„Arhivele au o funcție contraciclică: sprijină industria în lipsa unor beneficii imediate“

Interviu cu Nicola MAZZANTI, președintele Asociației Cinematecilor Europene și directorul Cinematecii din Bruxelles

  • Recomandă articolul
Ce face Asociația Cinematecilor Euro­pene (ACE) și care sînt activitățile ei principale? ACE reunește 45 de instituții de patrimoniu cinematografic din Europa (din Uniunea Europeană, dar și din Est, pînă la Rusia). Majoritatea sînt arhive naționale, iar multe – regionale, importante. Cred că, probabil, colecțiile lor reprezintă 80% din toate filmele conservate în Europa. Rolul Asociației este de conștientizare, să se asigure că patrimoniul cinematografic este luat în considerație atunci cînd vine vorba despre legislațiile naționale sau cea europeană și să ofere sprijin membrilor săi. ACE e o organizație foarte mică: for­ța ei constă în know-how-ul și experiența membrilor. Cît de scumpă, financiar, este activitatea curentă a unei cinemateci precum cea pe care o conduceți? Care sînt sursele de finanțare a activităților de cinematecă? Nivelul bugetar al cinematecilor variază foarte mult, fiindcă au competențe diferite. Unele se ocupă doar de arhive (de pildă, sînt responsabile doar de conservare și restaurare), cele mai multe au și programe publice (proiecții, festivaluri…), unele sînt responsabile și de producția națională, altele nu, etc. Așadar, sînt greu de stabilit praguri de buget, mai ales fiindcă sînt costuri de personal foarte variabile. Să zicem că un buget normal pentru o Arhivă Națională cu responsabilități în domeniul […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12888 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }