Cuvant cheie: radu-afrim

Cu toate periodicele lui „refugii“ în micile universuri închise (al bătrîneții și codependen­ței, în joi.megaJoy, de pildă, al micii comunității rurale, în, iarăși de pildă, Castingul dracului) sau spații ale interiorității onirice (nu găsesc o formulare mai „umană“), regizorul Radu Afrim e, totuși, un fel de poet scenic al urbanității și al cartierului. Uneori, al urbanității la bloc, trăite plenar și, în același timp, sufocant …

Scena expune 12 canapele colorate, cu un lampadar asortat la căpătîi, ocupate de perechi de personaje în costume asortate culorii canapelei. O a treisprezecea canapea neagră, liberă, pe care e bine să nu te așezi, rimează cu cortina metalică din fundal. Contrar preferinței spre scenografiile încărcate din spectacolele sale, abundente în recuzită, de data aceasta, spațiul de joc e degajat, aerisit, vesel prin cromatica multicoloră …

Pentru un spectator cu state mai vechi, textul ales de Radu Afrim pentru spectacolul lui de la Secţia Germană a Teatrului „Radu Stanca“, Tattoo de Igor Bauersima şi Réjane Desvignes, nu poate să nu aducă în minte o altă piesă, celebru (atît cît se poate...) montată de Vlad Massaci la Teatrul Act din Bucureşti în urmă cu un deceniu: Shape of Things/Forma lucrurilor. Deşi …

Trilogia Bizoni, Lei şi Girafe a dramaturgului catalan Pau Miró, montat des în Europa şi multipremiat, pune accentul pe o profundă dramă ce se ascunde dincolo de aparenţe, o dramă a fragilităţii umane care adesea nu poate rezista în mediul dur al societăţii oprimante şi, mai grav, nici în mediul care ar trebui să asigure protecţie şi refugiu: familia. Dintre cele trei, Radu Afrim …

Un decor dominat de maşini de spălat – Bizoni (ca şi Lei, pe care Radu Afrim n-a montat-o) se petrece explicit într-o spălătorie – şi un univers (comun ambelor texte puse în scenă la Sibiu) al familiei muncitoreşti. Trilogia catalanului Paul Miró, Lei, Girafe, Bizoni, investighează, în original, cartierele proletare ale Barcelonei anilor ’50, în plină dictatură franchistă, urbanizare agresivă şi conflict tăcut între valorile …

Pe scurt, se ia un set de actori cu chef de joacă, cu o cotă joasă de atașament la idei serioase și subiecte inatacabile și sencepe lucrul pe improvizaţie. La fel ca-n David’s Boutique (Teatrul „Andrei Mureșanu“, Sfîntu-Gheorghe, 2005), în final, personajele au numele actorilor care le joacă (în general…). Spre deosebire de David’s Boutique și „continuarea“ lui, Kinky ZoOne (Teatrul LUNI de la Green …

„Felii de viaţă“. Fără tramă, fără climax. Nici un personaj nu suferă nici un fel de transformare. Tristeţe, singurătate, alienare, boală. Dispozitivul de amfiteatru circular face din spectatori observatori de ale căror priviri umanitatea din arenă nu poate fugi, contemplînd, captivi ei înşişi, bucăţi de viaţă. Fără nici o şansă.   Hoţi de Dea Loher e o piesă atipică chiar şi pentru propria ei scriitură …