1957. Barthes şi avantajele realismului socialist în România

  Cu toate că doxa vorbeşte despre 1963‑1964 ca despre o auroră a deschiderii politice şi culturale din România comunistă, trebuie să fim prudenţi. Este foarte adevărat că desovietizarea cunoaşte manifestări incontestabile abia acum1. Ceea ce se omite adesea din tabloul deschiderii este dinamica regimului sovietic însuşi. Studiile care documentează această perioadă din perspectiva studiilor literare, în România, leagă, cu îndreptăţire, această deschidere culturală de de­sovietizare: o face şi Alex. Goldiş. Distanţa cronologică mi se pare esenţială pentru descrierea corectă, în context, a acestor evoluţii, dincolo de ceea ce unii sau alţii dintre protagonişti credeau că realizează independent de un anume aer al timpului. Protagoniştii deschiderii vor rămîne convinşi de relaţia cauzală absolută dintre desovietizare şi reeuropenizarea literelor româneşti (vorbind simplist, desigur), după cum vor crede în continuare că redeschiderea unor dezbateri culturale interbelice n-a fost o manifestare a aerului timpului, ci o rezistenţă la el. Pe de o parte, aceştia sînt criticii/teoreticienii din jurul lui Tudor Vianu, pe de alta, susţinătorii sau măcar cei care se află în asentimentul primului Ceauşescu şi al ultimului Dej (pentru distincţia asentiment/anagajare trimit la Roland Barthes par Roland Barthes: „un assentiment (mode de langage qui relève d’une éthique et peut-être d’une esthétique), et […]