intenţiile noastre.
Singurul lucru diferit de anul 2008 este transferul de la editura Limes la editura Polirom a seriei de autor Benjamin Fondane.
Vestea bună este că deţinătorul drepturilor a semnat, zilele trecute, contractul cu Editura Polirom – după o aşteptare de mai bine de un an.
În ziua în care am înregistrat emisiunea „Înapoi la argument“, aceste contracte nu existau. Nu exista, în urmă cu trei săptămâni, decât contractul semnat cu Editions du Rocher pentru volumul ’Lunea existenţială şi Duminica istoriei’.
Aşadar, de câteva zile, avem posibilitatea să tipărim 3 (trei) cărţi şi 4 (patru) articole din opera franceză a lui Benjamin Fondane pe care am tradus-o.
Toate celelalte volume – peste zece la număr – se află, prin contracte semnate în mai-iunie 2008, în posesia domnului Mircea Martin.
Prin urmare, traducerile noastre din aceste volume aflate la domnul Mircea Martin vor putea apărea în volume tipărite la Editura Polirom pe data de 1 ianuarie 2015, când opera lui Benjamin Fondane va intra în domeniul public.
Până la 1 ianuarie 2015, vom tipări cele trei cărţi şi cele patru articole pentru care am fost autorizaţi să o facem.
O invităm pe doamna Nedeea Burcă – ale cărei competenţe în domeniul iudaismului le cunoaşte şi le apreciem – să participe, dacă doreşte, cu tot ce crede de cuviinţă Domnia Sa: prefeţe, postfeţe, note, comentarii, anexe – care să pună şi mai bine în lumină personalitatea şi anvergura lui Benjamin Fondane.
Detaliile concrete le putem stabili pe e-mail şi faţă către faţă
(adresa a rămas aceeaşi: Jules Michelet nr. 15-17).
Pe toţi, vă invităm miercuri, 5 mai, în sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor (Calea Vitoriei nr. 115), începând cu ora 10, unde vom ţine conferinţa
„Viaţa umbrelor: Fondane şi Şestov evocându-l pe Tolstoi“.
Cu cele mai bune gânduri,
Luiza Palanciuc şi Mihai Şora
Domnule student, nu faceţi decât să reluaţi calomniile dvs. din prima intervenţie. Vi s+a răspuns încă de atunci că despre Fondane au mau fost emisiuni la TVR Cultural… nu e ceva inedit, pentru care trebuie să fim recunoscători că s-a putut întîmpla! În rest, indiferent cine aţi fi, aş vrea măcar un singur lucru să-l pricepeţi o dată pentru totdeauna: BENJAIN FUNOIANU/FONDANE NU ARE ŞI NU VA AVEA VREODATĂ NEVOIE DE GENEROZITATEA NIMĂNUI!!! Se cere doar competenţă, de „generozitatea franţuzească” a avut parte cu vârf şi cu îndesat!!!!
„Caietul” nr. 2 al „Realităţii evrieşti” este o realizare excepţională! În ciuda numărului mic de pagini, Geo Şerban a izbutit să condenseze aici un număr absolut impresionant de informaţii despre Benjamin Fondane. I-am spus-o şi Domniei Sale, nu o singură dată… în ciuda faptului că relaţiile noastre n-au fost întodeauna cordiale. De asemenea, d-sa a gasit de cuviinţă să rostească vorbe bune cu privire la cartea mea despre Fondane, chiar dacă, aşa cum spusesem, lucrând în aceeşi redacţie o vreme, am avut şi nişte animite prilejuri de harţă! Dar D-sa poate confirma oricând spusele mele, laolaltă cu alţi colegi martori la diverse discuţii ale noastre, întotdeauna amicale si placute atunci cand ne intalneam pe acest „tarâm comun”… Am simţit nevoia să scriu aceste lucruri – sau mai degraba să le repet, dl. Geo Şerban fiind citat copios de mine de fiecare dată când era cazul! – nu pentru a da vreo explicaţie d-lor Belphegor ori Comănescu, ci pentru a dovedi că… se poate. Se poate să fii cinstit şi să recunoşti meritele unei alte persoane, într-un anumit domeniu, chiar dacă orice alte afinităţi lipsesc…
În rest, cei enervaţi de intervenţiile mele pe un subiect despre care se întâmplă sa nu fiu străină, vor fi nevoiţi să accepte această situaţie. Exist, şi nu pot să-mi cer scuze pentru chestia asta. Sigur, daca ar fi fost măcar o singură persoană care să mă contrazică „pe fond”, dovedind erorile sau reaua mea credinţă, lucrurile ar fi stat puţin altfel… Am fi putut discuta normal… De exemplu, am dat o listă cu vii şi morţi care au lucrat sau mai lucrează la ediţii critice integrale. Ar putea dl. „Belphegor” să înţeleagă pur şi simplu cine sunt/au fost, de fapt, aceşti oameni? Cu siguranţă nu, pentru că ei îngheţau la B.A.R. (am stat ani la rand în aceeaşi sală cu Zigu Ornea, care, din pricina frigului din bibliotecă scria cu mănuşi…), făcând fişe de lectură… cutii mari pline cu fişe de lectură care se transformau, apoi, în cărţi groase, şi nu erau vedete TV. Scopul lor nu era să se se scoată pe ei înşişi în evidenţă, ci să ridice monumente pentru Rebreanu, Arghezi, Sadoveanu etc.! Nici pe dl. Mircea Martin nu l-am văzut vreodată vorbind la televizor despre Fondane, în ciuda faptului ca a scris despre el şi a scos volume impresionante de publicistică, încă de prin anii 80! Dar ştie dl. Belphegor cum anume se face un volum de publicistică? Stie, de pildă, că articolele trebuie căutate in presa vremii si din acest motiv trebuie parcursa aceasta presa fila cu fila, o munca de ani si ani, tacuta, nerasplatita cu aplauze, pentru ca ignorata si necunoscuta? Stie dl. Belphegor cum se fac nişte „indici”? Tare mă tem că nu…De asta ma adresam direct d-lui Mihai Şora, Dumnealui ştie. Stie si cine e dl. Gh. Pienescu, şi cine e dl. Gheran… şi e firesc să fie aşa deoarece a lucrat în edituri şi a fost coleg cu unii dintre aceşti domni…
Acum, două vorbe despre „invidie” şi „sterilitate”: Nu va pripiţi ca fetele mari la măritat, nu ştiţi în ce constă activitatea celor acuzati de sterilitate, nu le cunoaşteţi proiectele, nici nu ştiţi ce-au realizat până acum… tot pentru că nu apar la diverse televiziuni, iar în ce priveşte cititul diverselor cărţi, trebuie să recunoaştem că nu toată lumea are asemenea „obiceiuri”! Există, însă, „grafomani”, adică persoane care pot scrie oricand, orice, pe toţi pereţii… A nu fi grafoman nu înseamnă a fi steril! Cât despre invidie… să fim serioşi! In cazul de faţă, de exemplu, cine pe cine ar putea fi invidios/invidioasă?! Şi pentru ce anume, oare?!
