A murit Augustin Buzura

  • Recomandă articolul

Scriitorul Augustin Buzura a murit pe 10 iulie 2017, la vîrsta de 78 de ani. Augustin Buzura s-a născut pe 22 septembrie 1938, în comuna Berința, județul Maramureș. A absolvit Liceul „Gheorghe Șincai“ din Baia Mare, în anul 1955, apoi Facultatea de Medicină Generală din Cluj-Napoca (1964), cu specializare în psihiatrie, conform volumului Dicționarul general al literaturii române (Editura Univers Enciclopedic, București, 2004).

A fost redactor, secretar general de re­dac­ție, redactor-șef al revistei Tribuna din Cluj, la care a debutat în 1960. A abandonat medicina în favoarea literaturii, debutînd editorial cu volumul de povestiri Capul Bunei Speranțe (1963). După încă o culegere de povestiri și nuvele (De ce zboară vulturul?, 1966), se dedică în exclusivitate romanului: Absenții (1970, Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor), Fețele tăcerii (1974, Premiul Uniunii Scriitorilor), Orgolii (1977, Premiul pentru Literatură „Ion Creangă“ al Academiei Române), Vocile nopții (1980, Premiul Uniunii Scriitorilor), Refugii (1984, Premiul Uniunii Scriitorilor), Drumul cenușii (1988), ultimele două făcînd parte dintr-un ciclu intitulat Zidul morții.

În anul 1999 i-a apărut Recviem pentru nebuni și bestii, iar în 2004, două cărți: o reeditare – a cincea de la apariția sa în 1974 – Fețele tăcerii și Teroarea iluziei, care transcrie, după ani de zile de la înregistrarea ei, un dialog avut de scriitor la München, în 1989, cu Crisula Ștefănescu, pe atunci angajată la secția de cercetare a postului de Radio Europa Liberă.

În 2009, i-a apărut, la Editura Polirom, volumul Raport asupra singurătății.

Două romane ale sale au fost traduse în franceză: Chemin de cendres, în 1993, tradus de Jean-Louis Courriol, și Requiem pour salauds et fous, în 2001, tradus de Marily Le Nir, ambele în „Editions Noirs sur Blanc’’.

Din 2005, Augustin Buzura a condus revista Cultura, o revistă de atitudine culturală și civică, semnînd numeroase articole. Multe dintre acestea au fost adunate în volumul Nici vii, nici morți, pe care autorul l-a lansat în cadrul Tîrgului Internațional Gaudeamus 2012. În noiembrie 2013 și-a lansat, la Tîrgul Gaudeamus, romanul „Absenții“, reeditat după 43 de ani.

A tradus, la rîndul său, din literatura germană, maghiară, franceză, spaniolă, poloneză, rusă, chineză, slovenă. A publicat articole, eseuri (Bloc notes, 1981), interviuri, note în reviste de literatură și cultură din țară și străinătate. A scris, de asemenea, scenarii de film: Orgolii, Fata din pădure, pentru filmul Pădureanca, Undeva în Est.

A fost președinte al Fundației Culturale Române (din 1990) și al Institutului Cultural Român (2003-2004), președinte al filialei române a Asociației de Știință și Cultură Europeană, cu sediul la Roma (din 1992).

Membru fondator al Fundației de Cultură Europeană din Amsterdam (din 1987), membru în Comitetul director al revistei Lettre Internationale. Membru al Academiei Româ­no-Ame­ricane (din 2000), al Academiei La­tinității (din 2001), al Academiei Braziliene de Litere (din 2001). Membru al Comitetului național pentru ocrotirea copilului, membru al Asociației Libere a Medicilor Psihiatri – București (din 1989).

A fost decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit“ în Grad de Mare Cruce (2000) și cu Ordinul brazilian „Rio Branco“ în Grad de Comandor. În aprilie 2013, a primit Premiul Opera Omnia al revistei Convorbiri Literare, iar în mai 2013, a lansat, la Bookfest, romanul Recviem pentru nebuni și bestii, o reeditare a cărții scrise în urmă cu 14 ani.  A fost membru corespondent, din 3 iulie 1990, al Aca­demiei Române, devenind membru titular la 12 martie 1992. (după Agerpres)

Adaugă comentariu

object(WP_Term)#13241 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }