AMERICA FĂRĂ PREJUDECĂŢI. În sandale prin D.C. (I)

Cîţi intelectuali aflăm într-o ţară cu… 23 (cred) de milioane de locuitori, ca România? Cîteva sute de mii? Zeci de mii? Mii? Cum definim, cum recunoaştem un intelectual? Prin educaţia lui sau prin performanţe? Mai degrabă, aş zice, prin cantitatea şi calitatea proiectelor sale, prin caracterul planurilor, viselor sale de natură culturală, prin intensitatea dorinţei sale de a înţelege, a simţi, a se lăsa contaminat de (şi a nu putea trăi fără) cultură, artă, literatură, muzică, arhitectură. Prin greutatea tăcerilor sale, total anacronice într-o lume unde toţi ceilalţi îşi dau cu părerea. Ascuns 11 luni pe an în spatele unui computer recalcitrant sau sprijinit în coate, absent, pe marginea tocită a unei catedre de şcoală, moţăind pe scaunul ghidului din spatele uşii ultimei săli, de la ultimul etaj al unui muzeu judeţean, sau alergat fără rost în stînga şi în dreapta de un redactor-şef de cotidian care nu se poate împăca cu gîndul că scopurile continuă să nu reziste concurenţei telefonului venit „de sus“. Intelectualii lumii noastre moderne.   Intelectualii sînt, fără îndoială, fiinţe duplicitare. Ei sînt – nu numai în Balcani, ci peste tot – nişte visători, nu neapărat romantici, nu neapărat naivi, care mimează (acele 11 luni pe […]