Domnului Sorin Vieru
Vă mulţumesc, dragă domnule Sorin Vieru, pentru comentarii şi pentru simţul umorului – mea culpa pentru a nu fi verificat, înainte, autenticitatea semnaturii. În comentariul pe care l-am postat ceva mai devreme mă refeream la remarca dnei Palanciuc din emisiunea de joia trecută. Domnia-sa vorbea despre „binecunoscutul principiu francez teză-antiteză-sinteză”. La această formulă am făcut, de altfel, trimitere si în nota buclucaşă despre care vorbim pe acest forum. Permiteţi-mi ca, pe lîngă autodenunţul dvs. plebeian să adaug autocritica mea superficială, dar sinceră.
Celor care se întreabă acum de ce am publicat luni în şir, în Observator cultural, traducerile semnate Luiza Palanciuc şi Mihai Şora din seria Restitutio Fondane le datorez o explicaţie: pentru că este un proiect în care am crezut, pentru că eu cred că opera lui Fondane e mai importantă decît rivalităţile culturale de la Bucureşti şi pentru că promovare unui astfel de autor mi se pare esenţială. De ce am întrerupt colaborarea cu Luiza Palanciuc? Pentru că nu mi s-a părut corect să girez, în continuare, spiritul vindicativ şi obsesia monopolistă a doamnei Palaciuc. Am crezut că susţin promovarea operelor lui Fondane. Am descoperit că, de fapt, legitimam o persoană care încerca să denigreze tot ceea ce, avînd legătură cu Fondane, nu avea legătură cu propriile sale obsesii. Îmi recunosc, în această privinţă, vina de a fi contribuit la edificarea imaginii de „specialistă în Fondane” a doamnei Palanciuc. Dincolo de toate aceste dispute, cred că ceea ce contează cu adevărat este difuzarea şi receptarea lui Fondane în România. Or, deşi anunţată ca iminentă, de 2 ani încoace, apariţia traducerilor în limba română a operelor fondaniene întîrzie.
Doamna Carmen Musat pune la indoiala faptul ca “adevaratul” Sorin Vieru ar recurge la o sursa atat de nesigura precum populara, prea populara Wikipedia. Totusi, oricat ar fi de jenant pentru mine, trebuie sa recunosc ca nu o sosie a mea,ci eu insumi am scris si expediat mesajul in cauza. In privinta aceasta am de spus urmatoarele lucruri:
1) Intrucat expedierea mesajului initial catre OC presupune declararea adresei e-mail a expeditorului, redactia putea verifica lesne exactitatea identitatii trimitatorului. Existau si alte modalitati de constatare –intrebandu-se, de pilda, la Facultatea de Filosofie a Universitatii Bucuresti sau la GDS cui ii apartine adresa e-mail a presupusului semnatar. Se putea afla si numarul meu de telefon. Il dau acum “urbi et orbi” : 021-330-36-40.
2) Am recurs la sursa Wikipedia din doua motive : ma grabeam sa scriu nota ; si doream ca orice participant la acest schimb de vederi sa poata verifica imediat exactitatea notei. Mai trebuie sa recunosc ca, oricat de compromitator ar fi acest fapt, am consultat si in trecut Wikipedia, din alte doua motive : ca sa ma informez rapid – cu riscurile de rigoare – de la aceasta sursa controversata si ca sa depistez eventuale plagiate din referatele studentesti, fiindca Wikipedia este actualmente un loc de rendez-vous foarte frecventat, loc de intalnire la fel de popular ca,odinioara, ceasul de la Universitate.Loc frecventat si … jefuit.
Iata, ma autodenunt ca spirit mai curand plebeian decat patrician, si cred ca , daca femeile pot glumi fara sa-si piarda cinstea, profesorii pot cita si ei din Wikipedia fara sa-si diminueze statura. In plus, d-na Lucia Fetcu trimisese deja in sprijinul aceleiasi idei la o sursa mai scrobita din punct de vedere academic. Rog a se vedea mesajul ei.
3) Nu conteaza in general autenticitatea semnaturii (poate fi Mihaieminescu, Dalai Lama,Scrutator, Petrache Lupu,etc.), conteaza numai justetea afirmatiilor puse in joc. Ce conteaza semnatura?
Imi pare rau ca doamna Musat considera prea compromitator pentru mine textul pe care l-am scris. Dar ce pot face? Bun sau rau, acesta este textul/gafa/impolitetea mea.Nu-l pot recuza.
Doamna Musat mai observa : “ Cît priveşte subiectul teză-antiteză-sinteză, a vorbi despre originea sa franceză ne pune în postura domnului Jourdain care descoperă, mirat, că face proză atunci cînd vorbeşte. Nu putem atribui o componentă etnică triadei amintite, chiar dacă în varianta franceză a Wikipediei găsim referiri la structura dialectică a argumentaţiei.
Foarte corect, dar n-am afirmat lucrul acesta, am sugerat numai ca “Nu Hegel a devenit francez. Faimoasa triadã hegelianã cãpãtase drept de cetate în Franţa cu secole înainte de Hegel.” Ei bine, eu nu am vorbit despre originea franceza a triadei hegeliene, ci despre dreptul de cetate in Franta al triadei! E ca si cum as spune ca Fondane a primit drept de cetate in Franta –adica cetatenia franceza – si mi s-ar atribui pe acest temei alegatia ca prin aceasta am eschivat originea etnica a lui Fondane, si am vorbit despre originea sa franceza.
Doamna Nedeea Burca al carui comentariu in ansamblu este pertinent, atunci cand se refera la sursa iudaica a gandirii fondaniene, imi adreseaza mie, si celor care ar putea cita din Wikipedia, urmatoarea observatie: “Celor care citeaza, in loc de carti si filosofi, nici mai mult nici mai putin decat Wikipedia… si inca in limba franceza (asta, probabil ca sa inteleaga toata lumea despre ce este vorba!!!!), ce sa mai zic… Sa fie dumnealor sanatosi” .
