Deconspirarea scriitorilor, mod de întrebuinţare (II)

Ne putem întreba de ce tocmai scriitorii au ajuns să deţină capul de afiş al discuţiilor (recente sau mai vechi) din presă despre deconspirarea colaboratorilor Securităţii? La o astfel de întrebare legitimă, un răspuns plauzibil ar fi: pentru că au avut, în istoria modernă a României, un prestigiu social aparte, inclusiv sub dictatură, fiind, în plus, personalităţi de la care s-a aşteptat foarte mult în plan civico-politic şi s-a „primit“ suficient doar în plan literar. Pentru că unii au şi azi un cuvînt de spus în opinia publică autohtonă. Nu avem de-a face, în aceste devoalări controversate, cu scriitori oficiali, de curte, sau cozi de topor notorii, ci cu personalităţi recunoscute ale „rezistenţei prin cultură“, considerate „de partea bună“. Vorbim de aceea foarte mult despre „surprize neplăcute“ şi „revelaţii negative“. Fără îndoială, martorii epocii şi cei direct implicaţi în acele „istorii de demult“ au tot dreptul să încerce a le descîlci iţele (v. relatările lui Dorin Tudoran şi ale lui Neculai Constantin Munteanu despre relaţiile informatorului Groşan cu exilul românesc şi atitudinile conexe ale lui Nicolae Breban), iar cercetătorii fenomenului sînt datori să clarifice tot ce e de clarificat. Stigmatizare mediatică Problemele încep odată cu tentativele de stigmatizare mediatică şi […]