Eroi, chiar aşa

Credeam că numai pe front, în tranşee, sub bombardamentele vrăjmaşului, se petreceau eroisme de genul uitării instinctului de conservare sărind în ajutorul rănitului de alături, purtîndu-l în spate, pînă la postul de prim-ajutor, ori pentru a-l scoate din zona iminentei încercuiri de către adversarul nemilos.   Dar constatăm că nu numai datoria ostăşească îmbracă manifestări de un curaj „nebun“ – prin înfruntarea unor riscuri imense. Par aproape de domeniul fantasticului relatările venite de la martori scăpaţi din incendiul apocaliptic de vinerea trecută. Se dau nume, se dau amănunte în legătură cu concetăţeni care, efectiv, au intrat în foc, după ce izbutiseră să scape de ucigătoarele flăcări, s-au reîntors în iadul încins, ca să le întindă o mînă salvatoare celor copleşiţi de pîrjol. Şi nu într-o unică încercare disperată. De mai multe ori, fără a ţine cont că lor înşile, prin gestul repetat, le slăbeau puterile şi deveneau victime sigure. Şi-au aflat moartea într-o pornire supremă de conştiinţă cetăţenească, umanitară. Sînt eroi dincolo de orice pomenire omagială, o dovadă înălţătoare despre tăria dăruirii personale acolo unde sufletul se păstrează neîntinat de mizeriile contemporane. Îi ştiu pe nume pe doi dintre cei autojertfiţi şi, poate, nu e întîmplător că amîndoi erau profund […]