Ii cer scuze d-nei Burca si imi permit s-o ingan: Ce sa mai zic? N-am sa mai citez din w i c k e d Wikipedia,chiar daca este vorba de locuri comune, si chiar daca (precum in anexa articolului citatde mine ) se trimite la surse academice autorizate : iar daca totusi am sa citez, atunci in nici un caz nu din Wicked franceza, ci numai din versiunea romana, engleza, rusa, latina,esperanto…
In incheiere as vrea sa-mi exprim intreaga si sincera mea pretuire pentru Observator Cultural si in mod special pentru toti cei care au scris sau au tradus in Obs. in tema Fondane – pentru Mihai Sora, Luiza Palanciuc, Ticu Goldstein, Nedeea Burca s.a. Cred ca, indiferent de perspectivele si punctele de vedere divergente, pe toti ii uneste interesul dezinteresat, nemonopolist pentru viata, opera si exegeza textelor lui Fondane.
Sorin Vieru
D-na Musat nu poate distinge impresiile si interesele domniei sale de fapte si principii, ba mai grav, nici nu pare sa banuiasca faptul ca uneori nu se potrivesc. Pentru interventiiile sale nu exista nici cea mai mica indreptatire concreta sau morala. Degeaba invoca tot felul de cunostinte studentesti, ca nu se aplica deloc in „detalii” (asta e ce spunea comentatorul care semneaza Sorin Vieru — iar poantele cu citate Wikipedia, apartinand d-nei Musat sau altor participanti, sunt la fel de mizerabile, praf in ochi, niste simple banuieli, practic neverificabile. Poante ziaristice si avocatesti. De unde stie ca dl. Vieru nu s-ar referi vreodata la Wikipedia? Asa cum nu stim daca in articolul Wiki-Fr Fondane n-a intervenit cumva Luiza Palanciuc. Nu eu am deschis cutia Pandorei).
Iata pe puncte situatia obiectiva:
Referinta Lazar Moscovici: vina d-nei Palanciuc este negativa, ca nu l-a contrazis pe Patapievici fiindca nu stia cine e… Serge Moscovici. Adica de Serge Moscovici probabil nu stia, de Lazar Moscovici sigur stia, desi sursa poate fi alta, chiar mai sigura ori mai directa decat Geo Serban. Insa pentru ce s-ar opri in emisiune asupra unei referinte care s-a ivit rapid ca o… sageata in zbor, cand contextul era atat de emotional?! Se ignora in continuare toate aceste aspecte, desi precizarile imediate ale d-nei Palanciuc au satisfacut toti comentatorii, pana si pe cei care nu o simpatizeaza. In afara de d-na Musat, care mai mult, si-a batut joc de dramatismul scenei relatate.
Triada „hegeliana” (care nu e hegeliana): referinta Luizei Palanciuc nu era la originea triadei sau a metodei ci evident la experienta cercetarii in mediul francez. Nu are absolut nici o importanta ori relevanta fata de expertiza sau cultura generala a d-nei Palanciuc, a carei referinta nu era nicidecum la „originea etnica” (sau ideologica, istorica, filozofica, samd) a triadei. Nimeni nu crede aiureala asta. E cum as zice „cogito-ul” fenomenologic. Si daca ar fi o improprietate nu se poate intinde chestiunea pana plezneste, e penibil pt. oricine incearca. Denota mai degraba naivitate si disperare.
In fine, restul comentariului d-nei Musat e complet in afara contextului emisiunii. Iar moralmente e descalificant sa ataci in ultimul hal un fost colaborator al ziarului, chestiune agravata de simpatia intelectuala evidenta a d-nei Musat pentru fostul sau coleg, dl. Martin, aflat in conflict iremediabil cu proiectul Sora-Palanciuc. Cand s-a inselat d-na Musat, atunci cand o publica pe Luiza Palanciuc, sau acum? Ori brusc, atunci cand a aparut public conflictul? Ceea ce d-na Musat inca nu intelege, e ca nu are cum castiga ceva in situatia in care s-a bagat cu brutalitate, are numai de pierdut, oricine ar avea dreptate. Apare o intrebare, cu care colaboratori actuali ai ziarului se va lupta, fara avertisment, in viitor? Asta e atmosfera pe care o promoveaza in presa romaneasca?
Eu, una, nu am simtit nici o revendicare a monopolului asupra operei lui Fundoianu, nici in emisiunea invocata aici, nici in ce am citit din Mihai Sora sau Luiza Palanciuc in comentariile sau traducerile aparute in mai multe ziare (printre care si in Observatorul cultural: documentati-va inainte, doamna Musat!). De unde scoateti toate interpretarile astea exagerate ? In locul dumneavoastra, as fi revoltata de propria-mi barna, decat de paiul din ochiul celuilalt!
Draga doamna Musat, va dezamagesc, dar nu sunt nici Mihai Sora si nici Luiza Palanciuc, nu ii cunosc personal si nu sunt la curent cu toate luptele interne intre specialistii operei lui Fondane (intrigi care nici nu ma intereseaza, de altfel). Suspiciunea dvs. si incapacitatea de a accepta ca exista oameni (numerosi chiar) care pot judeca cu propriul creier si nu au nevoie de suficienta calomnioasa a descifrarilor dvs. televizuale, filosofice si sociale, spun mult iarasi despre invidia si neantul interventiilor dvs. din acest ziar. Va trebui sa va asumati, asadar, si ineptiile din ultima nota, sa va cereti scuze mai multor persoane (nu numai d-ului Sora si d-nei Palanciuc, dar si domnului Tismaneanu, domnului Patapievici etc.), persoane pe care le murdariti regulat, ori de cate ori aveti ocazia. In Occident, pentru cuvintele pe care le folositi si pentru campaniile regulate de denigrare ati fi fost nu numai data afara dintr-o redactie a unui ziar care se respecta, dar ati fi avut si procese pe cap. Sunt student in Franta de cativa ani si cunosc bine presa de aici pentru a sti ce spune. Ar fi doar o masura de salubritate publica! Mihai Lemeni
