Brain gain în Austria?
- 10-09-2009
- Nr. 491
-
Lukas Marcel VOSICKY
- Internaţional
- 0 Comentarii
Austria reprezintă una dintre destinaţiile atractive pentru studenţi. Doar la Universitatea din Viena, cea mai mare instituţie de învăţămînt superior şi cercetare din Austria, unul din cinci studenţi provine din alte ţări. Conform datelor furnizate de un nou studiu al OECD, proporţia studenţilor străini la universităţile austriece se ridică la 11,5%, ceea ce situează Austria pe locul patru în lume, după Luxemburg, Elveţia şi Australia, şi înaintea Marii Britanii, a Germaniei şi a Franţei. În Statele Unite, doar 3,2% dintre studenţi nu sînt cetăţeni americani. Date fiind aceste valori ridicate, ne-am aştepta ca Austria să atragă nu doar numeroşi studenţi, ci şi absolvenţi de studii superioare din străinătate. Şi totuşi, acelaşi studiu realizat de OECD prezintă o cu totul altă imagine în ceea ce priveşte cota absolvenţilor din rîndul imigranţilor din Austria. Mai precis, la această categorie, Austria ocupă ultimul loc, cu 11,3%, după Polonia. Cu titlu de comparaţie, Irlanda numără 41,1%, Marea Britanie 34%, iar Statele Unite 26,1% dintre imigranţii cu un titlu academic. Motivele proporţiei scăzute a licenţiaţilor în ansamblul rezidenţilor străini din Austria sînt cu siguranţă multiple, însă majoritatea sînt legate de faptul că Austria nu se defineşte pe sine drept ţară de imigraţie, chiar dacă […]