Naravuri vechi in vremuri noi
- 09-10-2001
- Nr. 85
-
Carmen MUŞAT
- POLEMICI
- 0 Comentarii
Cind ne-am hotarit sa publicam in Observator cultural lista completa a cartilor pe care Comisia de selectie a Ministerului Culturii si Cultelor le-a ales pentru a fi subventionate in 2001, am facut-o convinsi fiind de necesitatea transparentei totale atunci cind este vorba de utilizarea banilor publici. Cum la noi informatiile de acest gen par supuse unui embargou – nu exista un site al Ministerului Culturii si Cultelor si nici materiale editate de minister care sa puna la dispozitia celor interesati informatiile necesare –, accesul (indreptatit!) al contribuabilului este drastic limitat, iar riscurile ca banii de la bugetul de stat sa fie folositi pentru a multumi o anumita clientela sint foarte mari. Mizind pe dezinteresul si pasivitatea societatii civile, ca si pe habitudini mentale mostenite din comunism, functionarii publici – de la ministri si parlamentari la simpli angajati ai unitatilor de stat – uita adeseori ca menirea lor este sa serveasca interesele cetatenilor pe care ii reprezinta si nu propriile lor interese sau cele ale unei clientele politice sau economice. Cit de necesar era sa stim ce edituri, ce autori si ce titluri au beneficiat de subventii in urma selectiei s-a vazut in cele trei saptamini care au trecut, reactiile inregistrate […]