Lipsa unor reacţii prompte din partea mea, la unele dintre comentariile anterioare, nu se datorează nici dezinteresului şi nici imposibilităţii de a raspunde unor obiecţii, ci, pur şi simplu, lipsei de timp. Uneori am acces la computer mai rar, din pricina unui program foarte încărcat. Încerc să răspund acum unora dintre cei ce acuză, în nota de mai sus, confuzii sau \”jubilaţie demascatorie\”. N+am intenţionat nici o clipă să pun sub semnul întrebării opera domnului Şora, pe care îl respect pentru tot ceea ce a scris. Dar în emisiunea la care fac referire, dl Şora a fost, în cea mai mare parte a timpului, rezervat. A vorbit foarte puţin şi atunci cînd a făcut-o, a pus lucrurile la punct. Nu contest nici inteligenţa celorlalţi doi participanţi la emisiune, mă îndoiesc însă de competenţa lor – şi, în special, de competenţa dnei Palanciuc care, în toate intervenţiile sale de pînă acum, a pretins că este singura în măsură să discute subiectul Fondane, negînd (sau ignorînd) sistematic tot ceea ce alţii – cercetători sau traducători – au făcut înaintea sa. Cînd pretinzi că eşti unica instanţă competentă, cînd denigrezi eforturile altor critici, comentatori, istorici, ai, cel puţin, decenţa de a nu face confuzii şi gafe. Or, în cazul doctorului Moscovici a fost vorba de o confuzie, nu doar de un lapsus, evidentă cînd dna Palanciuc a vorbit despre doctorul Moscovici, tatăl viitorului ministru francez. Din intervenţia ulterioară, chiar pe acest forum, reiese că dna Palanciuc – repet autoproclamată specialistă în Fondane – nu ştie că există deja traducerea mărturiei doctorului Lazăr Moscovici, publicată în volumul \”Strigăt întru eternitate\”, investigaţie documentară, alcătuire şi îngrijire editorială: Geo Şerban. Or, aroganţa de a pretinde că tu eşti \”începutul şi sfîrşitul\” în materie de Fundoianu/ Fondane denotă fie o insuficientă cunoaştere a domeniului, fie o incapacitate evidentă de a accepta că alţii, înaintea ta, au reuşit să construiască o exegeză valoroasă. Or, dna Palanciuc n-a ezitat să vorbească despre nereuşitele altora, despre neprofesionismul altor fondanieni, despre amatorismul unor ediţii anterioare, arogîndu-şi merite încă inexistente. Ceea ce mi se pare inacceptabi – şi acesta este motivul intervenţieie mele – este dorinţa de a monopoliza un subiect. Nu e firesc să vorbim despre un monopol Fundoianu/ Fondane sau despre un monopol pe anticomunism şi, în consecinţă, să desfiinţăm tot ceea ce au făcut alţii, înaintea noastră, doar ca să ne impunem pe noi drept autorităţi absolute în materie.
Cît priveşte subiectul teză-antiteză-sinteză, a vorbi despre originea sa franceză ne pune în postura domnului Jourdain care descoperă, mirat, că face proză atunci cînd vorbeşte. Nu putem atribui o componentă etnică triadei amintite, chiar dacă în varianta franceză a Wikipediei găsim referiri la structura dialectică a argumentaţiei. În fond, şi Socrate recurgea la structura dialectică. Şi, în paranteză fie spus, cred că asumarea unor false identităţi este, eufemistic spus, incorectă (mă îndoiesc că adevăratul Sorin Vieru ar cita, în sprijinul său, Wikipedia franceză; apoi, studentul în filozofie Mihai L. prea mă duce cu gîndul la Mihai şi Luiza, cu atît mai mult cu cît precizările sale sînt aproape identice cu rîndurile dintr-un mesaj trimis de dna Luiza Palanciuc redactiei noastre). E adevărat că teză-antiteză-sinteză este, astăzi, un trinom lexical frecvent, dar el a fost consacrat ca atare de J.G. Fichte (în Doctrina ştiinţei, Fichte elaborează o teorie a principiilor transcendentale ce fac posibilă cunoaşterea) şi utilizat ulterior de Hegel, în Prelegeri de filozofie a istoriei.
Cît depre jubilaţie, ce pot să spun?! Nu, nu-mi face plăcere să \”sancţionez\”, dar nici nu pot accepta tentativele de promovare a pseudo-competenţelor, aroganţa suficientă a unor persoane care au descoperit brusc o temă şi au impresia că trebuie să-şi impună punctul de vedere făcînd tabula rasa din tot ceea ce s-a făcut înaintea lor. Nu cumva aici ar trebui să căutăm \”jubilaţia demascatorie\”, în formulări de genul \”ediţie neprofesionist alcătuită\” – despre ediţia Paul Daniel care, desigur, e incompletă, e perfectibilă, dar nu este în nici un caz neprofesionistă? De ce aş accepta pseudo-competenţa afectată, patetică şi lipsită de orice fundament ?
Draga Belphegor, mesajul dumneavostra este cum nu se poate de indreptatit si luminos prin tonul echilibrat si prin discernamantul analizei. Calomniile si lasitatea sunt, din pacate, painea zilnica a unor asa zisi „jurnalisti” clampanitori, in incercarile lamentabile de a-si disimula sterilitatea si invidia.
Si taccuises, philosophus mansises !
Pariu reusit, doamna Musat! Ati reusit sa improscati iarasi cu noroi, in stilul dumneavostra binecunoscut, ati reusit iarasi sa creati tabere, confuzii, ura, si asta doar pentru cativa clienti in plus ai ziarului…. Daca Mihai Sora si Luiza Palanciuc sunt „impostori” si „semidocti”, cum spuneti, cum se face ca ziarul Observator, in care scrieti si dumneavostra regulat, a publicat acum ceva vreme pagini intregi din traducerile din Fondane ale celor doi? Am urmarit traducerile lor timp de luni de zile in Observator si stiu ca cititorii erau numerosi, ca cei mai multi dintre prietenii mei cumparau ziarul DOAR pentru aceste traduceri. De unde, deci, atata ura, dispret si incrancenare de a profera injurii de fiecare data cand cei doi publica ceva in alt ziar sau apar intr-o emisiune? Asta dupa ce Observatorul Cultural, si indirect si dumneavoastra, ati avut numai de profitat de pe urma acestor traduceri. Aici este adevarata impostura si meschinarie! Tot ceea ce reusiti sa demascati in acest articol este propria incultura, amestecata cu ura. Va doresc sincer sa puteti candva vorbi despre munca dumneavoastra proprie, sa va convingeti ca nu veti putea straluci niciodata distribuind calomnii, ca nu reusiti decat sa va faceti de rusine colegii si profesia de jurnalist.
Sunt perfect de acord cu dvs.! Efortul acesta ar fi nu doar o fapta buna ci chiar un merit cultural de exceptie. Nu vedeti, insa, ca totul se rezuma doar la palavre, palavre, palavre?…
In rest, comparatia cu dl. Marino nu poate decat sa ne onoreze!
Una peste alta, ramane de vazut ce ne vor oferi d-na Palanciuc si dl Sora, cata vreme, asa cum bine a observat cineva taman din Arizona, texte traduse de prin 1998, ma tem ca nu intereseaza pe foarte multa lume doritoare de un „suflu proaspat”, asa cum bine ziceati chiar dvs.!
