Pacientul Cioran
- 22-01-2009
- Nr. 458
-
Paul CERNAT
- Eseistică
- 2 Comentarii
Marta Petreu, Despre bolile filosofilor. Cioran, Editura Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, & Editura Polirom, Iaşi, 2008, 128 p. Emil Cioran a devenit un pivot al eseisticii Martei Petreu sau, în orice caz, un partener privilegiat de dialog intelectual şi spiritual. În Un trecut deocheat… (1999, 2004, de departe cel mai bun şi mai exact examen ideologic al tînărului furios) sau în comparaţia cu Schopenhauer din Filozofii paralele (2005), luciditatea critică devine o precondiţie a înţelegerii iubitoare. Sentenţiozitatea tăioasă (proprie, de altfel, şi poetei), acribia documentării şi contextualizările pertinente, curajul polemic împins pînă la radicalitate şi acuitatea analitică fac din ele nişte autentice spectacole ideatice în care raţionalismul critic atinge o fervoare aproape mistică. Spiritul clasic, fascinat de rigoare logică, îl hăituieşte cu graţie detectivistă pe cel manierist, sofist (excursul polemic despre „plagiatele“ lui Nae Ionescu sau admirabilele eseuri despre Caragiale şi Eugen Ionescu sînt exemple dintre cele mai elocvente). Nimic obscur sau oţios: textele au o claritate casantă, lucid-pasionată, mergînd direct la „esenţa“ problemelor, şi o argumentaţie silogistică strînsă, care face farmecul eseisticii filozofice a autoarei, definitiv seduse de istoria ideilor. Nu demult, Marta Petreu a coordonat un volum colectiv (Scriitorul şi trupul său, Editura Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, 2008) […]
Nu cred că un om e „prea ocupat” si nu are timp pentru a se sinucide. Cioran este cel mai aproape de „obiectiv” în încercarea din Ibiza. Vacanţă, timp liber berechet, pleacă in zori spre stîncile de la marginea mării cu intenţia vădită de a-şi pune capăt zilelor. Să mori într-o Spanie pe care ai iubit-o atîta, nu e de colo! Din tot ce am citit de Cioran (plus lecturi adiacente), niciodată nu l-am văzut mai aproape de gestul suprem. Vezi „Caietul de la Talamanca”. Dar, renunţare… Frica, singurul motiv!
Şi mai e ceva: cei care se sinucid nu mai fac apologia gestului. E scop, nu lungi poliloghii pe această sumbră temă.
Dacă nu-i vorba,mi se pare,despre Gigi Becali,cum nu s-a „sinucis” Cioran ,când, nesuportând insolubila pentru el agonie a raţionalismului – pe care MP n-aude n-a vede – îşi sugrumă dumitrudrăghicescian până şi românismul?