Inclasabila diversitate
- 22-05-2015
- Nr. 773
-
Mircea Dan DUŢĂ
- EVENIMENT
- 0 Comentarii
Inclasabila diversitate a poeziei cehe contemporane nu permite nici paralele formale, nici trimiteri artificiale, nici elaborarea unor modele cu pretenţii exhaustive. Caracteristică pentru poezia cehă contemporană este însăşi complexitatea ei de un farmec dacă nu „dezordonat“, atunci (cel puţin în acest moment) „neordonabil“. De aceea, mult mai „productivă“ decît identificarea unui anumit număr „reprezentativ“ de autori care să aibă „ceva în comun“ este selectarea unor nume, dintre care fiecare defineşte, în cadrul poeziei cehe contemporane, o anumită direcţie semnificativă. (Desigur, nu mai este cazul să subliniem – poate că nici să menţionăm – că tendinţe de prozelitism, imitaţie sau pastişare nu se manifestă nici măcar în jurul creaţiei Violei Fischerová, a cărei neaşteptată plecare dintre noi, în anul 2010, a lăsat în literatura cehă un dureros spaţiu vid ce se va resimţi încă multă vreme.) Aşadar, ţinînd seama şi de faptul că, în ultimele două decenii, s-a tradus în română foarte puţină poezie cehă în general, am spicuit din creaţia de după 2005 a următorilor poeţi, pe care, din motive lesne de înţeles, îi menţionez în ordine alfabetică: Svatava Antošová („fiica nonconformistă a nord-vestului“, cum era numită în anii ’90, cînd, după un deceniu de cenzură comunistă, a putut, în […]