Cat despre „Belphegor”, calul inaripat, as dori sa-i atrag atentia ca, deocamdata este singurul, dar absolut singurul care s-a dovedit cu totul si cu totul inafara subiectului. D-sa zice ca d-na Musat a dat cu piatra-n balta, dar nu stie nici care e piatra, nici unde se pozitioneaza balta.! In rest, nu exista victime pe acest presupus camp de bataie, ci doar persoane carora le place sa se considere victimizate. Cum altfel ar putea justifica atata amar de vreme de cand spun ca fac o treaba si rezultalele… ioc?! I-a vazut cineva, vreodata, pe Perpessicius, pe Petru Cretia, pe Zigu Ornea, pe Niculae Gheran, pe Gheorghe Pienescu, pe Cornel Simionescu – toti acestia alcatuitori de editii, batandu-se cu caramida in piept despre ce vor sa faca?! Nu d-lor, ei au tacut, si au facut! Dl. Sora sa ma contrazica dansul daca i se pare ca nu am dreptate! (nu de alta, dar ne cunoastem, iar eu, cum spuneam, il stimez…. )
Ca de fiecare data cand apar, fie cu initiale, fie sub semnatura autoarei, textele d-nei C.M. starnesc un interes viu, probat si de numarul insemnat de interventii inserate de catre cititori pe site-ul O.C. pe marginea acestora.. Constatare imbucuratoare privind actualitatea temelor atacate, pe de o parte, si tonul polemic, incitatnt al scriiturii., de alta parte. Exista insa si un revers care e de natura sa ingrijoreze nu doar sensibilitatile exacerbate, ci si pe unii din oamenii cu buna cumpanire a starilor emotionale. Este vorba de efectul ,,boule de neige” care se propaga in comentariile succesive aparitiei textelor d-nei C.M., din care picura adesea o cantitate toxica de vitriol, sfidand simtul masurii si regulile dialogului cordial, civilizat. Si, asa cum s-a intamplat si de aceasta data, dupa ce a dat cu piatra-n balta, autoarea – in loc sa revin pentru a explica si pune lucrurile la punct- se retrage in culise, lasand taberele constituite,,ad-hoc” sa se incaiere. Pe langa glasuri echilibrate, invocand argumente documentare sau de logica a faptelor, apar, ca la o comanda, combatantii de profesie, amatorii de incaierari verbale, inarmati cu munitie ofensiva, degajand agresivitate si proferand insanitati. Chiar daca poarta pseudonime diferite, ,,gloantele” poarta adesea una si aceeasi marca, nu prea greu de identificat chiar si atunci cand vin de peste ocean. N-ar fi oare mai firesc si mai moral ca autoarea sa iasa la rampa si sa puna capat luptei de gherila, informand exact si mai ales obiectiv asupra incidentului , scotand din cauza daca este cazul, vinovatia (?) unor personalitati de reala valoare, victimizate inutil ? Altfel, O.C. risca sa devina un perpetuu camp de batalie care, din pacate, nu mai este doar al confruntarii de idei, ci devine prioritar un spatiu al orgoliilor si vanitatii.exhibate sau ranite.
Nu pot intelege incrancenarea cu care sunt atacati la tot pasul dl. Sora si Luiza Palanciuc si efortul lor important de a prezenta integral si critic opera lui Fondane in Romania.
Comentatorii precedenti au aratat foarte bine ca presupusele gafe sunt inexistente. E vorba despre o emisiune TV, cu interlocutori binecrescuti. Patapievici cu entuziasmul sau pentru diverse referinte a sarit imediat cand a auzit numele Moscovici, iar Luiza Palanciuc nu a prins bine numele mentionat acolo, aprobandu-l scurt pe Patapievici — ce-i cu asta?! Absolut ridicol nu pentru cei trei intelectuali din emisiune ci pentru semnatarul interventiei, si pentru Observator, care au sarit peste cal. Banuiesc o frustrare acumulata, obscura.
Limbajul folosit („semidocti”) este incalificabil, avand in vedere si ca Luiza Palanciuc a publicat un numar apreciabil de articole in Observator (putina moralitate, macar solidaritate de breasla, domnilor! ori sunteti toti niste lupi singuratici si acri ca Marino?). Despre dl. Sora nu mai comentez altceva, e singurul filozof autentic, cu adevarat „viu” din Romania.
Asteptam cu cel mai mare interes tot ce au de oferit si de spus d. Sora si Luiza Palanciuc in scris, si pe Internet, despre orice doresc dumnealor, si mai ales in legatura cu opera minunata si strania, frumoasa, tragica figura a lui Fondane. Intr-o societate care nu produce mai nimic important, cand in anul 2010 nu exista macar cateva pagini pe Internet despre Blaga, Cioran sau Noica, o astfel de activitate sustinuta pe toate planurile este un suflu proaspat de viata artistica si intelectuala de care avem mare nevoie, si care are darul de a inspira aceeasi pasiune pe care o dovedesc din plin cei doi interlocutori, mai mult decat respectabili.
Stimate domn, nimeni si pentru nimic in lume nu vrea sa inteleaga/accepte ca pentru intelegrea lui B. Fondane, deci traducerea si comentarea textelor lui, trebuie sa cunosti foarte, foarte bine nu doar filosofia asa-zisa clasica, ci, mai cu seama filosofia iudaica. Chestie valabila si pentru Sestov. Dvs. puteti contesta absolut orice, dar faptul ca nici dl Sora, dar mai cu seama d-na Palanciuc sau dl. Patapievici n-au nici cea mai elementara idee de iudaism, de cultura iudaica, de filosofii evrei , de mistica iudaica, pentru studierea careia e nevoie de cel putin cinci ani buni, cu tratatele lui Scholem, Ioshua Heschl, Moshe Idel si multi, foarte multi altii in fata! (vreo cinci ani numai pentru studierea misticii iudaice!, restul curentelor filosofice pe urma sau inainte, cum vor dumnealor!!!), deci faptul ca nu stiu iudaism, o disciplina care se studiaza ani de-a lungul, este incontestabil! Singurul care stie cate ceva e dl. Mihaies!
