Wojciech Bonowicz

Celan Celan iar ţipă. Iar se trezeşte Pe marginea gropii pline de guri.   Celan – cuvîntul devenit trupul unui bătrîn.   Rîul care curge prin două şuvoaie într-o singură albie. Pentru orice ocazie Se poate deschide fereastra?   Şi o să stăm aşa pur şi simplu?   Înţelegi ce s-a întîmplat?   Există realitate? Sensation Domnule n-o să vă vină să credeţi ce mi s-a întîmplat. Eram în staţie cînd în mulţime a intrat o maşină. Nici măcar nu m-a durut m-a aruncat în spate. Şi femeii din faţa mea i-a secerat picioarele. Era o zi călduroasă mirosea îngrozitor. A venit spre mine în fugă un cîine mare şi la jumătatea drumului s-a întors. Cineva pesemne fluierase am gemut şi îndată a apărut o barcă plină cu miere. Mai departe nu mai ştiu probabil m-au dezbrăcat. Am prins fata de burtă. Rîdea şi iar rîdea. Lîngă S-a întîmplat şi n-o să se mai întîmple. Chiar dacă s-ar vrea. Acum nu mai e loc în creier. Nu mai e loc în inimă. „S-a sfîrşit în sfîrşit“ spune şi şterge umbra de pe perete şi pregăteşte cina şi o mănîncă repede sprijinindu-se de masă acolo unde stătuse cuţitul.   Traducere din […]