Adevărul (e al) femeilor

Există oameni și oameni (adică bărbați, femei, copii, negri/albi, colorați etc.), bărbați și bărbați (puternici/slabi etc.), femei și femei. Dar mai ales femei și „femei“, adică femei în carne și oase, concrete și particulare, singulare, apoi „Femeia“, ca entitate substanțializată și esențializată, categorie transistorică, și, de­sigur, la urmă, la margine, ca și nevăzute, „femeile“ sub-categoriale, adică rolul sau postura (poziția) de „femeie“ în societatea contemporană, care poate fi ocupată, transversal, diagonal, diseminat, „structural-omologic“ (P. Bourdieu), de către oricine: femei, copii, bătrîni, bolnavi, animale, bărbați, Planeta însăși (asuprită de Glob) – minorități, în general. Din toate aceste puncte de vedere, problema discriminantă și discriminatorie a femeii – ca femei, Femeie și „femei“ – o reprezintă tocmai ieșirea, afirmarea în spațiul public. Aici se judecă și se decide totul, dar nu atît în centrul, în plinul spațiului public, ci pe marginea, bordura sau, mai exact, în pragul lui: cine poate să iasă, categorial, din sfera anonimității și a invizibilității casnice și să pătrundă în spațiul public devine nu numai, din „femeie“, „cetățean cu drepturi depline“, ci pur și simplu subiect, inclusiv subiect de sine. Publicitate = subiectivare. Operatorul transgender „femeie“ rămîne, astfel, de maximă operaționalitate, iar setul analitic, „bateria de teste“ a teoriei […]