Vîrsta de plumb: 64 de ani de la abdicarea forţată
- 22-12-2011
- Nr. 606
-
Andrei MURARU
- ISTORIE RECENTĂ
- 12 Comentarii
Timpul se scurge încet. Pe şoseaua aproape pustie în dimineaţa rece de sfîrşit de decembrie rulează patru automobile scumpe. Într-una din maşinile care străbat drumul şerpuit de la Sinaia la Bucureşti se află tînărul Rege al României şi mama sa. În timp ce Suveranul priveşte pe geamurile aburite ale automobilului, în alt colţ de Europă, prinţesa Ana de Borubon-Parma îi scrie lui Mihai o telegramă care nu a ajuns niciodată la destinaţie: „I am thinking of you. Love Nan“.[1]. O republică de circumstanţă. Instalată prin forţă, fără legitimitate, republica noastră împlineşte pe 30 decembrie 64 de ani. În statele lumii civilizate, ziua formei de guvernămînt este un prilej de sărbătoare, o celebrare a suveranităţii naţiunii de a-şi alege forma în care statul este orînduit. Noi avem o republică a nimănui, pe care nimeni nu o revendică. Nu e o zi de sărbătoare, ci o zi de doliu naţional în care sărbătorim cum suveranitatea a fost siluită şi furată. O republică făcută, nu născută, un import de inspiraţie sovietică, impusă împotriva dezvoltării constituţionale fireşti a statului român. Orice formă de constrîngere, care smulge dreptul poporului de a-şi alege forma de guvernămînt, este un act ilegitim. Chiar dacă ai sentimente republicane […]
Anonimu-i anonim
Grohaie-ntr-un mod sublim
Or,de-atata grohaiala
Cum sa iasa la iveala ?
Suficient !
fiecare din noi este autor moral pentru starea cercetarii din romania. mereu dam vina pe altii.
articolul seamana cu fabula \\\”cainele si catelul\\\”
am incercat si eu subiectul evaluarii cercetarii, dar pe pozitia intoarcerii in economie a rezultatelor. a se vedea link: http://www.cicia.ro/evenimente/evaluareacercetarii20111026/EvaluareaCercetarii2011.pdf
Nu inteleg punctul de vedere al monarhistilor de pe aceasta pagina. Monarhia poate avea un avantaj, dar Hohenzollernii romanilor au demonstrat mult mai bine care sunt dezavantajele. Dupa Carol I nu mai aveti nimic de adaugat. Ipochimenul ba e casatorit, ba e dez-casatorit, ba e rege, ba abdica, ba se casatoreste ori ia coroana din nou, ba parca nu mai e asa interesat de a fi rege… Bunul plac i-a condus viata. Bunul plac al lui a condus tara catre stagnare si poprul catre demoralizare in anii \’30.
Mihai, asijderea, nu se poate decide daca abdica sau nu. Daca vine Groza in vizita pe la el, nu ii mai trebuie coroana. (Ca urmas al lui Brancoveanu, ar fi putut sa se lase jupuit de viu, dar Groza era insotit de un individ cu ochelari rotunzi, si nici doctoratul lui Groza nu era de mare prestigiu, ma-ntelegi….) Daca se lasa cu doua lire de la MI5 sau cu niste palate, isi zice rege din nou. Maiestatea sa imobiliara, demn de poporul care l-a dat lumii pe pititcul porno…
De unde trageti concluzia ca dl Muraru s-a referit la toate republicile?? El spune foarte concis in articol „o republica de circumstanta”. Normal ca nu poti sa arunci cu pietre in orice republica (franceza, americana, germana), ci se face vorbire de republica romaneasca, instalata cum s-a aratat.
Daca în articolul sau dl Andrei Murariu ilustreaza – corect – o serie de date, care astazi apar relativ bine cunoscute, în schimb, domnia sa comite o eroare deosebit de grava. Aceasta în finalul textului sau, când afirma: \”Noi însă am rămas încremeniţi parcă într-o vîrstă de plumb. 64 de ani de republică.\”
Astfel, autorul pune pe picior de egalitate republica (populara/socialista) din RPR/RSR intre anii 1947-1989 – in realitate, o dictatura comunista impusa initial de Urss – cu republica de tip occidental (Elvetia, Franta, RFG, Italia etc.)!!!
Domnule Murariu, ca difuzor al unei informatii aveti datoria sa alegeti cu cea mai mare atentie termenii pe care-i folositi, sa realizati corect semnificatia lor si, mai ales, impactul lor asupra receptorului informatiei dvs.
Ar fi instructiv de stiut in ce masura pretinsele convingeri republicane ale multor romani au putut sa apara si sa fie cultivate sub regimul de dictatura comunista impus Romaniei intre 30 decembrie 1947 si decembrie 1989.
…………..
Am frica de mine insumi!
Si… daca ies ca’s monarhist ?
Cum sa-mi arat nemultumirea atunci cand apare,… pare putin nenormal!?
tot pt. Neamtu : FRICA !
“Saracia nu-njoseste sufletele mari nici cand,
Dar nici aurul nu-nalta pe cei josnici si de rand”
Vasile Militaru
Pentru toti imbogatiti loviturii de stat (revolutiei?):
Posturile de televiziune, presa, radioul, nu amintesc mai nimic din activitatea, realizarile, intalnirile interne si internationale, conferintele, cartile scrise, vizitele efectuate in tari straine in beneficiul Romaniei, contributia la intrarea in NATO si UE, ale membrilor Casei Regale a Romaniei !
