Bogdan STEFANESCU

Sînt unul dintre cei care nu au votat la acest referendum. Dar absența mea și a altora ca mine – cîți vor fi fost ei – nu e totuna cu absenteismul. Regulile referendumului, acceptate de toţi cei care au intrat în acest joc, ne-au dat dreptul să ne exprimăm o opțiune politică și prin neprezentare. O bună parte dintre cetățenii acestei țări au avut, astfel, …

Consiliul Britanic are de mai bine de 10 ani pe agenda lui culturala promovarea vocilor minoritare, astfel incit profesorii, autorii de conferinte, personalitatile care intreprind vizite internationale organizate de Consiliu sint mai intotdeauna alesi astfel incit sa reprezinte o minoritate, o voce pina acum marginalizata. Nu trebuie, deci, sa ne mire ca la o scoala de vara organizata de Consiliul Britanic, in locul flegmaticilor gentlemeni …

Marturisesc ca am o retinere sa scriu despre (adica impotriva) unor persoane ca Haider ori a unor fenomene ca extrema nationalista. Mai intii dintr-un sentiment de inutilitate: o fac atitia altii, probabil mult mai convingator decit as face-o eu, si in plus polemicile mediatizate arata ca nu exista practic nici un dialog intre cele doua tabere si nici o modificare a convingerilor combatantilor. Evident, orice …

object(WP_Term)#13200 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }