Autentic şi liber

  • Recomandă articolul
Cînd, în urmă cu două săptămîni, Caius Dobrescu mi-a spus că Alexan­dru Muşina a avut o recidivă dură a hepatitei C şi se află internat, în stare gravă, la spitalul Fundeni, nu mi-am imaginat că sfîrşitul se pregătea să vină atît de repede. Deşi în ultimii ani boala, pe care o purta cu sine din tinereţe, îl marcase dureros, Muşina revenea, de fiecare dată, la suprafaţă, cu o energie interioară care-l făcea, în ochii mei, incompatibil cu moartea. Cu el se duce încă un nume de vîrf al unei generaţii literare din care au plecat deja mult prea mulţi. În fapt, generaţia ’80 nu poate fi imaginată fără Alexandru Muşina, cum nu poate fi imaginată fără Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun sau Mariana Marin, dintre cei plecaţi. Dispariţia sa prematură, la nici 59 de ani, mi se pare nu doar dureroasă, ci şi cumva revoltătoare, la fel de revoltătoare ca şi cea din 2006 a foarte tînărului Sorin Stoica. Doi oameni atît de vii, de autentici şi de efervescenţi, fără de care lumea noastră culturală e mai cenuşie şi mai falsă. Cine a participat la manifestările publice, literare şi/sau universitare unde Muşina se „producea“ – cu nelipsita-i pălărie de paie, cu […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.