Fondane nu poate fi interpretat corect daca nu se utilizeaza instrumentele a trei culturi: cultura romana, cultura franceza si MAI ALES IUDAISMUL! El este un filosof evreu, a clamat lucrul acesta necontenit! Faptul ca dl. Sora, caruia ii port un mare respect, se intampla sa fie un nume de rezonanta in filosofia romana (atata cata e!), nu ajuta. Deloc. In aceeasi logica ar trebui sa poata canta la flaut, sa cunoasca biochimie, fizica nucleara sau mai stiu eu ce altceva! Da, Doamna Musat, cuvantul impostura nu e prea tare! Iar despre cei care citeaza, in loc de carti si filosofi, nici mai mult nici mai putin decat Wikipedia… si inca in limba franceza (asta, probabil ca sa inteleaga toata lumea despre ce este vorba!!!!), ce sa mai zic… Sa fie dumnealor sanatosi…
Semidocti nu, falsi experti cat cuprinde! Se poate demonstra cu varf si indesat!!! Cat despre traducerile din Fondane si comentariile aferente… cred ca doar nepotii nepotilor nostri le vor apuca si, oricum, nu sub semnatura Sora Palanciuc! Sa fim seriosi oameni buni! Lasati emotia si celelalte prostii, Fondane e greu de citit, greu de tradus, unde mai pui ca o mare parte a manuscriselor sale sunt imprastiate in lumea larga! Nimeni nu stie exact unde si cum!Dl. Sora, care a lucrat in edituri, stie cum se face o editie integrala, cati ani de munca rabdatoare, cumplita ar presupune editarea unei integrale Fondane, chiar daca textele ar fi deja traduse.(si recuperate). Ceea ce nu e cazul.Nu aveam o editie Arghezi finalizata, nu avem o editie Sadoveanu, nu avem nici o editie integrala inafara Editiei Rebreanu, a carei facere a durat zeci de ani, cu toate ca materialul se afla bine-merci la BAR si nu prin Brazilia sau Argentina… Cine nu este constient de travaliul p care l-ar presupune aceasta mult trambitata editie Fondane nu poate fi decat un SEMIDOCT sau UN FALS EXPERT sau un EXALTAT!Lucrurile astea se invata in primii ani la Facultatea de Filologie!!! Iar dl. Sora a intrat, din pacate intr-un joc din care nu mai are puterea de a iesi. Imi pare rau pentru Dumnealui, care e singurul care stie despre ce anume este vorba in propozitie!
Nota semnata C.M. in ultimul numar din Observator Cultural\” este scrisa cu verva si , as spune, cu o anumita jubilatie – jubilatia celui care denuntand o impostura repune adevarul in drepturile lui imprescriptibile. Mã vad incapabil sa impartasesc aceasta jubilatie demascatorie. Si iata care sunt principalele motive, trei la numãr.
.
1) Emisiunea realizata de dl. Patapievici, impreuna cu dl.Mihai Sora si d-na Luiza Palanciuc, a fost una dintre cele mai intense din punct de vedere emotional si a fost bine documentatã.Sfarsitul tragic al unui creator multidotat ca B.Fondane, care a discutat de la pisc la pisc cu un Shestov, un Lupasco, un Cioran, a fost prieten cu Brancusi si a participat activ la viata culturala romaneasca si franceza, era de natura sa emotioneze. Pe mine m-a impresionat tot atat de mult, pe cat de indiferent l-a lasat pe autorul notei din Observator Cultural. Din cuprinsul ei s-ar putea intelege ca emisiunea in cauza din ciclul “Inapoi la argument” ar fi fost un rateu. Adevarul se afla la antipod. Cum emisiunea a fost postatã de cãtre TVR pe internet, cititorul interesat va putea sa aprecieze singur daca am dreptate sau nu..
2) Nota consemneaza intocmai gafa – eu as spune lapsusul – care s-a soldat cu confuzia legata de marturia doctorului Moscovici in legatura cu ultima zi din viata lui B.Fondane. Observatia facuta de C.M. este corecta, nu era vorba despre Serge Moscovici, tatal unui ministru francez, ci despre doctorul Lazar Moscovici . Numai ca, in continuare, CM vorbeste cu emfaza despre “impresionanta intalnire inexistenta”. Ori, intalnirea lui Fondane cu doctorul Moscovici, a fost cat se poate de reala si de impresionanta. Altfel spus, o confuzie a fost inlocuita in nota semnata C.M. cu alta, ca sa nu spun cu un neadevar. Asadar, o simpla confuzie onomastica este \”corectata\” de autorul Notei printr-o confuzie mult mai grava, ce contesta adevarul unui fapt real, probat cu marturii si documente.
3) Citesc, de asemenea, ca seria gafelor Luizei Palanciuc a culminat cu vorbirea despre
„binecunoscutul principiu francez teză-antiteză-sinteză“: ‘’ A devenit Hegel francez?’’ Ei bine, la intrebarea ironicã rãspund cât se poate de serios cã in filosofia, retorica si didactica de toate zilele s-a vorbit in aceşti termeni incã din evul mediu. Nu e vorba de o gafã a d-nei Palanciuc, ci, cu tot respectul, e vorba de un mic detaliu diavolesc, de vreme ce diavolul sta in detalii.
Citez din articolul “Dialectique” care se poate accesa pe internet la Wikipedia:
“Elle (id est la dialectique – n.n.) est ainsi devenue, en particulier à travers son assimilation par le Moyen Âge, une technique classique de raisonnement, qui procède en général par
la mise en parallèle d\’une thèse et de son antithèse, et qui tente de dépasser la contradiction qui en résulte au niveau d\’une synthèse finale. Cette forme de raisonnement trouve son expression dans le célèbre «plan dialectique» dont la structure est «thèse-antithèse-synthèse» : je pose (thèse), j\’oppose (antithèse), et je compose (synthèse) ou je dépasse l\’opposition”.
Tot in Wikipedia poate fi accesat si un mic articol despre le célèbre « plan dialectique ». Dar oare mai este nevoie?
Deci, nu Hegel a devenit francez. Faimoasa triadã hegelianã cãpãtase drept de cetate în Franţa cu secole înainte de Hegel.
Nota la care m-am referit concluzioneaza triumfal : .
Sa fim seriosi! Ceea ce se pune sub semnul intrebarii este corectitudinea expertizei propuse de C.M.
Contest afirmatia ca cei trei protagonisti ai emisiunii –realizatorul si cei doi invitati ai sãi- ar fi semidocti si falsi experti. Afirmatia lansatã de C.M. sta in picioare cât un castel din cãrţi de joc. Iar când traducerile din Fondane si comentariile aferente- semnate de Sora si Fondane vor fi publicate – sã sperãm cã aceastã zi nu e departe – se va putea discuta cu sporit temei despre enormitatea alegatiei in cauza.. Rãspunsul pe care îl anticipez s-ar putea sã puna intr-o lumina inca mai stanjenitoare interventia din Observator Cultural semnata C.M.
