Năzuința lui Knausgård spre totalitate, spre un cumul de potențialități inepuizabile, nu e nici originală (ca metaforă a scriiturii), așa cum ea nu era originală nici la Proust. Pentru a înțelege mecanismul acesta al totalității, funcția atmosferei, a ambianței, a senzațiilor în cadrul recuperării trecutului, trebuie să recitim Dimineți în Florența, „ghidul“ florentin al lui John Ruskin: pentru a putea pătrunde și a te lăsa …