La ce bun o asociatie a profesorilor de limba si literatura romana?

„La 1894, de pilda, Bucurestiul avea (dincolo de zecile de asociatii ale profesorilor, medicilor, ziaristilor, avocatilor etc.) opt cluburi de anvergura…“ (Dan C. Mihailescu, Cercuri si cluburi in Bucuresti. Carte de bucati, Editura Fundatiei PRO, 2003) Intr-o singura fraza, un sumar dar sugestiv tablou al societatii civile de acum 110 ani. In Romania postcomunista, societatea civila isi revine cu greu, pentru ca spatiul public, dominat de stat si de politic, a devalorizat legaturile care coagulau spiritul asociatiilor, dorinta si nevoia de exprimare sociala. Colectivismul, asocierile obligatorii, controlul vietii publice si al celei private au slabit fibra civismului autentic. Profesorii, mai ales, au avut de suferit din acest punct de vedere, pentru ca faceau parte dintr-un „detasament“ considerat un instrument de propaganda al regimului. Ne aflam inca, si in acest domeniu (al invatamintului si al refacerii societatii civile), intr-o lunga si dureroasa tranzitie. La ce bun, deci, o asociatie profesionala in vremuri de tranzitie? Concis spus, pentru a solidariza generatiile diferite care trebuie sa se cunoasca si sa conlucreze, din nevoia de reprezentare, pentru manifestarea liderilor de opinie, pentru a elabora si desfasura proiecte, pentru a dezbate probleme, pentru a lupta cu prejudecata ca a fi profesor este o sinecura… Ceea […]