Dece? “Stati linistiti tovarasi!” Regele nu va veni in fruntea statului decat chemat de popor! Iar voi sunteti doar “vremelnici chiriasi ai istoriei”!
Frica de monarhie nu are nici un suport serios. Multi, se gandesc la monarhie considerand-o ce a fost monarhia, acum o suta-doua de ani in urma, cand, intr-adevar avea cea mai mare putere economica, politica. Astazi puterea politica a trecut in mana guvernului si a clasei politice, ceea ce constituie baza democratiei. Puterea economica este in mana miliardarilor, iar astazi, in topul celor mai bogati, contine foarte rar nume de monarhi sau familii cu traditie aristocratica. Nici puterea mediatica nu este in mana regilor, ci in mana proprietarilor de trusturi media.
Ce are totusi monarhia ? Conform Institutului Legatum din Londra, intr-un top al tarilor cu cel mai mare nivel de trai din lume (!) (2010), sunt : Norvegia, Suedia, Danemarca, Olanda. Toate regate. Nivelul de trai depinde direct de stabilitatea politica. Stabilitatea politica depinde de existenta monarhiei.
Frica de monarhie?! Asi ! Este de fapt frica de consecintele reinstaurarii monarhiei:
-frica de reinstaurarea respectului pentru valori adevarate
-frica de promovarea idealurilor profund umane si crestine
-frica de promovarea valorilor democratice si culturale
-frica de promovarea adevaratelor valori istorice
-frica de emanciparea romanilor dezorientati, indoctrinati de comunsti,marxisti.
-frica de trezire a “Romaniei Tacute”
-frica de emanciparea tineretului, a noilor generatii.
-frica de recuperarea-redescoperirea documentelor (500.000) de la Biblioteca Nationala arse la revolutie.
-frica de raspundere pentru tot ce ati furat si distrus.
-frica de schimbarea legislatiei,
-frica de depolitizare a justitiei, invatamantului, ministerului de interne, etc..
-frica de romanii care vor afla adevarata istorie a tarii
-frica de exemplul personal pe care-l reprezinta Regele si pe care multi romani il pot urma.
-frica de sufletele miilor de oameni ucisi de comunisti, de strigatul acestor sfinti care gem in fiecare roman :”vrem dreptate,nu razbunare, vrem justitie!”
-frica de modernizarea Romaniei pentru care s-au implicat: Liga Studentilor Romani din Strainatate, Initiativa Tinerilor pt. Modernizarea Romaniei-Cluj, Alianta Nationala pt. Regatul Romaniei, Alianta Civica, Institutul Roman de Istorie Recenta, Fundatia Horia Rusu, Fundatia Corneliu Coposu, Fundatia Culturala Memoria, Fundatia Erbiceanu, Alianta pt. o Romanie Curata, Fundatia Alba-Iulia 1918 pt. Unitatea si Integritatea Romaniei, Asociatia de Tineret SEMPER EXCELSIUS-Arad, Alianta Nationala Vlad Tepes, Alianta Romana “Dacia” din Borgaro-Italia, Asociatia Romanilor din La Vall de Uixo-Spania, etc., etc..
Dar cum a spus un badaran : “De ce va e frica nu veti scapa !”
Dumnezeu sa va ierte, eu nu va uit ! Patriot.
Îmi amintesc ce titra ziarul Scânteia la data de 30 decembrie 1975, „Republica împlineşte 28 de ani, vârsta trecerii spre maturitate”. Să ne ajute bunul Dumnezeu ca la 30 decembrie 2012 să putem citi pe prim pagină: „Astăzi Republica a împlinit 65 de ani, vârsta ieşirii la pensie!”
Oare de ce nu intelege lumea ca monarhia a civilizat tara asta?
Stimate domnule Neamtu. Imi dau seama ca esti o papusica ghidonata de cineva. Banuieste toata lumea cine este acel personaj malefic. Vei conduce institutii importante ale statului roman. Asta o crezi doar dumneata. Unul ca dumneata poate conduce doar trotineta, cel mult bicicleta. Cine te cunoaste bine stie cu cine are de-a face. Stai mai bine la capitolul logoree pentru prosti, insa iti recomand sa nu te mai infoi atata in pene deoarecesti esti doar o forma fara fond, sau un chip inutil. Vezi-ti de noua ta republica de doua parale.
Dl. Neamtu ne anunta in acest mod ca va conduce niste institutii. WoW!Oare cine i-a spus? Basescu,evidemment!
Recunoaste,insa, ca a fi sustinator al regalitatii e un impediment,in ciuda calitatilor dlui Andrei Muraru. Cu alte cuvinte, cine nu e cu noi e impotriva noastra. Oare cine gandea asa?
Ceci dit,pt un om tanar, ca dl. Neamtu, care si-a inceput cariera spectaculos, cu doctorat in Marea Britanie si cunoscator fin de teologie, si a devenit basescian si republican feroce ,de parca am fi in timpul Revolutiei franceze, aceasta transformare arata inca o data ca intelectualul roman, cu mici exceptii,e o persoana cam de moravuri usoare. Nu mai sunt printzipuri,nu mai e morala, nu mai e nimic, enteresul si iar enteresul!Caragiale dixit.
Andrei,
Desi nu te-am simpatizat in mod deosebit, trebuie sa recunosc ca scrii exceptional. As vrea sa am oameni ca tine in viitoarele institutii pe care le voi conduce. Poate chair in „Noua republica”, desi vad ca esti un suporter al regalitatii.
Sarbatori fericite, sanatate, inspiratie si numai bine!