Hermeneutica ideii de biografie

Viaţa unui om singur de Adrian Marino reprezintă mai mult decît nişte simple memorii. Din punctul meu de vedere „această Viaţă“ se înfăţişează ca o adevărată operă critică. Scriind despre sine şi despre lumea în care a trăit, autorul nu a deraiat cîtuşi de puţin de la preocupările sale fundamentale. În numeroase pagini, cititorii îl pot regăsi pe acelaşi Marino din cărţile sale de referinţă. Amintesc doar Hermeneutica ideii de literatură şi Biografia ideii de literatură. De altfel, singura deosebire de principiu constă în schimbarea obiectului supus investigaţiei şi analizei. Avem de-a face aici cu hermeneutica unei existenţe. Şi nu cred că e pretenţios spus. Marino selectează acele aspecte încărcate de semnificaţie şi valoare obiectivă, ce informează, revelează şi documentează. Îşi refuză orice exhibiţie de altă natură. Primează, aşadar, conţinutul, sensul şi densitatea vieţii sale intelectuale, culturale şi ideologice. De altfel, autorul susţine că inaugurează un nou gen subordonat ideii de biografie: „cam cîte autobiografii culturale şi ideologice de acest tip există în literatura română? Un gen care, de fapt, nici nu există. Dacă am renunţat la prima versiune a acestei Vieţi… este şi pentru motivul că vreau s-o rescriu cît mai calm, neutru, obiectiv şi, mai ales, ideologic posibil. […]