Fantasme idilice şi obsesii decadente (II)

Teodoreanu reloaded este un volum inegal, cu pagini agreabile şi din cînd în cînd incitante (în a doua secţiune, aceea a lui Ioan Stanomir), dar şi cu oarece balast, cu speculaţii înecate în retorism. Dincolo de asta, este şi un volum neunitar, pentru că propunerile interpretative ale celor doi autori par decupate din două cărţi diferite şi, strict conjunctural, lipite între copertele aceluiaşi op. Cele două eseuri – „Carnavalul umbrelor“ (Angelo Mitchievici) şi „Cel din urmă basm“ (Ioan Stanomir) – comunică între ele la un nivel de suprafaţă, foarte înşelător, mai degrabă decît la un nivel de adîncime; par a avea o miză comună: (re)descoperirea lui Ionel Teodoreanu – a unui alt Ionel Teodoreanu – şi par a se subordona principiilor aceluiaşi ethos conservator. (Subliniez aici verbul „a părea“). Se impun însă cîteva nuanţări.   În cazul lui Ioan Stanomir, această redescoperire a unui autor privit ca exponent al „moldovenismului“ face sistem cu un angajament subiectiv şi cu un set de opţiuni ideologice clar asumate – afirmate nu doar în volumul de faţă, ci şi în mai tot ce a publicat pînă acum literatul şi constituţionalistul Ioan Stanomir, de la cartea despre Eminescu la volumele în care se ocupă de […]