Surprizele unei dedicaţii

N-apucasem să public un rînd din ediţia critică Rebreanu şi opreliştile au apărut încă înainte de contractare: – Cum „Opere complete“? Aşa să fie şi pe copertă? – Cu ce vă deranjează? – Păi aşa ceva n-am făcut nici la Eminescu sau la Caragiale! Ca să nu spun că toţi corifeii literaturii române apar într-o colecţie tipizată de „Opere alese“. – Şi ce vină am eu dacă proiectul ediţiei Rebreanu nu seamănă cu formatul vostru? În afară de un aparat critic dezvoltat – ce presupune, în afară de bibliografie, mărturisirile scriitorului despre propria-i lucrare, reproducerea caietelor de creaţie, a variantelor şi a ecoului fiecărei opere în epocă şi posteritate –, intenţionez să public întreaga creaţie din volume, periodice şi manuscrise. – Glumiţi sau ne testaţi? Fiindcă principiul leninist al reconsiderării moştenirii literare obligă la preluarea critică a patrimoniului cultural, de unde şi raţiunea seriei de „Opere alese“. La vremea respectivă, replica redacţiei era în concordanţă cu restricţiile de pînă atunci, numai că, prin 1964, apăruseră semne de dezgheţ, pe care, în noua mea calitate de secretar al Consiliului Editurilor şi Difuzării Cărţii, le cunoşteam mai bine. Mihai Şora, redactor- şef la Editura pentru Literatură, nu ştia ce să facă: să […]