Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Ca să scrii azi despre Eminescu trebuie să fii foarte deştept ori nebun
- 09-10-2008
- Nr. 444
-
Şerban AXINTE
- ÎN DEZBATERE
- 2 Comentarii
Ca să scrii azi despre Eminescu trebuie să fii foarte deştept ori nebun. Nu am pretenţia că fac parte din prima categorie şi, trag nădejde, nici din cea de-a doua. Astfel, mă văd silit să recunosc că motivele pentru care am decis ca Eminescu să fie subiectul meu, astăzi, nu prea au legătură cu puterea mea de pătrundere şi înţelegere a operei poetului amintit mai sus. Eminescu a ajuns un clişeu naţional. Şcoala românească a făcut din el un nume comun, un automatism supărător pe buzele tuturor. Să fii detractor, să-i negi importanţa şi actualitatea e tot un clişeu. La fiecare 15 ale lunilor ianuarie, respectiv iunie, cădem în admiraţie faţă de calitatea noastră de români pentru că – nu-i aşa? – Eminescu a fost şi el tot român. Nu la fel de mare ca Ştefan cel Mare, dar, oricum, în Top Ten. Opera poetului a devenit victima mitizarii excesive (si, uneori, chiar de prost-gust) a numelui Eminescu. Mă întreb cum ar mai putea astăzi un elev de liceu sa rezoneze cu adevărat la nişte texte precum Epigonii, Venere şi Madonă, Floare albastră, La steaua sau Luceafărul, dacă în jurul acestor poeme a fost creată o atmosferă de priveghi la […]
În pasajul: „Volume precum Eminescu – cît veşnicia (cacofonia din titlu cred că spune foarte multe despre conţinut) de Ioan Saizu, A doua viaţă a lui Eminescu şi Cercul strîmt. Arta de a trăi pe vremea lui Eminescu de Nicolae Georgescu sau Prezentul etern eminescian de George Popa sau Misterul morţii lui Eminescu, semnată de Ovidiu Vuianu, nu fac deloc cinste eminescologiei.”, ultimul titlu nu aparţine unei cărţi proaste! Dimpotrivă, o consider o contribuţie originală la biografia poetului, cartea fiind datorată unui medic psihiatru, Ovidiu Vuia – acesta este numele real al autorului, nu cum îl grafiază, ignorant, autorul articolului!
Mai semnalez celor cu adevărat interesaţi volumele exegetice ale lui Petru Mihai GORCEA, profesor universitar stins prematur, din păcate.
În pasajul: „Eminescu se identifică adesea cu imaginarul colectiv românesc, fiind brandul cel mai popular al culturii noastre. Asta rezultă şi din analiza cuplului Eminescu–I.L. Caragiale, primul reprezentînd regimul nocturn, în timp ce al doilea îl prefigurează pe cel ironic, diurn. Memorabilă rămîne afirmaţia lui Laurenţiu Ulici, citată şi de Iulian Costache: „trăind în plin Caragiale, continuăm să visăm la Eminescu“, mărturisesc a afla două stupizenii. Prima este cea referitoare la Eminescu văzut ca „…brandul cel mai popular…”. Expresia îmi stîrneşte un dezgust similar aceluia cauzat de emisiunea „Cel mai mare român”! A doua o consider a fi ideea de… cuplu! Pe lîngă faptul că autorul n-are simţul proprietăţii termenilor, constat că, dimpreună cu părintele gogomăniei Eminescu – nocturnul, Caragiale – diurnul, ne aflăm în plin delir pseudohermeneutic!
Dragul meu, cartea respectiva care are pretentia ca se refera la Eminescu, nu dovedeste deloc ca autorul i-ar fi citit macar poeziile. Lipsesc aproape cu desavarsire trimiterile la text ! Asa ca ce sa credem, ca unul care scrie despre M. Eminescu este ori foarte destept, ori nebun? Depinde cum citesti si cum intelegi scrierile lui E. – e valabila asertiunea ta – , dar mai degraba cred ca trebuie sa ai in primul rand o minte deschisa pentru asta! Floare albastra nu te intreaba daca iti place sau nu; daca ramai numai la nivel de gust, nu te poti ridica la judecata estetica… Pe curand, A.