Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
O tristeţe personală
- 02-07-2009
- Nr. 481
-
Iulia POPOVICI
- POLEMICI
- 14 Comentarii
Stimată Gabriela Lupu, Îmi cer scuze – chiar mii de scuze. Am vrut să port o discuţie inteligentă, fără atacuri la persoane şi aluzii la birturile de unde, odată cu „bericile“, am senzaţia că unii îşi iau şi opiniile despre teatru. Nu e treaba mea să-l apăr pe Silviu Purcărete, o să se ducă în turneu, cu Metamorfoze, la Sydney şi prin alte locuri de cultură anglofonă şi-o să supravieţuiască tradiţional-româneştilor căţărări de carieră pe spinarea Domniei Sale. Îmi cer scuze, pur şi simplu am uitat că în mediul nostru poţi spune doar despre împăraţi că sînt goi (tocmai fiindcă sînt împăraţi), nu şi despre diaci. Îmi vin în minte gînduri tandre despre exaltarea ce va fi scurtcircuitat teatrul românesc, la vederea felului cum se împlineşte celebrul banc despre de ce în Iad dracii n-au nevoie să păzească butoiul în care fierb românii (răspuns: fiindcă au grijă să se tragă singuri de picioare dacă vreunul scoate capul). Mă bucur, totuşi, că articolul meu v-a făcut să vă aprofundaţi lecturile şi v-a îndemnat către vizionarea de spectacole pe DVD (şi eu am văzut Metamorfoze tot aşa, deci perspectiva mea asupra montării are aceeaşi valoare „de adevăr“ ca a dvs. în […]
Mi-ar fi placut sa stiu ca exista o polemica pe vreo tema de teatru. Dar, iertati-ma, aici nu e vorba despre polemica. GL nu-i versata in domeniu, n-are o cultură teatrală, nici macar nu-i un observator atent al fenomenul teatral. Poate sa puncteze, sa consemneze, de multe ori reusit, de multe ori superficial, evenimente legate de teatru. Atit.
Comentariile de aici apartin fie unor prieteni de-ai sai, fie unor persoane carora nu le place de Purcarete sau nu le place de IP.
Daca nu i-ar fi spus acel cineva ca ”Metamorfoze”, in regia lui Purcarete, ar fi ca spectacolul din America, gl scria de bine despre creatia de la Sibiu. Sint sigur. Crede ca a dat lovitura? Ha, ha. A vazut caseta (daca a vazut-o) dupa ce a scris, dupa ce Iulia si-a publicat primul articol. Nu stiu de ce a ”cedat” Iulia Popovici in al doilea articol. ”Dreptul la replica” al lui gl era de doi bani.
Si lasati-ne cu deontologia lui gl. Nu stiti sa folositi cuvintul la locul potrivit. Il puneti si in alte comentarii la materialele ei. Sau il pune o singura persoana…
Iulia, ai gresit… Trebuia alt raspuns la ”dreptul” ei la replica… si cu o ”intirziere” de un numar de revista.
Doamnelor si domnilor, pana luni 13.07.ac. postez pe youtube secvente din spectacolul lui Purcarete
si puteti sa-l comparati cu cel al lui Zimmerman. care are deja secvente pe site-ul respectiv. Daca cele doua spectacole au mai mult de 10%
asemanari si acelea aproximative, eu, am sa-mi cer scuze
in gazeta Cotidianul fata de d-ra Gabi Lupu sub semnatura adevarata. Daca nu,… mai vorbim.
1. Purcarete este un plagiator
2. care se ascunde in spatele notorietatii,
3. devenind, astfel, greu atacabil de jurnalistul X sau Y (in speta, Gabriela Lupu, nearendata vreunei puteri gazetaresti).
4. Iulia Popovici, desi are o virsta respectabila, este inca domnisoara (probabil fata mare); in plus, arendata „Observatorului”, care ii face favoarea de a-ii publica „replica” in acelasi numar in care apare si Gabriela Lupu
(asemenea inadvertente /eufemism/ jurnalistice am mai observat si cu alte ocazii, in aceasta revista, drept pentru care NU o vom mai citi).
