În această scurtă cronică dedicată poetului Leonid Dimov (1926-1987), „un uriaș poet mereu de redescoperit“ (O. Nimigean), recunoscut de Mircea Cărtărescu și de Emil Brumaru drept maestrul lor, nu urmărim demersul său creator, ci drama identității sale, înscrisă în istorie prin sintagma „ura de sine“, amintindu-ne de Otto Weininger, ca simptom al unei „civilizații represive“ (Jacques Le Rider, Modernitatea vieneză și crizele identității, traducere de …