Fotografii şi desene pe pereţi. România 2008
- 19-06-2008
- Nr. 428
-
Iulia POPOVICI
- DOSAR
- 0 Comentarii
Două expoziţii au marcat deschiderea Printemps balkanique la Caen, înrudite, ce-i drept, prin complementaritatea lor. Una, găzduită de Artoteca din oraş, îi aparţine lui Dan Perjovschi, cealaltă, vernisată odată cu întregul proiect la Biserica Saint-Georges – Musée de Normandie (în curtea castelului), lui Andrei Pandele. Prima s-a închis deja, cealaltă poate fi încă vizitată pînă pe 29 iunie. Desenez,deci existaţi Can’t stop drawing you s-a numit expoziţia lui Dan Perjovschi, rezultat al unei rezidenţe de două săptămîni la Artoteca din Caen. Desenele au acoperit toţi cei patru pereţi albi ai galeriei, „forţînd“ privitorul la un marş circular prin istoria mărşăluindă a momentului. Efemere ca şi cronica jurnalistică pe care o substituie, ele se supun cu greu comentariului ulterior. Săptămînile de rezidenţă sînt zile de documentare, de lectură a presei locale, de surprindere în cheia semiaforistică proprie lui Perjovschi a fluxurilor şi refluxurilor ce traversează imediatul, lumea acelui loc şi a acelui timp, perpetua metamorfoză a laitmotivelor relaţiilor sociale şi politice. Frescele caduce ale artistului preiau strategii ale rezistenţei şi reacţiei faţă de putere specifice opoziţiei antisistem în orice regim, democratic sau nu – graffiti, de pildă (în contextul francez, crochiurile de la Artotecă se substituie în limbaj nonverbal sloganurilor […]