Noua literatură, încotro?
- 16-04-2009
- Nr. 470 - 471
-
Andreea RĂSUCEANU
- Internaţional
- 0 Comentarii
Best New American Voices 2008 Guest Editor Richard Bausch Series Editors John Kulka and Natalie Danford Harcourt, 2008, 406 p. Literatura română contemporană pare să se orienteze tot mai limpede într-o nouă direcţie, a cărei principală trăsătură o reprezintă îndepărtarea de autobiografismul cultivat în exces sau, mai bine zis, de un anume tip de autobiografism, supărător prin ostentaţia confesiunii, al cărui efect final, în mod paradoxal, nu putea fi decît o ipocrizie cu pretenţii de autenticitate (sau, uneori, şi mai puţin, o lălăială narativă fără zvîc şi fără nici un farmec detectabil de către cititor). Că ne interesează – sau nu – chiar toate aspectele vieţii intime a scriitorului, mai mult decît transparente în rîndurile cărţii, şi am prefera – sau nu – totuşi alchimia subtilă a dramelor conştiinţei în locul mărturisirilor brutale, băgate pe gîtul lectorului lipsit de apărare, e pînă la urmă o chestiune de gust. Totuşi, cum ne-o arată dintotdeauna istoria literaturii, calea, trendul literar, se trasează de la sine, mai degrabă independent de tevatura creată pe marginea noilor apariţii. Iar în acest moment, prozatorii par să se fi întors la un alt tip de introspecţie, mai puţin exhibiţionistă, mai puţin gălăgioasă şi sfidătoare, fără caracter […]