AMERICA FĂRĂ PREJUDECĂŢI. Oglinzi mai mult sau mai puţin paralele
- 26-03-2009
- Nr. 467
-
Radu JÖRGENSEN
- Internaţional
- 0 Comentarii
I pledge you, I pledge myself, to a new deal for the American people. Franklin Delano Roosevelt, Chicago, 1932 Comparaţia părea acum trei, patru luni o simplă găselniţă a ziariştilor: Obama, precum… FDR (Franklin Delano Roosevelt). Cel mai important preşedinte american al secolului al XX-lea a devenit termen de comparaţie pentru un foarte tînăr (fost) senator de Illinois, ajuns oarecum „peste noapte“ la Casa Albă. Mulţi se îndoiau chiar de seriozitatea alegerii din noiembrie, interpretînd-o ca pe un vot de blam dat republicanilor, nimic mai mult. La 63 de zile de la inaugurare, Obama, cel care promisese schimbarea – acel CHANGE!, motto de campanie –, nu (mai) pare însă un puşti aşezat din greşeală la masa celor mari. American International Group, AIG, cea mai mare companie naţională de asigurări în Statele Unite, s-a prăbuşit în septembrie anul trecut, fiindu-i necesare, de atunci încoace, patru infuzii de capital pentru supravieţuire – ultima, administrată cu doar trei săptămîni în urmă. Pînă în toamna trecută, corporaţia i-a costat pe americani deja peste 170 de miliarde (!) de dolari. Panica şi confuzia create de acest monstru cu picioare de nisip sînt cu atît mai mari cu cît AIG administrează fondurile de pensie […]