„În satul meu, stadionul era marea scenă a comunităţii“

A debutat în 2004, cu Liliuța (Editura Vinea). După șapte ani de așteptări, promisiuni editoriale neonorate și o ediție-supliment, tipărită pe format de ziar, îi apare volumul O sută de mii la peluze. Diana Iepure este, cu această carte, una din vocile imposibil de neglijat de azi înainte. Cît de sănătos e să fii cumva „netributar“ literaturii? Jobul, familia (chiar și ea poetică, soțul, Florin Hălălău, debutînd în 2011, la Editura Brumar, dar și fata, Cătălina Bălan, scriind poezii) te țin departe de „meciurile“ zilei. Multă vreme n-ai frecventat mediile scriitoricești. Chiar ți se pare că distanța(rea) e benefică? Nu cred că sînt netributară. Ba chiar din contră, aş zice. Dacă am fost totuşi acceptată cumva (vorba ta) în lumea aceasta, venind oarecum de la periferie, am de plătit tribut cîte zile voi avea. Distanţarea poate fi benefică, mai ales cînd e vorba de o oarecare conservare a autenticităţii, distanţa mai puţin, deşi acum, prin intermediul Internetului, poţi urmări diferite evenimente culturale, poţi participa la discuţii, te poţi chiar certa rău de tot, numai să vrei, chiar şi de la mare distanţă. Pe de altă parte, dacă nu faci parte din grupuri influente, „generaţii“, dacă nu participi la cenacluri, dacă […]