Incitata de mesajul dnei Ioana Orleanu, am incercat sa inteleg si eu ce reiese din prezenta polemica. Naiba stie ce reiese, in orice caz nivelul dezbaterii este dezamagitor. Mai ales ultima ta replica, draga Iulia, m/a tare dezamagit. Si dezamagirea vine dupa ce, desi am fost in dezacord cu argumentatia din prima ta replica, m/am bucurat ca articolul din Cotidianul ti/a atras atentia, ai toate datele unui cronicar redutabil, motiv pt care ma pregateam sa asist la un duel elegant. Te citesc in mod constant, stiu ce poti si nu ma asteptam la intorsatura asta dezamagitoare. Mare scofala, pot zice trecatorii prin spatiul asta virtual, importanta este grija Iuliei Popovici de a/l apara pe Silviu Pucarete, nu dezamagirea produsa unei nulitati care semneaza un amarit de mesaj. Un mesaj pe care il expediez convinsa ca imi asum un risc, acela de a fi pocnita in moalele capului cu acuzatia draga tie, ca orice nedumerire/intrebare pe marginea Metamorfozelor dlui Silviu Purcarete face parte din sirul “traditional-romanestilor catzarari de cariera pe spinarea Domniei Sale.” Nu te supara, dar insinuarea ca ziarista de la Cotidianul a declansat prezenta dezbatere doar din dorinta de a se catara in cariera pe spinarea lui Silviu Purcarete, ei bine, calomnia asta se poate intoarce impotriva ta. Tu stii foarte bine cum e cu CENTRELE DE PUTERE in teatrul ro si ca Silviu Purcarete este un astfel de centru, cel mai influent. Asa stind lucrurile si apropo de acuzatia ta cu catzaratul, intreb: unde se poate catzara cineva care se pune rau cu cel mai influent centru de putere din teatrul romanesc si unde se poate catara altcineva care sare in lupta pentru a/i discredita pe cei ce pun in discutie intangibilitatea respectivului centru de putere? O sa/mi spui ca nu ti/ai propus sa discreditezi pe nimeni, iar eu te intreb care este rostul afirmatiilor tale, cum ca autoarea textului din cotidianului “nu face decit impresia neintelegerii fundamentale a modului de functionare nu doar a teatrului, ci si a artei şi, prin extensie, a lumii în care traim” si ca tu ai vrut sa porti “o discutie inteligenta, fara atacuri la persoane si aluzii la birturile de unde, odata cu „bericile“, am senzatia ca unii isi iau si opiniile despre teatru.” Carevasazica, dupa ce semnezi rindurile de mai sus, tot tu o acuzi pe GL de atac la persoana. Ne poti spune ce anume din replica Gabrielei L. indeplineste in opinia ta conditiile unui atac la persoana?!!! ca eu nu am reusit sa identific atacul.
Revin la nobila grija de a/l apara pe Silviu Purcarete, desi presimt enervarea ta ca nu ti/am retinut precizarea: “Nu e treaba mea sa-l apar pe Silviu Purcarete …” Atunci, ce aperi tu, draga Iulia, care este IDEEA ce te/a minat in lupta impotriva textului initial semnat de G L!? Ca ultima ta replica m/a aruncat total in ceata si nu reusesc sa/ti inteleg marturisirea : “mi-a facut o placere imensa sa scriu acel text, mi-a pus in miscare mintea si abilitatea de a face conexiuni.” Pai, daca ai scris textul cu o imensa placere, nu inteleg de ce ai vrut s/o nimicesti pe GL, acuzind/o ca nu intelege NIMIC din modul de functionare a teatrului si a lumii in care traim?! La urma urmelor, textul ei ti/a “pus in miscare mintea si abilitatea de a face conexiuni” pe marginea ideii ca NU MAI PUTEM VORBI DE PLAGIAT IN LUMEA ARTISTICA DE AZI! Ca asta este ideea ta si am retinut ca te/ai folosit de pretextul articolului din Cotidianul pt a pleda cu “o imensa placere” in favoarea ACESTEI IDEI, si nu in apararea dlui Purcarete, care este prin definitie intangibil. OK. Totusi, te intreb: avem dreptul sa nu/ti impartasim ideea? sa sesizam fisurile din pledoaria ta? avem dreptul sa mai lucram cu termenul de ORIGINALITATE si sa nu/i consideram infractori sau demni de tot dispretul pe spectatorii sau oamenii de teatru carora Metamorfozele dlui Purcarete li s/au parut ca scirtie la capitolul originalitate?
