Vremelnicia durerii

Dubravka Ugresic este o croată incomodă. Născută în 1949, interesată de literatura rusă de avangardă, specializată în literatura comparată, scriitoarea are o poziţie foarte fermă – aidoma lui Vargas Llosa – împotriva naţionalismului, într-o ţară marcată de excese naţionaliste, cum este fosta Iugoslavie, unde noile ţări luptă pentru propria identitate, fie ea şi iluzorie. În 1991, căzînd victimă unei campanii de presă denigratoare, Dubravka e numită „trădătoare“, „inamic public“, astfel încît emigrează. Ministerul durerii este în primul rînd o carte despre singurătate. Acută şi dureroasă singurătate. După ce protagonista cărţii, Tania Luciç – în care o identificăm uşor pe autoare –, părăseşte Croaţia, instalîndu-se cu soţul în Germania, dar despărţindu-se şi de acesta, fiindcă nu se mai iubeau (el pleacă în Japonia, ea în Olanda), aceasta ocupă, pentru două semestre, catedra de servo-kroatisch la Universitatea din Amsterdam, urmînd să predea unor studenţi – emigranţi din fosta Iugoslavie – literatura şi mai ales „limba“ unei ţări de-acum inexistente. Căci spune Dubravka Ugresic: „sîrba, croata, bosniaca sînt variante ale aceleiaşi limbi“.   E un stil simplu, o scriitură gen jurnal de viaţă, marcată însă de dramatice stări sufleteşti. Prin ochiul imigrantului, Amsterdamul îşi pierde culorile – cămăruţa de la demisol pe care […]