Sorin Vieru
19 aprilie 2010
Am urmărit şi eu emisiunea „Inapoi la argument“ cu Mihai Şora şi Luiza Palanciuc povestind despre Benjamin Fondane, şi cred că nota-pamflet de mai sus o prezintă deformat cititorilor care n-au văzut-o, dezinformându-i şi îndepărtându-i de la o eventuală încercare de a o urmări în reluări. Sau – cine ştie? – poate sămânţa de scandal aruncată aici îi va determina pe unii s-o caute pe You Tube… Şi bine vor face, pentru că a fost o emisiune densă în idei şi informaţii, tulburătoare prin anvergura şi prin destinul tragic al personalităţii evocate – faţă de care atât gazda emisiunii, cât şi invitaţii nu au rămas doar reci şi analitici.
Emoţia a fost la locul ei atunci – şi pe ecran, şi în faţa ecranului…
Cred că cei care au urmărit emisiunea cu bună credinţă, pentru conţinutul ei, iar nu pentru a vâna eventualele greşeli, sunt edificaţi asupra calităţii acesteia. Pentru ceilalti, voi relua momentele pomenite în notă, aşa cum le-am înregistrat eu de data aceasta, în contextul emisiunii.
La auzul epitetului „îngâmfat“, am reacţionat şi eu în scaunul meu, practic odată cu Mihai Şora pe ecran: Fondane avea substanţă, faptul că era conştient de valoarea şi, mai ales, de îndreptăţirea gândirii lui putea fi definit cel mult ca orgoliu intelectual – îngâmfarea este a celor fără acoperire; dar felul în care a continuat L.P. arăta că şi ea spune exact acelaşi lucru pe care-l gândeam şi noi.
In secvenţa următoare, a cărei prezentare în notă sugerează că toată povestea cu medicul Moscovici, din infirmeria lagărului, este o născocire lacrimogenă, a existat într-adevăr o eroare: faptul că medicul nu avea prenumele Serge, ci Lazar, fapt care a lăsat loc confuziei cu tatal viitorului ministru al Frantei. Pentru noi, care ascultam chiar povestea lui Fondane, nu avea mare relevanţă în acel moment prenumele doctorului, faţă de întâmplarea că a existat un martor al ultimelor lui zile, că acesta a lăsat o mărturie şi că Fondane a avut parte la sfârşit, înainte de a fi ucis, de întâlnirea cu cineva de pe meleagurile „dulcei Moldove“, unde-şi începuse tensionata-i existenţă. Nici acum nu încarc eroarea respectivă cu semnificaţiile din notă, este posibil să se întample aşa ceva în momente de mare concentrare, în care detaliile colaterale trec, chiar fără să fie cu adevarat înregistrate, în umbra gândului principal, acaparator. Şi cine nu are acest tip de concentrare, ajunge cu greu sau deloc la rădăcina lucrurilor.
In privinţa ultimei observaţii – nici aici nu cred ca L.P. şi HR.P ar fi trebuit sanctionaţi pentru „binecunoscutul principiu francez teza-antiteza-sinteză“, citat scos din context. Nu am făcut şcoala în Franţa, dar în cartea „Metodele în filosofie“ scrisă de Jaqueline Russ, tradusă de Vasile Tonoiu şi publicată la Univers Enciclopedic în 1999, am găsit ca recomandare în construcţia unei dizertaţii, printre alte planuri, „planul dialectic“, cu structura respectivă, utilizat, se pare, suficient de mult de elevi şi studenţi, încât autoarea să se refere şi la prezenţa lui caricaturală în lucrările începătorilor. Dacă subiectul discuţiei este o structură argumentativă, iar nu structurile realului pe care şi-a dezvoltat Hegel dialectica, atunci referirea la principiile metodologice, formulate explicit în şcoala franceză este mai apropiată, mai directă şi mai adecvată, decât aceea la principiile filosofice.
Acestea au fost momentele emisiunii avute în vedere în nota semnată „CM“. Prima lor concluzie este uluitoare: avem în faţă nişte semidocţi!
Poate persoana care a scris nota nu cunoaşte statutul profesional şi competenţa Luizei Palanciuc, dacă o califică drept semidoctă, deşi se putea informa (fie şi numai pe equivalences.org, Arguments, nr. 3) – şi putea să afle câte ceva chiar din Observatorul Cultural, unde – pe lângă traducerile din Fondane – au apărut destule texte, şi pe alte teme, semnate L.P.
Dar a spune în presă, într-o revistă culturală care adună în jurul ei oameni de valoare şi cititori cu o oarecare informare, că Mihai Şora este un semidoct, poate fi descalificant pentru autorul afirmaţiei, pentru că ar fi grav pentru propriul statut cultural dacă nu ar şti ce înseamnă numele acesta în cultura română.
Sper ca Mihai Şora să nu fi fost afectat, să nu fi luat în serios aceasta ieşire, mai ales având în vedere modul în care s-a desfăşurat „argumentarea“ din notă.
Şi mai sper că revista se va delimita, spre onoarea ei, de conţinutul acestei intervenţii.
In ceea ce priveşte ultima concluzie, cu privire la faptul că suntem în România, unde „merge şi aşa“, aş putea fi de acord cu ea privind exemplul de faţă: vezi o emisiune bună, tulburătoare, şi „merge“ să publici un comentariu ca cel la care m-am referit.
Dar depinde de noi şi de puterile noastre să ne schimbăm.
Lucia Fetcu
Bucureşti, 19 aprilie 2010
Atentie, ati sarit calul foarte tare! Daca n-ati fi in Franta, probabil ati fi apucat sa cititi volumul scos prin 2000 de editura hasefer, care se numea foarte sugestiv, \”iudaism si elenism\”. A scos si dl. Liiceanu la Humanitas, inca in1993, \”Constiinta nefericita\”. Asa ca o dati in bara! Pe de alta parte, era bine sa se vorbeasca despre Fondane cu mai putina \”emotie\”, \”generozitate\” sau \”devotament\”. Era suficienta \”competenta\”… despre care ce sa mai zic, ca zic destul cartile alea ce vi le-am recomandat! In rest sunt impresionat de ceea ce aflu, anume ca in Franta se invata despre filosofii greci inca din clasele primare… Cum se poate de n-am bagat de seama cand am fost si eu pe-acolo printre ce popor de filosofi ma preumblu! Aoleu, Domnule Mihai, Dumnezeu sa v-ajute, ca deja radem de-o ora despre chestia aia cu frantujii!!!