Te rog sa retii ca nu sint atinsa de nici un fel de exaltare (apropo de suficientza cu care te ridici deasupra muritorilor de rind, ale caror intrebari pe marginea Metamorfozelor dlui Purcarete nu le poti privi ca un firesc si nececsar exercitiu de dialog, ci ca pe “o exaltare ce va fi scurtcircuitat teatrul romanesc” ). Asadar, nu exaltare mi/a provocat articolul din Cotidianul, ci mirare, pur si simplu MIRARE. La inceput m/am mirat de uluitoarele coincidente dintre Metamorfozele de la Sibiu si cele de pe Broadway, si am fost curioasa sa aflu cum au fost ele posibile, motiv pt care am sperat ca articolul din Cotidianul sa deschida un dialog util pt toata lumea, oameni de teatru si spectatori; apoi m/am mirat de CONEXIUNILE pe care le/ai facut tu, Iulia, in prima reactie la textul din cotidianul, m/am minunat mai ales de includerea cazii din Boala familiei M in categoria celor mai recurente semne scenice, cada/semn in care eu vad, vorba dnei Orleanu, o simpla gaselnita a lui Afrim cu o greutate semantica usor si oricind de inlocuit (Boala familiei M nu merita amestecata in povestea asta macar pt faptul ca la ora actuala functioneaza drept spectacolul de referinta in materie de ORIGINALITATE in teatrul romanesc si nu numai). In fine, parafrazind intrebarea fondatoare a unei carti celebre despre mirare ca impuls creator, te/as intreba, draga Iulia : cum se face ca pe tine nu te mira deloc ideea pe care o aperi, aceea ca am ajuns a trai intr/o lume artistica in care spectatorii NU au voie a se mira atunci cind au un puternic sentiment de déjà vu!? Toti cei ce frecventam teatrul stim cite ceva despre filiatia si reconstructia ideilor in istoria acestei arte, dar teatrului romanesc nu/i strica, nu are cum a/i strica o dezbatere pe marginea originalitatii ofertelor sale artistice. Din pledoaria ta, Iulia, se intelege ca circulatia ideilor din lumea de azi face imposibila originalitatea si plagiatul, deopotriva. Pai daca asa stau lucrurile, uite ce propun eu : facem anual o lista cu cele mai bune spectacole din lume, mai facem o lista cu regizorii nostri mai rasariti, din toate generatiile, ii trimitem sa vada spectacolele care au rupt gura tirgurilor de pe toate continentele, dupa care ii platim gras pe ai nostri regizori circulati prin lume sa ne faca cite o varianta romaneasca dupa fiecare succes teatral americanesc, frantuzesc, japonez, patagonez … Va fi o METAMORFOZA a teatrului romanesc pe cinste, care va produce in sfirsit numa exaltare si NICI O MIRARE, NICI UNA! Asta este Metamorfoza care paste teatrul ro, daca refuzam dezbaterea si dreptul la mirare. O metamorfoza la care eu, umil spectator, nu vreau sa asist. Si tocmai pt ca nu vreau sa asist la o asa metamorfoza a teatrului ro, am salutat dezbaterea deschisa de articolul din cotidianul.
Comentariile sint scrise, pare-se, de o persoana sau doua. Asa, de dragul prostiei.
– asta reiese din aceasta minunata polemica. Insa, din pacate “originalitatea” nu este nelimitata, numarul “ideilor-bomba” finit, “plagiatul” – inevitabil. Asa ca, intr-o buna zi, dupa ce vor fi epuizat toate “provocarile” posibile, s-ar putea ca mesterii de teatru sa se trezeasca cu fantezia absolut secata. In aceea zi nu vor mai putea face decat acel lucru, pe care eu l-am proorocit demult: Vor sta si se vor gandi, se vor gandi si vor sta, mult, foarte mult, si apoi, dintr-o data, vor urla: Evrika! Am gasit – ideea ultima si cu adevarat geniala: Ce-ar fi daca Julieta s-ar injunghia, Romeo s-ar otravi, Otello ar sugruma-o pe Desdemona – da, CU ADEVARAT? Ce cai minunate s-ar deschide atunci ! Ce apogeuri nebanuite! Ce multitudine de posibilitati! Fara sa mai vorbim, fireste, de imensa piata care ar cere necontenit carne proaspata! Si ce ocazie pentru actori – sa “dea”, in sfarsit, TOTUL artei lor! Ce minunata intoarcere in acele vremuri magice, in care jertfa prevestea teatrul! Cine ar mai indrazni atunci sa se gandeasca la AUTOR si la TEXTUL sau?
Ce obosit raspuns al Iuliei Popovici, slab, slab, slab, inodor, incolor, tafnos cat cuprinde, straniu in irelevanta… Iulia Popovici este totusi de o persoana care mananca teatrul pe paine si stie ce e aia o polemica…
Superioara Doamna Popovici….se considera o victima „atacata”. Nu intelegem de ce este superioara….nu intelegem de ce este o doamna a scrisului..nu intelegem nimic. Nici de ce Obs publica inca o replica a Iuliei Popovici in nr acesta…. Pozitia doamnei Lupu e discutabila, dar nu pot sa nu observ cit de provinciala este atitudinea Iulie Popovici si a Observatorului. Daca pe vremuri semnau rubrici la cultura nume ca Leo Serban, Chirilov, etc…ati ramas cam ara suflu cu alde Anca Florea, Gina Serbanescu si alte aparitii triste. Asta e. Speram ca cineva sa discute mai inteligent despre spectacolul „incriminat”.
