Daniel CRISTEA-ENACHE

Sînt scriitori cu un stil atît de personal, atît de al lor şi făcînd una, ca o pastă, cu materia ficţională organizată compoziţional, încît pot fi recunoscuţi – de către un cititor cu experienţă – după o singură frază. Ştefan Agopian se numără printre ei; iar scriitura Agopian este distinctă, inconfundabilă şi de neimitat.   După 1990, cînd a început să facă publicistică, într-un context …

Prin Mic jurnal cu amintiri de Nadia Anghelescu, carte care se adaugă unui număr impresionant de apariţii postrevoluţionare, genul cunoaşte o continuare şi o ilustrare; dar şi o variaţie tipologică semnificativă, ce face cartea de faţă memorabilă. Autoarea, încercînd să se urmărească de-a lungul propriei biografii, nu polemizează cu strădaniile autoeroizante ale altor memorialişti ori diarişti autohtoni. Îşi vede de drumul său, nu numai în …

Poate cea mai interesantă şi semnificativă tendinţă din ultimii ani este revenirea „optzeciştilor“ în prim-planul actualităţii literare, după ce unii comentatori se grăbiseră să le cînte prohodul.   În poezie, ca şi în proză, în genul scurt, ca şi în cel al construcţiilor epice ample, masive, polifonice (Mircea Cărtărescu a dat, ca de obicei, tonul, cu trilogia Orbitor), reprezentanţii generaţiei moşite de Ov.S. Crohmălniceanu şi …

Una dintre cele mai interesante şi mai provocatoare întrebări la care trebuie să răspundem (nu fiindcă ne-ar obliga cineva, ci pentru că este vorba de însuşi obiectul cronicilor şi cronicarilor literari) este dacă noua epocă, deschisă prin momentul Decembrie 1989 şi făcută posibilă de el, a generat şi o nouă literatură. O literatură nu ca produs, însumat, al talentului individual, debordînd pe deasupra tuturor contextelor …

În istorie, şi mai ales în istoria literară, nu există structuri obiective, ci numai categorii, puncte de vedere. Au existat oare Renaşterea, Romantismul? Au fost succesiuni de fapte indiferente, care nu s-au impus ca structuri decît atunci cînd cîteva minţi geniale [...] au început să întrevadă în fapte unele organizări. Aceste formulări nu sînt arbitrare decît fiindcă faptele pe care se bizuie sînt autentice; dar …

Aş putea, în spaţiul acestui articol, pe care-l doresc unul jurnalistic, nu de critică literară, să reiau observaţii mai vechi, de la ediţiile anterioare ale Tîrgului Gaudeamus; într-atît se repetă unele lucruri. De fiecare dată, Gaudeamus contrazice teoriile catastrofice ale celor potrivit cărora la noi nu se citeşte, la noi tinerii nu deschid o carte, la noi nu există respect pentru valori, la noi nu…, …

Dacă anii din urmă au fost ai romanului, cu titluri care îşi marchează data într-o viitoare istorie a literaturii române, în prezentul editorial se poate vorbi, deja, despre o întoarcere en fanfare a poeziei. Nu-i vorbă, şi în perioada anterioară înregistraserăm o sumedenie de volume, dintre care cîteva de prim ordin; însă acum observăm un fascicol de individualităţi prinse nu numai în cîte o experienţă …

Acum cîteva luni, Profesorul cu care lucram, de peste trei ani, la cartea Ce a fost – cum a fost mi-a spus că are, pentru mine, o surpriză. Despre ce e vorba? – l-am întrebat, mascîndu-mi (nu întru totul) curiozitatea. Nu a vrut nicicum să-mi spună. „Surpriza e surpriză.“ I-am făcut o nouă vizită, am mai discutat despre „runda“ aflată în lucru şi, la întrebarea …

Deşi de dimensiuni medii, mai curînd ale unei plachete decît ale unui volum, Cînd strugurii se prefac în vin de Ioana Ieronim are densitatea şi complexitatea unei antologii. Situaţia este destul de neobişnuită: o carte nouă sub ale cărei coperţi stau poezii de factură diferită, scrise într-un acelaşi interval, iar nu selectate (antologate) din cărţi mai vechi. Dacă alţi autori se străduiesc să dea unui …

De regulă (statistică), produsele artistice care au continuări ajung să-şi dezamăgească admiratorii iniţiali. Impactul volumului sau al filmului ce deschide seria nu mai poate fi obţinut, deşi politica pragmatică asequel -ului tocmai acest lucru îl vizează. Publicul de bună calitate se simte păcălit, iar critica are grijă să-i observe autorului (cu o undă de satisfacţie) reluarea schemei, utilizarea aceluiaşi tipar, micşorarea elementului de interes pînă …

