„Viață pentru Gabriel!” – campania umanitară continuă
Universitatea din București a demarat în urmă cu trei săptămâni campania umanitară de strângere de fonduri pentru micuțul Gabriel-Ioan, fiul criticului și istoricului literar Iulian Costache, lector doctor în cadrul Facultății de Litere. Datorită solidarității manifestate de cadrele didactice, de studenți, de colegii şi prietenii părinţilor, precum şi de presa care a preluat mesajul campaniei noastre și l-a transmis pe diferite căi firmelor, companiilor și persoanelor fizice care au decis să ni se alăture cu donații, suma strânsă în campanie până la data de 21 ianuarie 2013 este de 78.000 euro. Acest lucru a făcut posibilă internarea lui Gabriel în clinica germană exact la termenul recomandat de medici. Gabriel, în vârstă de aproape patru ani, a fost diagnosticat în decembrie 2012 cu leucemie acută limfoblastică. Pentru prima etapă a tratamentului cu citostatice, Gabriel a fost internat în secția Oncologie Pediatrică a Institutului Clinic Fundeni. Dată fiind stringenţa începerii celei de a doua etape a tratamentului, Gabriel a fost transportat de urgenţă la reputata clinică Charité din Berlin, unde mai întâi a suportat o puncţie medulară. Tratamentul durează între 6 și 9 luni, depinzând de reacția organismului, și costă 120.000 de euro. În funcţie de rezultatele acestuia, Gabriel poate fi supus […]
“Colaboratori şi prieteni “ : Doresc să vă Semnalez CĂ : !
Dorind să fac o donaţie PENTRU GABRIEL
şi avînd nevoie de informaţii-date suplimentare pentru întocmirea formalităţilor
de-aici, din Franţa, am trimis pe adresa “[email protected]”
a doamnei Andreea Drăghicescu , un „mail” pentru a putea finaliza Gestul , pînă la această dată, nu am avut nici cel mai mic răspuns. Nu ştiu unde este problema !!!
Vă rog, în masura posibilitatilor, Poate verificaţi, confirmaţi sau repuneţi la zi coordonatele necesare înlesnirii „Gîndurilor Bune dar şi CONCRETE”
MERCI !
Celor care încearcă să afle Adevărul !
Pentru GABRIEL …..UN SENS !
OFERIŢI !
A FI DEŞTEPTAT ! O RASĂ RARĂ !
Zac şi citesc pe-AICI atîtea poeme, recenzii, analize auto-neuronale, inteligenţe cu duiumul, dezbateri aprinse, insistenţe literaro-politico-filozofice profunde lingvistice adînc, DAR RAR mi-a fost dat să văd atîta non-şalantă INDIFERENŢĂ. Trec acum pe-aici de-a valma, oameni de tot soiul şi toate vîrstele, obişnuiţii locului, împămînteniţi BINE, mulţi cu picioarele pe pămînt, cu familii şi minte, subtili, culţi, simpatici şi bravi, unii aproape înţelepţi. DAR Aproape NIMENI dintre ei NU A SCRIS un rînd pentru Salvarea lui GABRIEL ! Măcar UN STRIGĂT ! O Virgulă ! NIMIC !
Ăştia sîntem cu ăştia defilăm, „rumânu”-i om de soi, original, genial, poet şi “RASĂ RARĂ”, şi chiar : ……….Vă lăsăm pe dumneavoastră să completaţi : …………………………….
MULŢUMESC – GRAZIE – MERCI – DANKE – GRACIAS- THANK- CPACIBO !