Literatura franceză, de la gradul zero la 20 de grade

Nu ştiu cum să explic tăcerea cu care a fost „întîmpinat“ recentul volum al lui Alexandru Matei. Să nu mi se spună că prin lipsa de expertiză a comentatorilor. Cronicarii literari autohtoni, mai ales cei tineri, se pronunţă cu aplomb în chestiuni unde nu au competenţă (nu am nici eu, dar nu-mi propun o „expertiză“; nu e cazul). Atunci, de ce? Pentru că autorul nu scrie despre literatura română? Dar, într-un fel, şi despre noi este vorba aici… Cînd a debutat Alex. Cistelecan, mulţi tineri cronicari s-au repezit să-i dezbată volumul, pe temeiul ideologiei sale „de stînga“. S-avem pardon: cu toate meritele lui intelectuale, autorul Vieţii ca film porno are şansa de a deveni „cel mai valoros eseist al tinerei generaţii din România“ abia cînd va ieşi de sub tutela gîndirii lui Lacan şi a lui Zizek. Miza lui filozofică rămîne modestă prin comparaţie cu miza literară din cartea tizului său.   Un proiect personal unitar   Ultimele zile din viaţa literaturii… constituie, la ora actuală, singurul volum consistent despre fizionomia şi maladiile literaturii franceze contemporane. Nu ştiu cîţi dintre criticii români activi cunosc atît de bine, din interior, fenomenul şi cîţi sunt în stare să-l comenteze în profunzime pentru […]