Încerc, mai jos, o descriere montaigniană a simpatiei mele pentru Cercul Literar de la Sibiu. Va fi dezordonată, personală și subiectivă – așa îi stă bine unui eseu. N-am vrut să scriu note, pentru că nici măcar așa n-aș dori să creez iluzia că aș avea vreo ipoteză bine închegată. Am numai iubiri, nostalgii, dorinţe și dureri. Niciodată n-am înţeles preţuirea sau chiar admiraţia …
