Keyserling după şapte decenii
- 16-06-2016
- Nr. 827
-
Mihnea MOROIANU
- RESTITUIRI
- 4 Comentarii
Pe 26 aprilie 1946, se stingea din viaţă la Innsbruck, în Austria, unul dintre reprezentanţii marcanţi ai gîndirii neacademice a epocii interbelice – şi ai exilului interior din timpul celui de-al Treilea Reich – filozoful Hermann Keyserling. În contrast cu celebritatea universală de care s-a bucurat în timpul vieţii, el pare cunoscut, în Europa actuală, mai mult pentru latura pitorească a personalităţii sale decît pentru cărţile lui rareori reeditate sau pentru aventura spirituală a „Şcolii de Înţelepciune“ fondate în anii ‘20, la Darmstadt, ca o ultimă încercare de reînviere, în plin secol XX, a tradiţiei practicării filozofiei în sensul grecesc, de „dragoste pentru înţelepciune“. În România, Keyserling este cunoscut pentru cele cîteva pagini din Analiza spectrală a Europei, în care, urmare a unei vizite făcute la Bucureşti, în februarie 1927, ni se nega orice afinitate reală cu spiritul latinităţii apusene, propunîndu-ni-se, în schimb, rolul de posibili protagonişti ai unei viitoare renaşteri a spiritului bizantin (idee adoptată cu explicabil entuziasm necritic de adepţii autohtoni ai ortodoxismului interbelic). Cele două texte de mai jos (urmate de o pagină caracteristică de memorii) reprezintă, cel dintîi, o evocare a metamorfozelor, prin care descendentul uneia dintre cele mai vechi familii ale aristocraţiei baltice s-a transformat […]
Pe vremea când nu avusese încǎ ideea nǎucitoare de a-și anexa numele lui Paul Goma, autorul ultimelor douǎ comentarii a avut o micǎ sclipire de geniu, în care și-a caracterizat singur natura și tendința veritabilǎ a unor asemenea rǎbufniri ale dezordinii interioare:
****“Nǎclǎit în nǎclǎieli, nǎclǎind spre Nicǎieri!”****
ILUZIA care produce ……
oamenii deosebiţi : AMĂGIREA !
pasul se poate pune astfel pe apă
chiar şi „pe” vid
zilnic
silnic
evident şi „în”
peste pe „messele-masse” massive flexxibil oscilante labilE
„e”-ul acesta introdus în ORICE ….. fac-e bine binele binelui binişor !
Farsa/Farsa …. chifteluţele, mititeii cei mici, sărmăluţele, ardeii umpluţi
tare carnivoră mai E-ste genealogia gastronomicelor astrologii definiţii-ex-plicaţii
şi speranţe imaginîndu-ne-n cerc restrîns facinaţii oblăduitoare adînc la oblînc.
Senzaţia că „ideile” ajung într-un veşnic permanent DECLIN !
;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;
„ … n-am întîlnit în viaţa mea decît foarte puţini oameni cu adevărat răi …”
Ca şi cînd despre „oamenii, DOAR, răi” nu s-ar putea povesti „nimic”,
iar analizele filozoficoase ar fi banale,
iar „oamenii DOAR răi” nici nu ar fi atît de RĂU.
Acest „adevărat”, spune tot „Adevărul” !
…………………………………………………………………………………….
Nici măcar Vestigiile unor Timpuri imemorabile Pierdute nu mai ajung
să ne amintească veşnicul refren al valurilor mărilor
iar noi naivi şi puri
să ne imaginam în continuare salvarea umanităţii prin Spirit,
ca şi cînd EL ar fi de vînzare la fiecare colţ de stradă, în orice magazin, chioşc, „boutique”,
butuc, tejghea, tarabă, poem, tavernă, rid, pliu, foaie, pagină, filă, carte, ziar, zarzavat, media,
pentru oricine la îndemînă ca într-un Manual al Cunoscătorului
firelor de nisip curgătoare-n clepsidră.
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Dar despre cine, ce, şi cui vorbim ?
—*—————-*———*———————————**—————–******…
***** ….. Şi îngerii urcă încă înspre izvoare …………………*………………..***……..
Ciudate sînt unele cugetări,
mai ales, uitînd „fascinant” fascinaţi de personalităţile „extraterestre” ale acestei planete,
ale unei elite ale societăţilor „omeneşti”,
ale timpurilor care au trecut şi trec neîndoielnic tăvălug „inocent & firesc”,
DE : ceea ce înseamnă „omenirea” în „globalitatea” ei, MASSA populară, TURMA,
cetăţenească, e-sclavă, muncitorească, abruptă & abrutizată cu Multă şi Mare ştiinţă manipulată şi transformată tot mai bionic şi genetic-electronizată din toate timpurile şi pînă dincolo de mîine,
adică : „omul”, acest catoblepas malefic ! definit CA ….. CE ?
„Quod licet Iovi, non licet bovi” !
Oare să fim şi astăzi atît de naivi încît să mai credem că la nivelul „Masselor” este posibil(ă) :
ADEVĂRATA Cunoaştere şi Autenticitatea SPIRITUALĂ
dincolo de doctrine, ideologii şi manipulări de toate felurile, genurile şi diabolismele ?!?
De ce NU ! ….. ?
