Traducator-autor: o relatie decalata

In anii ’70, teoria literara de inspiratie structuralista a proclamat, prin vocea lui Roland Barthes, la care s-au asociat apoi si altele, nu mai putin reprezentative, „moartea autorului“. S-a pus astfel la indoiala insasi pertinenta mai vechii notiuni de „intentie“, adica operativitatea teoretica a raporturilor dintre text si autor, precum si a „responsabilitatii“ autorului vizavi de sensul si semnificatia textului. Acea intentional fallacy, cu formula lansata de New Criticism-ul american, iluzia, utopia intentionalitatii, nu putea decit sa aduca prejudicii teoriei literare; in fond, ea reflecta conflictul dintre explicatia literara (cercetarea asupra intentiilor autorului, adica a ceea ce a vrut el sa spuna in propriu-i text) si interpretarea literara, altfel spus demersul vizind descrierea semnificatiilor operei, independent de intentiile autorului. Eliminarea autorului ar fi trebuit sa inlesneasca, intre altele, si nu in ultimul rind, autonomizarea cercetarii literare vizavi de istorie si psihologie, asezind-o, pe baza postulatelor literaritatii si autotelismului inspirate de formalismul rus si de Roman Jakobson, pe baze „interne“, „imanente“, literaritatea rezultind, ca o componenta de sine statatoare, din insesi particularitatile organizarii materialului ce sta la baza operei. In vreme ce adeptii „intentionalismului“ asezasera un semn de egalitate intre sens si intentia autorului, cei ce proclamau decesul acestuia descopereau in […]