Zăresc, undeva printre îndepărtatele meandre ale memoriei, silueta unei doamne între două vîrste, aproape căruntă, nu prea la dînsa acasă acolo unde istovea ca să obţină pîinea cea de toate zilele, la sediul săptămînalului Flacăra (organul reorganizatei Uniuni a Scriitorilor), pe la începutul anilor ’50. Se străduia să nu-şi trădeze disconfortul, vecin cu o surdă inaderenţă, atunci cînd unii dintre redactori, furaţi de ale …