Apare o diferenţă semnificativă între spiritul epocii în care a debutat editorial George Almosnino, cu Laguna (1971), şi cel al poeziei înseşi cu care autorul a ales să debuteze. Născut în 1936, Almosnino era din aceleaşi promoţii cu „şaizeciştii“, însă cum în istoria literară contează anul primei manifestări editoriale şi afilierea explicită ori implicită la o generaţie, poetul este nu un „şaizecist“ întîrziat, ci o …

Nu poeţii lipsesc literaturii române postbelice, ci cunoaşterea şi recunoaşterea lor. Acestea se fac (căci a cunoaşte este un proces, un efort, nu rezultatul luat de la altul) prin selecţie şi, în cazurile şi mai întristătoare, prin sondaj. Sînt destui poeţi români atît de buni, încît ne permitem luxul de a alege dintre ei pe cei – mai vîrstnici ori mai tineri – deja aleşi, …

Debutul lui Andrei Dósa, Cînd va veni ceea ce este desăvîrșit (2011), impresiona plăcut prin maturitatea de viziune și de compoziţie a primei secţiuni; și neplăcut prin stîngăciile tot mai vizibile din următoarele două, trăgînd în jos volumul și dîndu-i un halou de încropeală. Ca și cum tînărul autor s-ar fi ambiţionat să demonstreze criticilor că poate avea același nivel de-a lungul unei cărţi întregi, …

Pentru a explora, din interior, subiectul copiilor cu părinţii plecaţi la muncă, departe, și pentru a face din el o temă importantă deopotrivă pentru scriitor și pentru cititor, Liliana Corobca renunţă, în Kinderland, la deplina obiectivitate epică, cu distribuţia ei pe personaje. Naratorul impersonal, ubicuu și transparent este mai greu utilizabil aici, într-un text romanesc de dimensiuni medii spre mici și în care personajele nu …

După valul din anii 2000 al autorilor de „ego-proză“ (preponderent din tînăra generaţie) şi după „replica“ unor scriitori români consacraţi care au optat pentru formula obiectivităţii şi pentru o structură de frescă epică sau de puzzle, iată o asociere extrem de interesantă într-un roman, Kinderland, scris de o prozatoare căreia îi prevăd un viitor strălucit.   Cronicarul literar nu e ghicitor în stele şi nici …

O cărticică foarte plăcută, bine scrisă şi gîndită atent este Ghidul ipocriţilor de Péter Demény. Încep direct cu judecata de valoare fiindcă şi autorul o face – e drept că în sfera eşantioanelor de umanitate ipocrită în care ne putem sau nu recunoaşte. Înspre final, Péter Demény îşi declară opţiunea iniţială: aceea de a caracteriza „pe scurt“ subtipologiile Ipocritului. Fiecare categorie dintre cele inventariate e …

Primul lucru care frapează la volumul lui Sorin Mărculescu, Partea din toate, este nu atît întinderea cărţii, cît densitatea ei. Formula și structura eposului poematic oferă, în postmodernism, un traseu parcurs prin reprezentări și înscenări, cu numeroase personaje și nu puţine voci alternate în discursul totalizant. E suficient să ne gîndim la capodopera lui Mircea Cărtărescu, Levantul, pentru a circumscrie posibilităţile „tehnice“ ale unei …

La 45 de ani de la debutul la ESPLA şi la 13 de la precedentul volum de versuri, Lumina de seară, Sorin Mărculescu se înfăţişează cititorului cu o carte de poezie la care merită să accentuăm atît realizarea poetică, cît şi ideea însăşi de carte. Prima este de obicei în funcţie de a doua, reciproca nemaifiind însă valabilă, în condiţiile inflaţiei versificatorii din ultimii ani. …

Sexualitatea locvace a personajului-narator din Femei albastre este „cîrligul“ cu care un prozator sofisticat își prinde atît cititorul, cît și protagonistul. Cu toate pornirile fabulatorii ale celui de-al doilea, autorul rămîne în regim realist și în spiritul nu doar al autenticității, ci și al verosimilității. Bărbatul de 45 de ani, între două vîrste, trăiește criza obișnuită a perceperii lor, și experiența sa, …

  O tendinţă mai generală a prozatorilor noştri „optzecişti“, în ultimii ani, este aceea de a schimba centrul de greutate al textului: dinspre experimentul prozastic pur, spre proza, mult mai deschisă faţă de cititor, a unor experienţe. În anii ’80, textualismul hard fusese şi un mod de a evita „realismul“ impus de oficialitate ori tolerat de ea, sub un anumit unghi de atac …