11 Septembrie, după şapte ani…

Se întîmplă să fiu născut la jumătatea lui septembrie. Nu-i de mirare, deci, că pe 11 ale respectivei luni, în toamna lui 2001, intrînd în casă, la Växjö, în Suedia, abia întors de la nişte cursuri dogmatice de pedagogie, mintea mea se muncea cu gîndul pregătirilor pentru ziua de naştere. Am apăsat absent pe telecomanda Grundigului, încă răsfoind poşta abia ridicată de la cutie, şi de pe ecran m-au asaltat imagini din Die Hard. Am redus sonorul imediat şi am continuat să deschid plicuri şi să întorc de pe o parte pe alta tot felul de reclame. După cîteva secunde, deşi privirea mea continua să caute oferte de torturi de ciocolată gata făcute, am realizat că din televizor mi se vorbea în suedeză. Or, suedezii nu dublează lungmetrajele, ei folosesc banda de titraj.   Curs amînat: studenţii pregătesc husele de camuflaj   Şase luni mai tîrziu – şase luni după ce, ridicînd privirea din reclame în după-amiaza aceea, în căutarea pe ecran al lui Bruce Willis, am dat de figurile unor newyorkezi înspăimîntaţi –, am aterizat prima dată pe un aeroport american. Cumva uitasem. Uitasem, în primăvara lui 2002, că, în ziua aceea de septembrie calmă, la paralela 60, ecranul […]