Mărturiile contemporanilor despre Eminescu
Cătălin Cioabă (ed.) – Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieţi spusă de contemporani
- 21-11-2013
- Nr. 700
-
Adina DINIŢOIU
- Istorie literară
- 3 Comentarii
În colecţia „Convorbiri. Corespondenţă. Portrete“, a apărut în 2013, la Editura Humanitas, un amplu – şi elegant – volum consacrat receptării de către contemporani a poetului Mihai Eminescu. E vorba de Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieţi spusă de contemporani, selecţie, note, cronologie şi prefaţă de Cătălin Cioabă. Volumul nu aduce nimic nou, dar este util într-un mod didactic, prin faptul că pune cap la cap – într-o ediţie voluminoasă şi, cum spuneam, elegantă, cu ilustraţii la final, bibliografie (lista de texte antologate şi lista de lucrări din care sînt extrase evocările: antologii, studii, dicţionare, cronologii) şi note despre autorii mărturiilor – o serie de texte risipite în diverse locuri. Gestul acesta are însă şi o semnificaţie aparte, interesantă în sine: fără să facă nici o referire la numărul nr. 265/1998 – deja celebru – al Dilemei (vechi), cel care propunea, la finele deceniului 9 – stîrnind un adevărat scandal –, demitizarea „poetului naţional“, scuturarea de groasele clişee de receptare critică şi şcolară, Cătălin Cioabă invită, în prefaţa cărţii („Portret din cuvinte“) la o anumită relativizare a imaginii lui Eminescu în conştiinţa publică şi în general la receptarea cu circumspecţie a mărturiilor despre poet ale contemporanilor. Lucru care arată că, […]
Numarul din Dilema, desi isi propunea sa fie „demitizant” la adresa imaginarului construit IN JURUL lui Eminescu (lucru perfect legitim si necesar), insa pe alocuri, in citeva texte, continea pasaje denigratoare la adresa peronalitatii sale. A avut destui denigratori in epoca (ii gasiti in cartea lui Iulian Costache, pe care o amintiti, dar care nu e asa stralucita precum credeti), si de aceea era inacceptabil sa se mai petreaca lucrul asta si acum, cu atit mai mult cu cit nu asta era intentia de fond a alcatuirii numarului, dupa cum reiese din Argumentul scris de Cezar Paul-Badescu.
Apoi, intr-adevar (cum s-a spus mai sus), ca sa scrieti pertinent o astfel de cronica, trebuia sa aruncati o privire pe vreunul din volumele anterioare de acest gen. Asa, in lipsa de bibliografie minimala, va lansati in speculatii cu mainstream, vazind o continuitate -care nu exista – intre numarul respectiv din Dilema si aceasta carte.
Ati uitat sa pomeniti volumul despre Eminescu la Viena, sau acesta nu se inscrie in mainstream ul denigrationist, pardon dimitizant. Si credeti ca spicuind 2,3 autori din carte s-a facut de un portret real al lui Eminescu. De ce nu pomeniti si de celelalte editii al unei asemenea ideii, ei l-au vazut pe eminescu. Dar ma tem ca pt dvs. bibliografia va cam incurca. Mai usor cu concluziile la marginea unei cafenele dambovitene si cu rolul nr. din dilema. Arghezi ne-a avertizat doar> pasiti incet, cu grija tacuta fetii mei/ sa nu i calcati nici umbra, nici florile de tei. Recomand un back ground istoric pt cei care se apuca de astfel de lucruri, pt ca literatorii, fie ei critici sau povestitori, esueaza. Meritul volumului e altul deca cel consemnat de dvs.
Daca Gâdea si cu Spânu sunt azi mai importanti decât Patapievici si Cartarescu, iar ICR este aparat doar de interesatii cu papioane nu si de omul de pe strada ca in anii civici ’90, tocmai nimicirea mitului eminescian prin demersul Dilema 265 din 5 martie 1998 a fost vârful de lance al unui postromânism rau comunicat, care a indepartat masile largi populare si a dus la insularizare viata intelectuala.