Zadarnicele chinuri ale stilului

De la o vreme, presa sportiva traieste din plin drama nesuferita a comunicarii. Ca orice placere supusa epuizarii stilistice si expresive, placerea sportiva a intrat intre pinioanele industrializarii fortate. Obligata sa-si schimbe parul o data cu ocaziile ratate sau infipte in plasa, presa sportiva face eforturi pe cit de stimabile, pe atit de ridicole. Un ziarist obisnuit nu are de ce sa umble la cutia cu maimute, pentru ca evenimentul (nevazut/necunoscut marelui public) vorbeste de la sine. E suficient sa fii corect, la obiect, la timp si informatia zboara. In cazul presei sportive, informatia a zburat singura, pe ecran, pe stadion. Placerea sau disperarea s-au consumat de mult in clipa in care informatia sportiva se zbate pe hirtie sa intoarca realitatea din drum. Pe urma, sa nu uitam ca ziaristul sportiv vorbeste sentimentului, pasiunii, patimii, nicidecum cunoasterii, cele dintii cerind imperios sa renasca din propria cenusa. Placerea in cauza nu se epuizeaza la „consumarea“ actului in cestiune, ea cere sacrificii, durata, repetitie, iluzii cit cuprinde. Suporterul fanatic vrea confirmare de primire. Si atunci nu mai e nimic de facut. Condeiele se pun in miscare, mecanismul entertainment-ului devine scrofulos la datorie. Informatia nu mai conteaza, ea fiind, prin natura lucrurilor transparenta. […]