Într-un dosar Tel Quel despre disidenţă şi, în particular, despre disidenţa literară din Europa de Est de după instalarea Cortinei de fier, dosar coordonat spre sfîrşitul anilor ’70 de Julia Kristeva şi de Guy Scarpetta1, Georges Nivat defineşte scriitura disidentă în termeni de „provocare“ – estetică şi politică deopotrivă – a unui discurs dominant, de „transgresiune sub toate aspectele“, de forţare a limitelor de expresie …
