Viaţa mea, vieţile noastre

  • Recomandă articolul
Nu e nimic de adăugat. De comentat. De pritocit. Trăim şi gata. Simplu. Unele vieţi ajung şi prin cărţi. Altele nu. Am ales cîteva volume care, la nivel individual sau colectiv, ne transmit ceva. Sigur că nu învăţăm nimic din experienţele altora, dar în mod cert ne place să scormonim prin vieţile lor. Oameni simpli, genii, vedete, popoare întregi. Asta e tot.   Charlie Chaplin (1989-1977) a fost/este unul dintre giganţii cinematografiei mondiale. O artă născută tîrziu în istoria omenirii, o artă care a devenit o mare industrie. La care Sir Charles Spencer Chaplin, un englez de origine modestă, ajunge să pună umărul. Din plin. Cu o carieră impresionantă de actor, regizor, scenarist, compozitor – dar ce nu a fost şi ce nu a făcut un simplu om cu talentul şi, de ce nu?, cu geniul său? La peste 70 de ani, începe să-şi noteze frînturi din propria existenţă. Cronologic, desigur, acoperind mai mult de o jumătate din secolul al XX-lea. Cînd, gonit din Statele Unite pentru opţiunile sale de stînga, în sinistra epocă McCartystă, care a atins şi Hollywoodul – „Eu am fost doar un nonconformist“, spune el direct în această carte – se refugiază în Europa. Care îl […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }