Despre solidaritate şi responsabilitate

Acum cîteva zile, izbit de un afiş uriaş expus în holul unui mall, intram (după multă vreme, recunosc) într-o sală de cinematograf. Rula Macbeth, o nouă ecranizare după piesa omonimă a lui Shakespeare. Uimit de-a dreptul, am urmărit filmul într-o sală în care nu eram mai mult de zece persoane, din care vreo trei s-au ridicat şi au plecat înainte de final. Un film superb, poate una dintre cele mai bune ecranizări văzute de mine vreodată. Intrasem la film ca să fug. Făceam acest lucru într-o zi în care, din păcate, toate ecranele din jurul meu erau invadate de o altă tragedie, una cît se poate de reală şi îngrozitoare, cea a oamenilor din clubul Colectiv. Urmărisem toată ziua secvenţele care se derulau cu o viteză incredibilă de la un ecran la altul, într-un continuum halucinant care nu mai avea nimic de a face cu viaţa mea obişnuită şi cît se poate de liniştită. Ceva se schimbase, în dimineaţa de 31 octombrie, ceva în filmul obişnuit al lucrurilor nu mai funcţiona corect. Lumea îşi ieşise din ţîţîni, o singură imagine blocase toate celelalte imagini cu o forţă copleşitoare, aproape inumană. Am văzut, pentru prima dată (sînt relativ tînăr), efectul tragediei […]