Acasă, în lagăr

Pe coperta volumului Memoria, istoria, uitarea al lui Paul Ricœur este reprodusă o sculptură barocă, din biblioteca Mănăstirii Wiblingen (Ulm), în care este reprezentată o confruntare dintre Cronos ce încearcă să smulgă o filă dintr-o carte şi istoria însăşi, care opreşte gestul zeului cu mîna stîngă, în timp ce în mîna dreaptă oferă vederii propriiile-i instrumente: cartea, călimara şi stiletul. Această valoare de instrumente ale istoriei, ce se opun ştergerii urmelor provocate de trecerea timpului, este şi principala notă distinctivă a cărţilor aparţinînd autorilor recompensaţi cu Nobel, respectîndu-se astfel dorinţa lui Alfred Nobel, care a ţinut ca premiul să-i fie acordat „unui scriitor care a făcut mult pentru umanitate la modul ideal“. Urmînd această logică, la un pas înaintea valorii estetice a operelor se află responsabilitatea pe care scriitorii şi-o asumă faţă de memoria colectivă a umanităţii, faţă de evenimentele/traumele marii istorii, filtrate prin destine individuale, prin grija de a păstra urmele şi de a aduce în faţa noastră reprezentări ce corespund amprentelor (ne amintim de amprenta platoniciană a inelului în ceară). Este, eminamente, o literatură în care privilegiate sînt problemele aflate în inima existenţei comune şi care aduce în prim-plan scriitorul implicat civic şi problematica finalităţii artelor, a utilităţii […]