În colţul cel mistic, Fascinaţi ne putem imagina ORICE.
Dar să nu uităm prea uşor de tocmai ceea ce Realitatea „omenească” a „umanităţii” (istorică, din toate timpurile unite şi uniţi) ne-a dovedit şi învăţat cu mult DRAg, distrugînd subtil lent şi pervers fascinant mai Toate legăturile Esenţiale cu Natura, Cosmosul şi Duhul Hram !
Scris sub impresia imediatǎ a dispariției celui pe care-l evocǎ, extrasele publicate mai sus din studiul lui Schottländer insistǎ asupra legǎturii inseparabile dintre opera și personalitatea lui Keyserling, în particular asupra rolului primordial al originii și circumstanțelor care au contribuit la cristalizarea acesteia. Un rol cu atât mai remarcabil, cu cât este vorba de un autor care, cel puțin la începutul carierei sale, își declara nu o datǎ refuzul identificǎrii cu propria persoanǎ sau individualitate în sensul uzual. (De ex., în „Jurnalul de cǎlǎtorie”: “Pentru cei mai mulți muritori, fericirea s-ar putea sǎ însemne, dupǎ expresia lui Goethe, ‘suprema fericire’: pentru metafizician este o tragedie a tragediilor faptul cǎ nu poate depǎși niciodatǎ complet individul din sine însuși.” Sau: “Niciodatǎ nu m-am lǎsat absorbit într-o formǎ datǎ, nici mǎcar în cea proprie. Niciodatǎ nu m-am simțit identic cu individul ori cu opera mea.” Etc.)
Așadar, o personalitate și o operǎ profund marcate de “opoziția dintre aristocratul aparținând lumii primordiale a regiunilor baltice și pelerinul însetat de înțelepciune și perfecționare”.
Ce greu ne este însǎ nouǎ, celor formați sub presiunea omniprezentǎ a educației marxiste și post-marxiste, sǎ înțelegem rolul social al vechii aristocrații și cel intelectual al viziunii aristocratice despre lume, altfel decât în perspectiva caricaturalǎ a dogmelor luptei de clasǎ!… Chiar și cei care, traumatizați de experiența dezastruoasǎ a dictaturii de extremǎ stângǎ, își cautǎ sau sunt convinși cǎ și-au gǎsit un refugiu în zona ideologiei de “dreapta” (care înseamnǎ pentru ei neo-liberalism ̶ ostilitate fațǎ de “asistații social” și idolatrie a “legilor pieții”) sunt departe de a bǎnui cǎ aristocrația a însemnat și altceva decât prejudecǎți de castǎ, privilegii nemeritate, și obstacole în fața dezvoltǎrii “forțelor de producție”. Pur și simplu, mentalitatea burghezǎ, ținutǎ în șah timp de câteva decenii de asaltul, care pǎrea la un moment dat pǎrea de neînvins, al miturilor ideologiei proletare care promitea s-o îngroape sub semnul trecerii la “societatea fǎrǎ clase”: mentalitatea aceasta se simte acum stǎpânǎ pe situație și își proiecteazǎ fǎrǎ nicio reținere în exterior propriile prejudecǎți de clasǎ, propria mǎrginire și propriul „cant”.
În afarǎ de Keyserling, istoria filosofiei universale mai cunoaște un singur exemplu de simbiozǎ perfectǎ între gândire și aristocratism, exemplu în mod semnificativ plasat la extremitatea opusǎ a desfǎșurǎrii ei temporale: Platon! Mult mai multe exemple de același tip se gǎsesc în cea a literaturii, respectiv a literaturii clasice ruse, care de la începuturile ei și pânǎ la Tolstoi a fost opera exclusivǎ a unor nobili. Iar religia? Aici cazul definitoriu este desigur Buddha, acest descendent al castei rǎzbonicilor (Kshattryias), lucru care a prefigurat de la bun început divergența dintre doctrina lui și strǎvechea creație hinduistǎ, apanaj exclusiv al castei brahmanilor. Iatǎ ce gǎsim pe aceastǎ temǎ în „Jurnalul de Cǎlǎtorie al unui Filosof” (I, p. 53 a ediției românești):
“De unde aceastǎ superioritate a învǎțǎturii lui Gautama? Geniul nu se lasǎ analizat maideparte. Totuși mie îmi pare cǎ un moment general a jucat un rol important aici: provenința lui dintr-o casǎ princiarǎ. ̶ Înzestrare, spirit, profunzime metafizicǎ, capacitate a intuiției religioase nu sunt nici dependente de nașterea nobilǎ, nici favorizate de aceasta. Dimpotrivǎ: cel nǎscut pe o treaptǎ înaltǎ este rareori suficient de unilateral pentru a-și dezvolta pânǎ la extrem un talent particular. Dar ca lǎrgime a perspectivei, ca superioritate dominatoare, aristocratul este totdeauna în fața plebeului. Numai el stǎ de la bun început deasupra partidelor, numai el este lipsit de resentiment, numai el are un raport pur obiectiv cu slǎbiciunile oamenilor, iar asta deja datoritǎ faptului cǎ prin poziția sa are rareori de suferit printre ei. Întreaga doctrinǎ a lui Buddha poartǎ sigiliul inconfundabil al unei asemenea mentalitǎți aristocratice; el a fost un tipic Kshattryia”.