„Nu ştiam niciodată ce se va produce în poezie“

Pentru a intra în „atmosfera lăuntrică“ a poetului Mircea Ivănescu, este necesară o lectură integrală a volumelor sale de versuri. De cîţiva ani, poetul trăieşte la Sibiu într-o tăcere desăvîrşită. Vreme de aproape două ceasuri, Mircea Ivănescu a ales să rupă această tăcere.   Cînd aţi început să scrieţi poezie? Vă mai aduceţi aminte primul poem? Şi cum e să debutezi la 37 de ani? E trist. Nu, nu-mi aduc aminte. În primul rînd, trebuie făcute nişte distingo-uri, adică eu le-aş face. Nu cred c-am scris poezie. Mi se părea o calitate să reuşeşti să scrii poezii. Eu mă lăudam că pot turna în versuri de bronz orice formulări, dar asta se chema, din punctul meu de vedere, versificare. Nu cred c-am scris. Am avut, să zicem, avantajul de a locui în copilărie în aceeaşi casă cu o persoană, pe vremea aceea era adolescent, un tînăr care avea ambiţia asta de a deveni scriitor şi se forma în sensul ăsta. Era vorba de Emil Ivănescu. Era elev la un liceu cu oarecare prestigiu pe vremea aceea, la Spiru Haret, care avea şi o revistă lunară. Şi ştiu că frate-miu scria la revista aia. Revistă despre care am auzit acuma, ulterior, […]