Multe dintre cărţile de istoria culturii traduse în română în ultimii ani sînt noi sub aspectul informaţiei, al metodei de cercetare, al noţiunilor şi problematizării. Ele au fost elaborate în medii academice libere de constrîngerile comunitar-politice, religioase, naţionale. Multe au intrat în circuitul valorilor universale, fac parte dintre referinţele de primă mînă ale studiilor culturologice, contribuie enorm la dezbaterile privind patrimoniul cultural european, moştenirile şi …