trist, foarte trist ca o polemica ce pornise atat de destept, cu niste argumente pertinente si o pledoarie fara incrancenare sfarseste patetic in frustrarile de fata batrana ale iuliei popovici. nu putem decat sa speram ca polemica sa continue pe taramuri neutre cu sau fara domnisoare cucu cazute ca musca-n lapte in discutii care e limpede ca le depasesc
Doamna Popovici, va multumesc sincer pentru cele doua articole pe care le-ati publicat, chiar daca ati facut cunoscuta o persoana pentru ceea ce face, ca de scris nu poate fi vorba. Sunteti singura care ati luat atitudine fata de un text (aberatie) publicat de aceasta \”ziarista\”. Am citit toate comentariile si observ ca nu sunteti pe placul lingailor si al mancatorilor de rahat. Fapt care se datoreaza sinceritatii si corectitudinii dumneavoastra. Cunosc multi critici de teatru/film si \”ziaristi\” care umbla prin festivalurile din tara doar ca sa isi umfle burtile sa se imbibe cu alcool si sa-si etaleze amantul/amanta pe banii organizatorilor. Sunt peste tot – ca securitatea – i-am intalnit la P-Neamt, Sf. Gheorghe,
Sibiu, Braila, Mangalia (Hop), Satu-Mare, Bacau, Arad, Timisoara si nu in ultimul rand la marea pomana populara din Bucuresti cu ocazia FNT. Ca venii vorba d-na Modreanu cu cine se mai tine? Cati din toti navetistii astia care bantuie prin festivaluri si lansari de carti sau evenimente culturale au pus mana pe un telefon sau mail sa-l caute pe Purcarete? Dom\’le, bai, nea, e adevarat ce se scrie ? Ori G.L. nu e interesanta, n-o stie nimeni (cu atat mai mult) ori lasa-l si pe Purcarete asta ca tot nu ne batem pe umar cu el. De aceea am vrut sa va multumesc. Chiar daca nu ati vazut spectacolul, din cat il cunoasteti pe Purcarete si pe ceilalti din echipa nu v-a lasat constinta sa-i credeti in stare de un plagiat, daca se poate numi asa.
Cu stima!
haha, se tot intreaba inteligent oamenii ce-a apucat-o pe domnisoara Popovici sa dea cu mucii in fasole;
sa stiti, am banuit inca de la inceput ca Iulia este pur si simplu geloasa pe faptul ca domnisoara Lupu (ca nici ea nu-i maritata) este atat de integrata printre oamenii de teatru;
in ciuda faptului ca, de multe ori, cronicile sale sunt de-a dreptul usturatoare;
si-o fi spus Iulia, hai, mai perii un spate, doua, si ma iau si pe mine cu ei la bere :))
dar poate nu stie, la teatrul din targoviste au un scaun special rezervat pt dra Popovici. este rupt si te avertizeaza gentil sa nu te asezi, ca-i rezervat pt cine si-l merita :))
„Observatorul” si deontologia…?
De cand?
Chiar ati putut imagina o corespondenta intre cele doua?
Nu va mai amintiti modul in care – in aceasta revista, sub diverse semnaturi – au fost ticalositi Horia-Roman Patapievici, Mihai Sora si altii?
Publicarea acestui penibil „raspuns” al Iuliei Popovici in ACELASI numar cu articolul Gabrielei Lupu spune mai multe despre inteligenta redactorilor „Observatorului” decat am fi tentati sa credem la prima lectura.
De fapt, ei nu sunt „doar” neprofesionisti (caci incalcand o regula jurnalistica elementara). Ci cad intr-un ridicol care nu mai are, intr-adevar, nimic amuzant…
Pacat de cei care le-au acordat, odinioara, increderea lor. Ce timp pierdut…
Foarte bine ca a raspuns „provocarii ordinare”!
Daca Iulia Popovici nu raspundea si tacea, filosof ramanea, dar asa, nu-i cum trebuia, nu-i de colea, sa mai radem o data, cu Iulia Popovici si cu „setea ei de a capta fluxul ideilor”. Oare de ce-l apara pe Purcarete? Si de ce se face de ras, replicand Gabrielei Lupu, care a pus cele doua spectacole fata in fata.
Iulia, de ce nu compari si tu cele doua spectacole, sa aflam si parerea ta: a plagiat sau nu Purcarete? a furat idei? a furat personaje? a furat muzica? s-a folosit de spectacolul american in montarea de la Sibiu?
In rest, nu ma intereseaza cum vrei tu sa scapi de „proviinciile gandirii”… daca la o chestiune concreta raspunzi general, cu „teoria cazii”, si daca la un drept la replica documentat ne spui ca nu crezi in institutia casatoriei, mai bine nu raspundeai, taceai, filosof ramaneai, tra-la-la, pe mandrul plai.
Astept sa te vad la teatru…
n-o s-o mentionez pe dra popovici, este prea jenant
dar tristeatea mea personala este ca Obs Cult nu a lasat raspunsul pertinent al gabrielei lupu sa se odihneasca macar o saptamana, cum cere deotologia
incepe sa miroasa a cloaca