Revin cu un lucru pe care nu-l stiam, l-am aflat abia acum: d-le Mihai L., sa stiti ca despre Fondane s-a mai vorbit la televiziune, inclusiv pe TV Cultural… nu e interzis si nu e deloc descoperirea nobilei d-ne Palanciuc!
Traducerea marturiei lui Lazar Moscovici despre Fondane a fost tiparita pentru prima oara in „Strigat intru eternitate” ,Caiet Cultural al revistei Realitatea evreiasca, aparut sub coordonarea d-nilor Geo Serban si Dorel Dorian, inca in anul … 1998! Fragmente ample au fost reproduse in cartea „Strigat si fum”, a d-nei Nedeea Burca, aparuta in anul 2008. Si alte marturii, despre care distinsii fondanieni de data foarte recenta n-au apucat sa afle deocamdata! Dl. Mihail (student) ar trebui sa citeasca, inainte de a se gasi in treaba si a-si da cu parerea, cartea lui Yrimiahu Yovel, numita „Hegel, Nietzche si evreii, o enigma intunecata”, aparuta la Humanitas in anul 2000. Nu le-ar strica nici celorlalti, printre care se numara si dl. Monitor… ar intelege ca d-na Carmen Musat are dreptate! A confundat doar Moscovocii… Fondane nu doar ca nu s-a inspirat vreodata din filosofia greaca, dar a combatut-o din toate puterile sale. In rest, ce sa mai spun… sora mea mi-a vorbit inca de-acum cativa ani despre iminenta aparitie a unei „Integrale Fondane”… Vad ca de atunci si pana acum nu se vorbeste decat despre faimosul „blog” Fondane, promitandu-ni-se , in schimb, reproducerea unor traduceri care sunt cunoscute de publicul nespecialist in B. Fondane inca din 1998! In rest, d-na Palanciuc ar putea sa-si mai domoleasca nitel elanul, am aflat nu demult, din presa romaneasca din America despre „scandalul” de la Craiova… IN ORICE CAZ, O SPECIALISTA IN DOMENIU AR TREBUI SA STIE CA UN ANUMIT ARTICOL A APARUT IN LIMBA ROMANA INCA INAINTE DE A PLECA EU IN SUA, asa cum ziceam si repet, in 1998. Iar cei care vorbesc despre filosofie (ma refer la d-na Palanciuc si la dl. Mihai) ar trebui sa aiba niste lecturi in domeniu… Dl Sora le are, sigur, dar pare depasit de situatie… Imi pare rau, dar impostura ramane, orice-ar fi, impostura! Ea nu se poate masca, indiferent cu cine-ai sta la masa sau de vorba la televizor! Iar in ceea ce priveste opera lui B. Fondane, d-na Palanciuc este o impostoare si chestia asta se vede de la mare, mare distanta. Despre ridicol, nu mai vorbesc!!!!
Se pare ca cineva s-a pripit, n-a rceptionat atent convorbirea din emisiunea lui H.R.P.si a iscat o confuzie mai mult decat regretabila. A fost vorba deci de medicul Lazar Moscovici cel care s-a intalnit cu B. Fondane si nu de Serge Moscovici, reputatul om de stiinta de talie europeana in domeniul psihologiei sociale. S-ar putea ca intre acestia sa nu fi existat nici macar o legatura de rudenie. Autorul confuziei produse trebuie sa-si asume aceasta nepermisa ,,comedie a erorilior”.
Doamna C.M. (Carmen Musat?),
Ingaduiti-mi sa va spun ca articolul dumneavoastra este inutil si grotesc prin sterilitatea si dispretul care razbat din fiecare cuvant. Daca asta este tot ceea ce ati retinut si aveti de spus despre emisiune, despre Fondane, despre invitati, atunci e foarte grav pentru ca va tradati nu numai agresivitatea invidioasa, dar si incultura. Nu este vorba, intr-adevar, de Serge Moscovici, ci de Lazar Moscovici – un lapsus poata scapa oricui si e lipsit de importanta (am vazut ca domnul Sora si doamna Palanciuc l-au corectat, de altfel, raspunzindu-va, nobil, la injuriile dumneavostra)! Cat despre teza-antiteza-sinteza, celalalt puric cautat cu aceeasi acribie rautacioasa, si un licean va poate pune la punct, lamurindu-va ca nu ii apartine lui Hegel, ci vine din filosofia greaca si ca este schema traditionala, multiseculara, predata deja din clasele primare si practicata in abundenta in sistemul francez. Ceea ce este important este ca s-a putut vorbi, in sfarsit, despre Fondane intr-o emisiune TV, cu emotie, generozitate, competenta si devotament, lucruri care va scapa, in mod evident. Multumiri din suflet domnului Sora si doamnei Palanciuc pentru tot ceea ce fac, domnului Patapievici pentru aceasta emisiune! Mihai, stundent in filosofie, Franta
Un fragment din mărturia doctorului (de origine română) Lazar Moscovici [despre întâlnirea lui cu Benjamin Fondane la Auschwitz, despre discuţiile avute împreună, despre sfârşitul tragic al lui Fondane etc.] este accesibil într-o versiune audio înregistrată de Philippe Weissert şi postată pe situl Muzeului parizian ‘Mémorial de la Shoah’.
Memorialul i-a consacrat lui Benjamin Fondane o amplă expoziţie, foarte documentată, sub auspiciile Societăţii de Studii ’Benjamin Fondane’.
Surse iconografice, documentar-biografice, înregistrări audio pot fi consultate pe acest site.
După cum spuneam şi în emisiunea „Inapoi la argument“ (din 8 aprilie 2010), această mărturie a lui Lazar Moscovici este tulburătoare tocmai pentru că este foarte precisă, de o mare acurateţe, lipsită de patetisme sau înflorituri.
Mai există şi alte câteva asemenea mărturii din lagărul de la Auschwitz, legate de Fondane. Le vom face publice în limba română cât de curând.
Până la apariţia lor pe hârtie, vor putea fi citite pe blogul pe care i-l consacrăm lui Fondane (http://fondane.wordpress.com), pe siturile http://www.fondane.fr, http://www.fondane.eu, şi pe Facebook (unde există o pagină specială ‘Restitutio Benjamin Fondane’).
Mulţumiri.
Mărturia lui LAZAR MOSCOVICI – medic de origine română, deportat în data de 15 iulie 1942 la Auschwitz – despre întâlnirea lui cu Benjamin Fondane, despre discuţiile avute împreună în lagăr, despre sfârşitul tragic al lui Fondane poate fi citită în revista „Dialogue“ (nr. 7, 1981).
Traducerea acestei mărturii în limba română va fi accesibilă în curând:
pe blog, pe siturile dedicate lui Fondane, pe Facebook.