Nu m-au atras nicicînd în mod deosebit cărţile aniversare, supuse, inevitabil, prezumţiei de apologie. Conţinutul lor este – aproape obligatoriu, aş spune, şi sînt convins că nu semnalez ceva original – unul exclusiv festivist. N-am reţinut pînă acum situaţii în care „sărbătoritul“ să aibă sîngele rece de a introduce, sub forma unui capitol de sine stătător, şi opinii mai puţin avantajoase, de dragul obiectivizării absolute. …
